Creator nemulţumit, om fericit

Dumnezeu trecut-a printr-un proces dificil. Se forţa şi nu reuşea. Mai incerca şi tot nu echivala dorinţa de satisfacţie totul pân’ l-a chemat la raport pe Sf. Petru.

- Mă Petre, cine a fost mă, aşa inteligent să le destupe oamenilor mintea, ai? Mă uit şi-mi vine să-mi dau palme când văd puzderia de realizări şi dorinţele actuale. Aştia nu mai fac nimic să mă impresioneze!

- Bossuleţ, ştii bine că eu m-am opus să scoţi toţi fraierii din grote, da’ matale vruşi să-ţi etalezi creaţia în faţa lui Satan. Apropo, te salută, a zis ca s-a distrat copios în uichiend cu omuleţii tăi.

- Vezi, aici e problema! Aştia nu sunt docili ca stramoşii lor, îl preferă pe boul ăla de le dă tot felul de nimicuri. Nici biserică nu mai vor, au zis că-s prea multe, mai multe decât şcoli. Auzi, mă, să mă compare cu o şcoală?! Pai eu sunt Zeul suprem, am nevoie de spaţii de închinare, carne proaspată. La ce le trebuie educaţia când îndoctrinarea salvează creierul?

- Nu ştiu, dar stai aşa că am o notificare pe Feisbuc.

- Şi tu, mă?! Măcar şi reţeaua aia. O accesează mai ceva ca biserica. Vezi şi tu ce mai zice Tila, aia da creaţie divină printre toate tutele astea fericite c-au intrat la colegii de doi lei. Îi vad eu cu morcovul ăla. Vor sări de bucurie în viitor, mai ales la corigenţe. La câte şcoli am absolvit eu. Eh!!

- N-ai absolvit nimic, dar mă bucur că nu pierzi ocazia să te lauzi. Tu doar le-ai dat ăstora idei ş-acum te plângi.

- Petre, sunt depresiv. Hai pe jos la o băută să dregem gâtu’ şi suferinţele! Am văzut şi un loc de placeri, am luat numărul de pe un perete.

O protecție fosforescentă din latex cu arome

Prezervativul cu arome
Într-o noapte, sau zi, nu prea îndepărtată în timp de momentul la care acest articolul a luat naştere, un bărbat, şi erecţia lui, aşteptau după fată, şi labiile ei, să iasă din baie, râvnind la niscavai sex. Ea a ieşit, sfioasă şi cu aparentă ruşine, doar cât să-l anunţe că nu vrea sex, şi că se apucă să se îmbrace. El stătea, probabil, pe fotoliu ca orice soţ iubitor privitor la meciuri în viitor. Cameră pustiită de gânduri, umbre sau şoapte, sau de alte alternative, cum ar fi nişte fete, iar mintea lui prea plină de orice replică, argument sau politeţe care hai să fie, să ţină. Ea nu şi nu, că nu se face, că sexul nu e pentru ei, că să mai aştepte, că nu-i așa?, astfel pofta creşte. Stând el, cu picioarele la poli opuşi şi cu catargul pe centru, jucându-se molcom cu vârful prezervativului vede la televizor ceea ce l-ar salva. Nu, nu era un film porno, ci erau fructe. Apoi, cu jocuri de priviri între erecţia îmbrăcată în latex şi televizor colorat de fructe, îşi spune şi-i spune şi fetei: "auzi, dar ţie ce fruct îţi place?". Câţiva ani mai târziu probabil că aceeaşi problemă persistă, dar la berea "cu băieţii" post-sexul inexistent, bărbatul va spune "şi-a dracu' n-a vrut. N-a vrut şi pace! Şi mai aveam şi de-ăla cu arome!". 

Prezervativul fosforescent 
Acelaşi bărbat, tot fără sex, că prietena iar nu vrea. Se uită pe geam ce se uită, şi vede un licurici. Luminos, drăguţ şi gras, îi vine ideea unui prezervativ scăldat în aura magică a fosforescenţei. Câteva luni mai târziu, acelaşi bărbat tot n-avea parte de sex, dar se juca cu noul prezervativ, rulat fin pe erecţie, prin cameră mai ceva ca un Jedi. "Uite, fă, sabia mea! Vum, şi a ieşit!". "Ptiu, piei drace, s-a descărcat. Hai, nu mai sta ca furnica pe muşuroi şi aprinde lumina aia să-mi încarc laseru' că acu' dă Vader atacu' final!". Şi astfel, futere non futere, prezervativ universal dezvoltat necesarum est.

De ce să omiţi citirea mail-urilor?

După lupte seculare printre spamurile lianice din căsuţa mea virtuală, căci una reală n-am, am deschis cu vai şi chiu indox-ul şi am ajuns la mesajele de importanţă naţională.

Unul dintre ele spunea că domniţa Adele, cântăreaţă în vogă, una dintre puţinele ce nu au urcat în domeniul muzicii din cauza unui fizic demn de Afrodita, şi-a făcut loc în celebra revistă Vouge. Iniţial, mi-am frecat ochii, crezând că am citit eu greşit, dar nu.

Concluzie: Vremea anorexicelor apune! (nu a femeilor slabe, ci doar a celor plate).

Un altul spunea că Ambasada SUA, mai nou, este eco. Fix englezii, dinozaurii planetei, cei ce se hrănesc şi au inventat junk-food-ul, fix ei simt nevoia să devină peţitorii unei apărări a mediului prin promovarea modei eco.

Concluzie: Aştia doresc, după ce au înclinat planeta la 23 de grade, să aducă axa de înclinaţie a Terrei la 0 grade. Te pomeneşti că le şi iese.

Bomboana de pe colivă s- a ascuns într-un ultim mail ce comunica faptul că un nene fotograf, unul dintre cei reunumiţi în domeniul fotografiei de peisaj, a surprins într-una dintre expediţiile sale in munţi, printre nori, imaginea Divinitaţii. Nebunie, extaz, delir pentru toţi habotnicii ce caută speranţa în orice fiinţă imaterială, cu sau fără istorie în urma sa. Crede şi nu cerceta, e cea mai mare prostie, dar na, stiinţa a cercetat si soc, e doar un fenomen fizic normal. Nu era nici extrachestie, nici vreo divinitate, nici măcar dracul nu s-a deranjat.

Concluzie Dă-i omului ce vrea să audă şi iţi va mânca din palmă.

Concluzie 2 Mail-urile nu se citesc pentru că o bună parte sunt inutile, făcute doar pentru trafic şi bani via tabloid/mondenităţi.
Concluzie 3 Mail-urile  nu se citesc decat dacă doreşti să pui sinapsele în miscare şi provoaci neuronii la lupte crâncene.

Evoluţia prosteşte

Nu, nu mă gândesc la revenirea în peştera, la vreun regres temporar, mintal, spaţial sau cum vreţi să-l numiţi, ci la beneficiile evoluţiei in timp. A fost bine să descoperim focul, altfel acum nu mai existam ca specie, căci in iernile geroase supravieţuirea era mai dificilă ca înmulţirea la taur; ăla după ce e mare şi consumă mult, nu e în stare de a se reproduce singurel. A fost la fel de bine să descoperim metalul şi tehnicile de prelucrare deprinse în timp, altfel azi mult din tehnologie n-ar fi existat. Deasemenea, bine a fost să existe oameni precum Galileo, ucis de Biserică pentru susţinerea unei teori care pentru noi, astăzi, e banală. Teoretic, evoluţia a fost bună si este, dar parcă omul, cu cât evoluează cu atât se prosteşte, iar totul se-observă printr-o scanare lacunară a unui areal.

Exemple vii demonstreză că prezenţa unor oameni care aduc beneficii reduce activitatea cerebrală a celorlalţi. Cum? De ce? Simplu! Omul gândeşte aşa: mă există unu de mi-a făcut Iphone-ul, atât timp cât mereu va fi unul să ajute evoluţia, la ce dracu mai e nevoie să citesc, să învaţ cine ştie ce formule matematice ori teorii complxe? La ce să citesc când mereu va fi ceva mai bun de făcut? De ce să-mi ucid neuronii cu cine ştie ce imbecilitaţi ?! Cam aşa e omul modern sau aşa e omul când ajunge in vârf şi nu vede la ce ar mai trebui să mai facă ceva, de-asta există în umitoarea societate nemaipomenita specie „ nea Mitică/cuana Lenuţa”. Ei nu ştiu multe, dar ştiu suficient: să mănânce, să muncească, obligatoriu să se reproducă si voila, asta le e viaţa. Mirific. Ce-o fi mai umitor decât să trăieşti simplu, fără să-ţi pui semne de întrebare, să n-ai habar de tine?

Se răsuceşte Da Vinci în mormânt când vede ce imbecili scapă cu viaţa datorită muncii sale în domeniul medicinii, iar bietul Ţepes şi-o înfige săgeţi în coaste când vede secuiul cu drept de cerere şi românul docil şi-ascultator îndeplinindu-i cerinţele. Evoluţia e bună, dar ar fi şi mai bună dacă n-ar ajunge pe mâna ignoranţilor pentru care numai repoducerea contează ori a puştilor de Dorobanţi ce habar n-au pe ce lume trăiesc, dar sunt odrasle de oameni cu mult prea mulţi bani şi mult prea puţină minte.

Vocabularul școlii

Între o intrare pe net, de pe mobil, si două-trei SMS-uri date direct la țintă, am deschis microfoanele omni-ascultătoare și iată ce am surprins în eterul dens de subțire de pe deasupra și de printre noi. O stenogramă numai bună de dosar.

P: "Am văzut că o înghesuiai pe-aia pe culoar."
- Băi, eşti sănătos la cap?! Potoleşte-te, băi, băiatule! Bagă-ţi hormonii în corp şi du-te de te plimbă dacă eşti în călduri!

E: "Am vrut să vă dăm cadoul vineri, dar nu v-am găsit."
- Ha, vezi dacă nu ești bun la note? Moșu' te-a tăiat de pe lista lui. Bagă-ţi unghia în gât acum că nu ai primit nimic. Nu că ţi-am fi luat ceva, dar... ţeapă!

P: "Nu sunteţi ascultători, nu învăţaţi nimic, copiii din ziua de azi pic de cultură nu mai au, iar de citit cărţi nici atât!"
- Sunt cu fundu-n sus azi, nervoasă şi irascibilă, n-am pe cine să mă descarc, dar bine că v-am găsit pe voi la oră. Ia să vedem ce-am avut de pregătit pentru azi.

E: "Am câteva întrebări din temă."
- Da, m-ai citit bine, abia am deschis caietul cât să scriu "Temă" şi eventual primul exerciţiu şi mi-a murit cheful mai ceva ca unui impotent erecţia.

P: "Îţi trebuie un 8 ca să-ţi iasă media pe care o vrei. Ştii, nu?"
- Deci clar, eşti al meu, tăticu'! Jar mănânci până vezi tu 8-ul ăsta. Îmi scot pârleala pentru tot anul.

E: "Un elev de serviciu ne-a zis să plecăm."
- Iar n-aveam chef de oră, dar am zis să minţim mai frumos, oricum nu te apuci de nebună să faci anchetă. Bravo, ne-ai prins. Ura!

Vrei să fii milionar?

Nea Mihai se mândreşte c-o viaţă aleasă:  copil fiind, era un drac: cartea nu i-a plăcut, deşi părinţii om de bine, cu carte şi serios şi-ar fi dorit să ajungă, dar şanse n-au fost. Văzând că intelectual nu-l pot convinge să îmbrăţişez cartea, au gândit că poate l-o atrage munca fizică, dar şoc şi nebunie, căci aici era un dezastru biped: pe ce punea mână, strica. Nu exista vreo unealtă care să nu-i poarte amprenta, nu exista muncă ce-o putea îndeplini.  Pe scurt: voia bani obţinuţi uşor, fără să depună nici măcar un efort minimal şi totuşi, azi la cei 60 de ani, are o avere bunicică  şi-o duce mai bine decât şi-ar fi imaginat chiar şi el vreodată.  Cum? Păi, mama matale când spune că fără carte sau muncă nu ajungi nicăieri, nu are dreptate total. Nu, stai calm, nu se dau bani pe statul degeaba sau pe somn,  doar dacă vrei să baţi vreun record mondial, dar tot nu cred că primeşti ceva; nu mai are căutare “meseria” de pierdevara.
Se spune că inteligenţa, fie ea şi brută te scoate din cele mai mari încurcături; se pare că şi pe  nea’ Mihai, căci aşa sexagenarul nostru a reuşit  să clădească viaţa de care este mândru. După  moartea stâlpului familiei sale, tatăl, omul ce urnea familia şi îşi transformase idealurile modeste în realitate, singurul său fiu, acela fiind el, a luat urma capitalei după finalizarea liceului. Dulcea sa mamă dorea să ajungă vreun medic, că domnul Adoichitei, om cu carte, mare doftor al satului, respectat şi gospodar. Biata de ea, naiva, visa că poamă crescută pe-a ei creangă s-ar potrivi modelului, dar asemănările erau diametral opuse, nici nu se vedeau înecate în marea deosebirilor. Parcă şi-l imagina şi-n rolul de popă, căci ştia ea că al ei duhovnic bani buni face la biserică. Confuz, fiul plecă la insistenţele mamei la capitală să găsească acolo un rost ce-o putea face mândră de el, iar pe el să-l convertească într-un om de bine, cu avere. Aici, uimit de opulenţa Bucureştiului, a decis să îmbrăţişeze a mai bună meserie, a mai uimitoare, cea care l-a ridicat pe scara ierarhică mai rapid ca un lift. După ani de muncă, cu concedii prelungite în vreme de viscol ori caniculă, a reuşit să-şi o căsuţă cu etaj pentru a-şi pertece vacanţele, a investit şi-ntr-o afacere şi din cerşetor a ajuns prinţ, căci cum cu munca nu s-a spetit, iar la carte s-a sfiit, inteligenţa a folosit-o. Văzând cât de uşor aruncau oamenii  bani celor  ce toceau bordure oraşului, a gândit că cea mai bună meserie este cerşetoria. Şi-aşa a fost, meserie facilă cu roade umitoare, de-asta azi există aşa mulţi adepţi ai ei. Vrei să fii milionar? Nimic  mai simplu. Lecţiile sunt gratis în staţia de tramvai, iar pentru servicii de calitate cu profit avansat,  fă-ţi stagiatura în Centrul Isoric al Bucureştiului.

Psihologia fără școală a femeii

Psihologia asta e fără şcoală pentru că nu am cursuri de aşa gândire, dar pot spune câte ceva pe baza unor observii fine. Ele nu-s mai bune ca bărbaţii, dar nici mai proaste, per total, doar că majoritatea bărbaţilor vor şi apreciază sexul cu o femeie astfel că de-aia uneori sunt preaslăvite de către unii. În schimb ele sunt cum sunt, proaste şi deştepte, cu variaţiuni pe durate de timp. Femeile sunt de admirat când vezi că vor să se afirme oricum pe un domeniu pe care bărbaţii îl controlează. De exemplu, scrisul, şi mai exact, blogăritul. Există şi este condus de către bărbaţi pentru că ei ştiu să scrie mai bine, pot concentra în două fraze o întreagă carte, o întreagă epopee, iar femeile vor să dovedească putinţa lor. Dacă nu copiază materiale, fără a pune surse, pun articole redundante sau cu tendinţe extremist-feministe. Aşa sunt ele, nu pot crea, nu au imaginaţia aia pragmatică, şi nu e doar din cauza firii lor, ci pentru că aşa sunt educate. Există însă şi din cele bune care scriu şi le citeşti uşor, cu plăcere, însă prea puţine prin maldărul de cele fără talent. Dar ele se pot susţine între ele, pot întemeia un grup numai ca s-o susţină pe-alta. Tinde să semene cu lupta cu morile de vânt, dar ele aşa fac, ceea ce e de admirat, deşi oarecum futil.

Femeile mai sunt şi isteţe, numai că se bazează prea mult pe intuiţie şi pe vorbe goale pentru a-şi dovedi inteligenţa. Te întreabă "şi mă vei iubi mereu?". Tu ce-i vei răspunde? Adevărul care sună aşa: nu, nu toată viaţa, dar să zicem că te iubesc acum, nu mă pune să spun ce se va întâmpla două secunde mai târziu pentru că poate fi diametral opus? Nu, nu adevărul, ci simpla minciună de moment: da, desigur, ţi-am zis asta de multe ori. Dacă îi spui prima parte în mintea ei este: "al dracu' porc, nu mă iubeşte! Are pe alta!". Ar fi isteţe rău, dacă ar şi dovedi-o uneori. Le-o fi mai uşor să fie emotive, să creadă orice este numai bun, dar în general lucrurile nu-s mereu numai bune, mai este şi rău, mai există şi rău pe lângă iubire şi utopism.

Punctul lor de mare excelenţă e aranjatul, şi nu doar al lor exterior, ci şi cel legat de mediul în care-şi duc viaţa. Ele pot înţelege de ce florilor le stă bine aranjate în vază într-un anume mod, ele reuşesc să inventeze o culoare dacă nu o au pentru a o pune undeva în casă. Este domeniul lor, ele au un al treilea ochi psihic pentru aşa ceva, pot descoperi că bărbatului îi stă mai bine cu o cravată cu accente magenta, deşi pentru noi, bărbaţii, tot albastră e. Mai există câţiva bărbaţi care pot face asta, dar aceia sunt efeminați, ceea ce explică treaba. Această putere a lor, a femeilor, vine din faptul că vor să se simtă bine unde sunt, vor să-şi creeze decorul perfect în care nimic să nu se schimbe. Bărbaţii nu pot face asta pentru că ei sunt pragmatici, îşi dau seama că după 5-10 ani pereţii trebuie rezugrăviți, deci culoarea nu contează, că mocheta/covorul se toceşte, deci nu trebuie să fie de nu-ş' ce accent cromatic. Însă ele când privesc ceva ce ar trebui aranjat, privesc peste timp, timpul nu există, ele ce alcătuiesc vor să dureze o viaţă.

Ştire de milisecundă

 

Bre, scoală că azi avem mare sărbătoare mare şi lumea nu e pe Naţional Arena, (23 August e deja old-school şi pentru mamaia de  la colţul străzii) la vreo manifestare. Scoate căştile din urechi, dă afară mână din pantaloni, bagă nasul unde poţi şi cască ochii. Nu, nu e vorba de ziua  când prea bogata Românie, copia fidelă a epavei de azi, dar sub altă conducere, sărbătorea aceaşi conducere, cu surle şi trâmbiţe, ce-o ridicase în vârf. Acu' că verificaşi dacă nu cumva  e ziua mămuchii, cea care-ţi umple buzunarul şi nu te-ai lins pe bot de la  lista de beneficii, reuşişi să dai şi-un review intempestiv  printre datele subţirele de istorie şi chiar aflaşi  încă o dată insignificantă pentru magnifica-ţi persoană.
O prea luminate cititor, ţin-te de pantaloni,  stăpâneşte-ţi bucuria şi fii pregătit să afli ce dracu' e  aşa uimitor la ziua de azi..
 
Începe BAC-u' bre, mare minunată minune. Până şi cerul s-a mobilizat aşa preventiv.   The Biggy Boss, aseară, şi-a arătat dispreţul faţă de generaţia asta mult prea ocupată cu orice numai cu studiul nu, generaţie ce ignoră examenle menite de-a reliefa nivelul intelectual sau doar spaţiul de stocare pe hard-ul omului. Mai că mi-aş fi dorit să dau şi eu BAC-ul, căci ăştia au efecte tari pentru Apocalipsă şi tare mi-era că nu mai prind aşa luptă sinapsială, aşa dorinţă nebună de-a îngrăşa porcul în ajun. Acu’ lăsând glumele, căci respect habotnici şi pe cei ce acordă un respect celor cereşti, pregătiti-vă, în primă fază de interviuri. Nu vrei să vină Otvu’™si să te vadă mămica la tv nemachiată cu al tău botic roz pălit sau tu, Al Pacino în devenire, să apari fără să etalezi decapotabila luată de taticu’ prin eforturile celor ce mnucesc pentru el. Acu’ că imaginea e  de milioane, milioane de palme pentru oamenii normali, pune  mână pe carte măcar cu 5 minute înainte să vină reporterul, altfel prinde Antena moment oportun să ne anunţe şi  să se răţoiască la noi că iar avem promovabilitate mică sau că vreun deştept a reuşit a copia, dar a fost prins în ultimele momente ale examenului. Iar vedem în direct şi-n reluare cum afirmă madam blonduţă că pică lumea pe capete la BAC.
Normal, arată-mi unu’ care învaţă din plăcere. Normal că mama lua bacu’. Fără net şi cluburi, cu tvu’  la raţie, oricine ar fi pus mână pe-o carte, dar cum avem vremuri noi, avem lume noua. Ăştia sunt, la fel sau mai rău vin, c’est la vie!

Buni sau răi, ăştia suntem, sunteţi, şi ia gata cu conjugarea verbului „a fi” c-au început ştirile, le luăm calde, că reci, noi, ăştia cu stomac sensibil puteam avea probleme. 

Ardeleanu’ și iepurele-n cursă

AICI articolul despre olteni.

Ardelenii sunt ca orice român, parveniţi şi boieri închipuiţi. Acum multe sute de ani nişte străini cu aparenţă de stil, adică ungurii, austriecii şi nemţii au dat pe rând câte o flegmă în perimetrul de dincolo de Carpaţi. După ce ardelenii s-au şters pe mufă de bale şi-au zis "ce coiu' fleoșcăit al lui bunicu', noi suntem ioropeni!". Şi de atunci tot se dau nişte stilaţi, nişte răbdători, nişte vai-dar-ce-aglomerată-e-capitala-voastră. Uite-un spoiler! e şi capitala voastră! Dar să revin la ardeleni. Ei, ăia care se cred cu fruntea mai lată, se regăsesc în Cluj, Timişoara şi Arad de unde suferă precum o duduie cu damf de doamnă. În general, şi nu-i un mit, ardelenii sunt lenţi, şi sunt lenţi pentru că nu ai unde să te grăbeşti acolo la ei. Pur şi simplu faci o mutare, ca la şah, şi aştepţi să vezi viaţa ce zice, cum mută. Oraşele sunt libere, asta dacă nu e meci de fotbal că atunci se simt şi ei ca duminica în Bucureşti, şi au tot timpul din lume pentru a pierde tot timpul din lume. Ei vorbesc lent, urmare firească din moment ce nimeni nu se grăbeşte să scape de discuţie. Ardelenii mai ajung prin capitala patriei uneori şi se miră de cât de repede se desfăşoară lumea aici. E normal să fim grăbiţi, ne luptăm pentru fiecare centimetru pătrat.

Ardelenii sunt buni la ceva ce necesită răbdare, ei pot meşteri la un ceas câteva secole pentru ca în final să-i spună stră-stră-nepotului tău că de fapt e un model vechi şi nu mai poate fi făcut. Ei se uită cu jind afară şi se întreabă de ce nu fug. Apoi îşi dau seama. Până ar ieşi ei din ţară ne-ar scoate Europa şi Schengen din spaţiile lor pentru că circulăm sub viteza minimă legală. De regulă sunt oameni drăguţi, un accent imposibil şi nişte regionalisme de să-ţi faci limba ghiulea în gură. Sunt amuzanţi când fac nişte aprecieri de interes general ca "tulai, da' ce mare e Dunărea!". Ardelenii mai sunt şi buni la bănci, sau măcar pe post de cămătari pentru că mereu sunt dispuşi să-ţi dea bani. Nu-şi fac griji că nu vei avea timp să-i dai înapoi, ei au răbdare de a te toca mărunt ca picătura chinezească.

Centrul literaturii, artei, ideilor o fi în Muntenia, acolo unde sunt şi grămezile de bani, dar tot prin Ardeal intră europenii vestici, ăia de vin cu grosul banilor. Avem noroc că ardelenii sunt acolo, lenţi, calmi, binevoitori, binefăcători, darnici, astfel încât fiecare străin care-şi ia ţepe în Muntenia sau Moldova sau Oltenia îşi zice: "da, bă, dar tot prin Ardeal fug din ţară, acolo mi-a plăcut!".

TEST: Care e menirea ta în viață

Aici și doar aici vei afla care este treaba ta în lumea asta rece, câinoasă și deloc civilizată. Poate în tine zace viitoare minte stârlucită, poate tu ești dă viitorul acestei planete. AFLĂ ACUM! AFLĂ AICI!

Și acum că am terminat cu partea de tabloid, să vă spui eu cum stă treaba. Voi veți urma niște pași, iar la final vi se relevează menirea voastră pe Pământ. Fără trucuri, fără să vă ghicesc în palmă, totul depinde doar de voi, deci să începem.

Pas 1: Alege un număr undeva între 1 și 9. Sigur și hotărât alege-ți viitorul
Pas 2: Bagă o înmulțire cu 3 acelui număr, adică: (număr ales)*3
Pas 3: Adună 3 la ce ți-a dat mai sus.
Pas 4: Încă puțin și aflăm ce Einstein zace în tine. Înmulțește ce ți-a dat mai sus cu 3.
Pas 5: Gata, fra’, ai un număr acum, de două cifre. Adună-le între ele și vezi rezultatul viitorului tău mai jos.

Cam ce vei fi tu:

1. Oh, scumpă Fecioara Maria, Mesia a revenit pe Pământ! Tu vei deveni următorul lider spiritual.
2. Scumpă simfonie, dulce vioară, pe Enescu ți-l dau, pe urmașul său să te strunească.
3. Tu vei pune capăt războaiele între găștile de cartier. Se vede în aura ta.
4. Fuziunea la rece te așteaptă, mărite fizician. Fă-o a noastră!
5. Chiar nu mă prind de ce nu ai ieșit la iveală până acum, viitor conducător de oaste.
6. Viitorul nu-i prea drăguț pentru tine, tu te vei sinucide când te va-nșela nevasta.
7. Slovă de foc, slovă de aur, ista-i poetul ce te va făuri. Eminescu și Arghezi strigă-n el.
8. Facebook e mic copil pe lângă ce rețea vei face tu, computerist jigărit și acneic.
9. Ai urmat un test cretin ca să ai crezi că ai și tu un scop. N-ai! Asta-i viața, ai tras paiu’ scurt.
10. Țeapă! Nu există!

Trei si toate trei!

Din cutia Pandorei, răsare dârz și neînfricat, un subiect mai mult sau mai puțin exploatat, acela sintetizând dorințele fiecărei femei în ceea ce privește bărbatul sau bărbații aleși.

O femeie, indiferent cum este: frumoasă, deșteaptă, urâtă sau proastă, toate la un loc sau în doze infime ori puternic reliefate, își dorește, în primă fază, un bărbat cu aspect agreabil așa cum visa ea în copilărie la Făt-Frumosul Cenușăresei, Ken-ul lui Barbie sau mai știu eu ce sculăreț cu aspect angelic din cărți/filme/fantezii. Treaba, inițial, se-nvârte în jurul aspectului fizic. Mai visătoare, mai realistă, găsește femeia ceva, mai mult sau mai puțin încadrat în standardele ei de agreabilitate. Problema însa, se ramifică, căci nu e suficient să fie drăguț, necesită și-un IQ, întotdeauna mai mare ca al ei, iar fiind realiști, de la prima pițipoancă pâană la a mai dezghețată la minte, orice femeie apreciază inteligența. Nu aceea tocilărească, ci aceea pragmatică, a nu se confunda. Bărbatul ar spune c-o apreciază fiindcă puține dinte ele o au, femeia ar spune pentru că dorește lângă ea ceva ce-ar trebui să-i echivaleze standardele, însa cum aici o dăm în polemici, lăsam femeia la bărbatul ei de vis, drăguț si isteț. Situația e mai grea decât o evadare din Alcatraz, mai dificila decât controlarea Etnei în plina erupție. Bre, drăguț si deștept, există, dar pentru asta e mult de muncit si greu de păstrat; ăsta e genu’ de extraterestru între oameni. Tre’ să te chinui. Dar, să zicem că tu, pisicuța feminină cu atuuri deloc neglijabile – a se înțelege că Betty cea urâtă n-are șanse și că  happy-end-urile de prost gust sunt scenarii siropoase făcute să vândă, nu să reflecte vreo realitate cotidiană – pui gheruța pe el sau el pe tine; în  cadrul perfecțiuni, căci o bună parte dintre femei caută perfecțiunea cu o îndârjire mai ceva ca a egiptenilor, apare însă o ultima dorință, ultima, dar nu cea din urmă: un portofel măricel, niște conturi in bancă, pe scurt, niște bani mai mulți și mai disponibili  încheie lista dorințelor sale! O fi el inteligent și poate crește în timp, însă banul din fazele inițiale, parcă dă altă savoare relației sau altor implicații din ea.

Femeia, scumpa de ea, are doar trei dorințe, dar îs mai dificile decât cele 10 din decalog, și mai rău, fiecare visătoare crede că astfel de bărbați sunt disponibili  si chiar dacă ea, fizic nu e vreo Afrodită,  crede sigur o va iubi pentru suflet. 

Sunt sigură! Îmi aduce si mie cineva un fotoliu și-o pungă de floricele? Tind să cred că va dura cam mult. Femeie urată să găsească bărbat perfect și disponibil ori femeie mulțumită la bărbat perfect rar s-a mai văzut, iar eu, una,  n-am de gând să intru în Cartea recordurilor ca fiind omul care a rezistat în picioare, fără odihnă, timp de peste 50 de ani.

Din aptitudinile Olteanului

Printre crengile arborelui meu genealogic s-a pierdut şi o sămânţă de oltean, deşi originea ei este situată cam la graniţa Munteniei cu Oltenia, dar pentru că pot fi înregimentat în adânca patrie oltenească îmi permit glumele care vor urma. Nu ţin cu Craiova şi nici nu mănânc praz, dar prin sânge cred că am hematii de pe malul Oltului. Oltenii sunt chiar fermecători, sunt aceşti alaini deloni ai poporului român, aceşti jeromi k. jerome pentru umorul românesc. Oltenii sunt miezul patriei şi au nişte calităţi de admirat.

Olteanului îi place să cheltuiască bani sau să se îndatoreze până peste urechi. Chiar dacă nu are, el promite că are şi că va face ceva doar pentru a arăta că te poţi baza pe chimirul său. Poate să amaneteze oile, casa, măgarul şi câinele doar pentru a avea mai mulţi bani în buzunar de Revelion decât vecinul. Niciun alt locuitor al României nu are o astfel de dăruire pentru propria persoană ca olteanul, iar dacă nimereşte cu mulţi bani pe mână îi poate face praf mai repede decât o femeie în sevraj de shopping. Lasă-l în oraş juma' de oră şi te vei întreba dacă a tocat banii sau chiar a cumpărat ceva. Poate da extrem de mult pe ceva ce nu-i trebuie sau poate da imens de mult pentru ceva ce poate fi găsit mai ieftin. Distruge banii dintr-un portofel mai ceva ca uraganul Katrina New Orleans-ul. Dar olteanul nu dă bani femeilor, el vrea sex gratuit, chiar poate fi comparat cu un scoţian la capitolul ăsta.

Olteanului îi plac femeile, îi place femeia de acasă, mama copiilor, dar îi place şi femeia de la stână, care îl răcoreşte vara, îi place femeia de la birt căreia îi poate pune mâna pe cur şi, desigur, îi place femeia pe care o fute noaptea prin gard, ea fiind soţia vecinului. Şi îi place, olteanului, ca aceste femei să fie disponibile mereu. Are un şarm dezarmant, toate pică la picioarele lui şi se închină falusului său cu habotnicie. Se poate uita la mai multe femei pe stradă decât poate racola un proxenet într-un an bun. Nu te aştepta de la un oltean să nu aibă câteva aventuri în viaţă, fie de infidelitate, fie de încercat multe exotisme în pat. Este în firea lui şi nicio femeie nu-l poate opri.

Olteanul este de regulă un bun muncitor, poate să piardă incredibil de mult timp la o singură însărcinare pentru ca la final să fie inutilă finalizarea ei. Poate să muncească enorm de mult dacă asta vrea, dar dacă ceva nu-i place, dacă-l pui să pieptene maimuţa de păduchi şi purici se va enerva, va trânti lucruri, va spune ca din greşeală, şi va repeta gullivernian de mult: "ce mă-sa?!". Pe canale neoficiale merge vorba că un oltean a traversat înotând Atlanticul pentru a-i da o flegmă între ochi unui ardelean pe la mijlocul secolului 19, dar n-a intrat în istorie pentru că ardeleanul a spus că un OZN l-a scuipat în freză. Tot pe canale neoficiale umblă vorba că prin '45 nişte japonezi i-au spus unui oltean că nu poate mânca mai multă fasole decât sushi poate mânca tot poporul nipon. Acel moment a rămas în istorie ca Hiroshima. La Nagasaki a încercat fi-su să le rupă norma. Ai o muncă sisifică de îndeplinit? Cheamă un oltean şi se va descurca de minune dacă-l convingi că ăla e cel mai bun lucru pe care îl poate face el.

Olteanul mai are o altă calitate, de care sunt tare mândru. El poate să fie mai leneş decât cuvântul în sine. Ştiţi sculptura "Gânditorul de la Hamangia"? Nu e sculptură, un oltean s-a făcut o dată că gândeşte ca să scape de treabă şi a stat atât de mult în poziţia aia încât a devenit piatră. Ca aşchie de oltean pot spune că reuşesc ca o zi întreagă să fac absolut nimic, pot lenevi mai ceva ca Titanicul pe fundul oceanului şi pot privi la nimic exact mai mult timp decât statuia lui Mihai Viteazul de la Bibliotecă.

Femeia si barbatul

Isa

Barbati, barbati, ce ne-am face fara voi?! O lesbiana ar spune perfect, femeia e mai buna, ar face excelent far' de barbat in peisaj. O femeie in toate mintile ar spune ca e dificil fara voi. De ce? Pai cu cine dracu' ne mai contrazicem din cine stie ce nimicuri, dar fara sa ajungem la paruieli? Barbatul si femeia sunt facuti sa se completeze, fie ca e vorba de sex, opinii ori convietuire.
Dar ce  fac eu, femeia, cand imi incalci dogmele sfinte si-mi vine sa te alerg, sa te bat cu propria-ti mana, seara ajungand acasa si gasindu-te arzand de nerabdare si cu chef de nebunii intr-un peisaj sinistru, plin de zoaie si mizerie.
Noi, femeile, in general, dorim curatenie, asteptam sa o gasim mereu si ne calca pe nervi sa gasim frumusete de casa ordonata transformata intr-un decor demn de Razboiul Rece. Nu intelegem ce mama ma-sii e asa greu sa arunci sosetele in cosul de rufe, nu pe, langa sau sub el. Nu intelegem cum voi, tintasi de profesie, nu nimeriti tocmai gaura ce transforma starea noastra de spirit intr-una in care suntem capabile sa facem si-o crima. Va obisnuiti ca noi sa facem curat dupa voi si voi sa va uitati ca muta la organe dubioase rar vazute in viata.
Unde mai pune modul in  care mancati voi? Bre, lumea nu se sfarseste in a doua secunda de la momentul in care ai mancarea in fata. E asa greu sa mancati ordonat, fara sa improscati tot universul cu  firimituri si resturi?! Se baga incet in gura, se mesteca decent, nu delicat si se inghite. Simplu si frumos. Nu ca si cand va paste o vizita in Somalia si-o abstinenta totala.
Ar mai fi si modul in care va descurcati vestimentar. Daca noi nu v-am sfatui voi ati folosi sosetele pe post de esarfa si tricourile drept scutec. Nu e de mirare de ce multi barbati se-mbraca ca niste gay in calduri cu tricouri colorate strident ori cine stie ce pantofi cu varfuri sagetate demne de a scoate ochii cuiva cu ei.
Eu, femeie, consider ca tu, barbat, stai prost mai ales in plan estetic, apoi in cel etic ai nevoie de una dintre noi sa-ti descurce casa si sa-ti corecteze stilul.

Sfantu' Asteapta

Lucrurile sunt mai simple decat par in aceasta privire aruncata de catre o femeie. Un barbat are nevoie de mai multa hrana decat o femeie, corp mai mare, deci mai multa energie, astfel ca in loc sa va retinem pe voi juma' de ora dupa masa cat terminam noi de mancat, preferam sa bagam noi mai repede. E vorba de ritm, ritmul in care bagam determina finalizarea mesei in acelasi timp. Iar uneori voi alegeti sa mancati cine stie ce frunza de stevie ofilita cu o icra de peste si sa le puneti si pe alea pe cantarul caloriilor astfel incat normal ca vi se pare ca noi mancam mai repede, ca niste hrapareti josnici. De fapt mancam normal.
Barbatul, daca ar fi dupa el, ar umbla in aceleasi haine comode, cunoscute si placute pe care le are din vara anului trecut, dar veniti voi cu "dar nu-i frumos asa, ce-o sa zica lumea?". Noua nu prea ne pasa. Daca ne-ar fi pasat de lume in razboaie n-am fi purtat zalele alea pe noi, coifuri hilare si cai inzorzonati cu zeci de nimicuri. Dar le-am purtat pentru ca ne protejau. Noi vedem scopul, si nu prea vedem scopul umplerii unui sifonier cu haine, de catre voi, pe care apoi nu le purtati. Da, stiu, asa va justificati cheltuielile, "acolo am dat atat, pe aia atat", dar intr-o lume aparent normala sunt bani risipiti. Stim cum vin hainele, trebuie sa te simti bine, iar acei gay sunt doar produsul vostru, al lectiilor voastre. Sunt hipsterasii cu pantaloni atat de stramti incat isi poarta coaiele papion si cu un tricou mai mulat pe ei decat este prezervativul pe pula. Voi i-ati creat, voi sa aveti grija de ei si sa-i suportati.
Chiar daca n-om fi mereu de acord, ceea ce e de-a dreptul o munca titanica avand in vedere ca voi cu psihicul vostru nu sunteti mereu de acord, femeia si barbatul trebuie sa existe. Iar voi sa admiteti ca subestimati crunt, dar asta nu e rau pentru noi, ne place sa fim intr-o stare de lancezeala cand voi sunteti atatea intr-una: mama, bucatareasa, menajera, asistent vestimentar etc. Pur si simplu ne place ca nu trebuie sa ne batem capul cu orice nimic pe care voi oricum l-ati despica mult mai bine.

Amanunte de stiut (pentru fete)

"Vocile din cap imi zic, nu te opri din scris".  

Articolul de fata se vrea o lista, deloc exhaustiva, pentru fete. Aceasta ar trebui sa le devina biblie, decalog, desi nu-s 10, si orice altceva ar mai fi de pret. Majoritatea barbatilor in numele carora voi vorbi aici nu sunt manelisti prosti, boi de oras, mitocani de staul, alcoolici de cariera, neciopliti din topor sau intelectuali calcarosi. Ei sunt barbatii obisnuiti, obisnuiti cu anumite lucruri de la femei, obisnuiti cu anumite defecte ale femeilor, iar acestia sunt aceia pentru care majoritatea femeilor se bat.

  
Mai putina piele.
Serios, chiar nu ne place sa vedem multa piele, sa va vedem labiile din spate cand va aplecati dupa ceva, chiar va vrem nitel acoperite. Nu zic sa fiti ca araboaicele, decat ochii vizibili, dar nici curva 2000x. Ne plac fetele pe care noi le descoperim, nu carora le vedem al treilea ochi, si nu e cel al mintii.

 
Mai putin curve.
Femeii ii sta bine cand pica greu, cand nu pune botu' la o muie din prima si nu cand e de acord cu sexu' de la primul suc baut. Sa nu fie insa inteles gresit, ne plac curvele. Ne place sa le desiram coloana in doggy style, ne place cand le infundam gatul, dar nu am intemeia o relatie cu ele. Sunt curve, cele mai multe dornice de popularitate, iar mai mult de sex nu vrem de la ele.

Inteligenta.
Da, ne plac femeile inteligente, dar nu rotunde in incapatanare. Daca va dovedim ca avem dreptate, plecati capul si apreciati ca avem dreptate. Si nu pozati in inteligente mai mari ca noi. Daca suntem supusi intelectual nu ne place, cum nimanui nu-i place, asa ca temperati-va. Si niciodata nu incercati sa va dati destepte cu "stiai ca?". Va futem in inima in momentele alea, va uram profund, nu ne pasa de orice rahat de cultura generala sosit din neant. Daca are legatura cu discutia, da, altfel nu. 

Inabordabilitatea nu-i buna.
Am zis mai sus ca ne place cand o fata se lasa greu, dar nu ne transformati in sclavi aflati mereu in fuga dupa voi. Vom incerca o perioada de timp sa va cucerim, nu stim cat, depinde de la caz la caz, de regula intre doua si patru saptamani. Daca nu dati vreun semn pozitiv va bagam in pizda mamelor voastre si cautam alta tinta. Nici din prima sa picati, nici sa nu picati, ci cheia e la mijloc, dar apoi sa nu va plangeti ca suntem porci pentru ca vrem alta. Pe fiecare o vrem intr-o anumita masura, dar nici sa fim cei care nutrim atractie, dar nimic de la polul opus. 

Alte 4 amanunte AICI.

Nu domniţă, nu război, am tehnologie!

Omul contemporan, ăl’ mai dezgheţat la minte din neamul său, ăl’ mai dezvoltat din orice punct de vedere, nu mai aleargă după domniţa X-ulescu s-o salveze de cine ştie ce conte afemeiat avid de o noutate în lista sa. Nici vreun război pentru 3 metri de pământ nu mai pofteşte, când el culege roadele tehnologiei, când nu poate trăi fără ele şi dacă poate, ori e irascibil, ori indiferent.

Azi, homo-sapiens-ul, ultima variantă din enşpe miile de demo-uri, nu concepe viaţa fără tv. Păi cum să afli tu cum a fost lovită Gigica pe trecerea de pietoni sau cum s-a sinucis nea Vasile după o sticlă neaoşă de băutură spirtoasă asezonată cu câteva fructe? ( nu fugii, modernule la martini, eu eram p’aci mai rustică, chiar rudimentară, la o vişinată ori ţuică de fructe.)

Dacă pentru tv găsim scuză în “dorința de cunoaştere/informare” sau nu simplu “vreau”, există alte umbre ale tehnologiei făr’ de care omul nu poate trăi. Păi cum să stai tu fără telefon? Concepi viaţă fără s-auzi glăsciorul iubiţicii ce-ţi spune că e în baie, dar se ocupă de alte acţiuni deloc împăcate cu cele sfinte? Dacă n-o suni, poţi măcar să supravieţuieşti fără s-o text-uieşti, să ai grijă nu care cumva  s-apară vreun armăsar feroce demn de a o zgudui!

No, bine, avem nevoie de tv, de telefon. Cel puţin azi, ai nevoie. Dar na, că ne-a venit PC-ul, laptopul sau smart phone-ul în mult invidiata listă de descoperiri indispensabile. Ce te faci tu, om modern, făr’de net? Păi zi-mi ce?! Dacă ai noroc, apelezi la vârful listei şi-alegi din paleta restrânsă ori te poţi ruga să fii fericitul posesor de telefonaş, dar mai deştept faţă de standard - înzestrat cu net sacru, jocuri imbecile şi chiar, tv. Eh, aşa, viaţă ta e de vis, dar c-o condiţie: mămica îşi permite sau tu, ajuns om mare, să primişti de la serviciu ceva cu care să te întreţii când termini nefasta muncă de-a organiza cele 3 dosare , ce zac oricum, numai lasciv ori tentant nu pe birou.

Apăi omule, tu,  modernule, o fi bine, o fi rău, dar mai mult rău fără, e clar că tu nu poţi supravieţui în termini optimi pentru liniştea mentală, sănătatea psihică şi uneori şi-aia fizică făr’ de net, tv ori telefon.

Na, riscurile dezvoltării. Ţi se flutură ţie de războaie dacă joci Counter, nu te interesează salvarea reginei X, dacă ai telenovelă.  Ce mai, viaţă ta e perfectă dacă incluzi tehnologia.

Nea Petardă și o pocnitoare

Nea Petardă e un om bun, un om de la care ai ce învăţa, deşi este cam plecat pe ideea lui. El, căci povestea vieţii şi numelui e interesantă, a fost soldat în armată, un soldat amărât, de rând, dar din cauza unei explozii în cadrul unui exerciţiu a început să se creadă veteran din Al Doilea Război Mondial, iar colegii i-au spus "Petardă". Nu-l afecta des, doar când era întrebat în mod special despre armată, dar asta nu l-a împiedicat în clădirea unei familii. Acum nea Petardă stă cu fosta soţie în acelaşi apartament şi are cam 65 de ani. Copiii sunt la casele lor, iar fiica cea mică este singura care vine cel mai des pe la ei şi se preocupă de sănătatea mintală a lui nea Petardă. 

De parcă dublarea personalităţii nu era destul, mai suferă şi de alcoolism, bea de stinge, bea orice, dar apă chiar nu, că arde. Iar soţia este fostă soţie pentru că nea Petardă a decis că nu vrea "nicio curvă care să-i mănânce banii de veteran sau să-i bea alcoolul dosit în cămară". Astfel că au divorţat, dar toate au rămas la fel, ea îi găteşte, îi spală, are grijă de el, dar nu mai împart banii şi nu mai fac sex, nu că acest ultim aspect ar fi fost vreodată împlinit pe de-a-ntregul.

S-ar zice că la vârsta lui, nea Petardă n-ar mai avea nevoie de multe, dar fix la ce nu gândeşti, el doreşte. Învăţat cu folositul telefonului mobil a pus mâna într-o seară pe el şi a sunat-o pe fii-sa ca să i se plângă. 
- Făi Violeto, dă-mi, fă, şi mie o sută de mii să caut şi eu chizdă! i-a spus nea Petardă fiicei sale, într-un accent de bucureştean combinat cu moldoveneasca din timpul armatei.
- Tată, ai înnebunit? La vârsta matale să vrei aşa ceva?
Sub aburii calzi ai alcoolului nea Petardă a fost pe cât de sincer nu s-ar fi aşteptat fiica.
- Păi, mă-ta nu vrea, făi, să-mi dea chizdă. Poa' vrea una din orașu' ăsta. Vreau şi eu chizdă, prea nu fac nimic. Adică eu, ditamai nea Petardă, nu pot să am şi eu o pocnitoare?

Iisus și pilele de la ta-su

Era o zi straşnic de caldă în ţara lui Israel, dar nu ca alte zile ar fi fost mai bune. Sub acoperişul casei, la o masă, stăteau vreo cinci oameni care pariau de zor la diferite jocuri de noroc ale vremii. Cu o mişcare de bivol înlănţuit unul dintre ei se ridică şi strigă violent: 
- Băi, mai las-o moartă că Iisus trişează!  
- Cum să trişeze, mă? A zis că n-o mai face! sare Petru în apărarea lui Iisus care acum strângea banii de pe masă. 
- Hai, bă Petru, las-o-n p... mea! Uite şi tu cum câştigă el tot. Iar i-ai zis lu' tac-tu să te ajute, bă Iisuse? 
- Mai, Iuda, fii calm, n-am trişat, dar aşa s-a nimerit, să câştig eu de două ore încontinuu. Ia mai bine o gură de vin, e din apă de azi dimineaţă.  
Iuda ieşi din cameră violent, vru să trântească uşa, dar şi-a dat seama că nu are ce, astfel că a preferat să mai arunce o ultimă înjurătură şi să-i lase cu jocurile lor cu tot.

Cu câteva ore înainte de apus, Iuda se regăsea pe uliţele localităţii când dădu peste un preot al vremii. 
- Ce ai, măi Iuda, căci tare mâhnit te văd? 
- Ce să am, părinte, Iisus iar a trişat, dar Petru i-a sărit în apărare. Măcar dacă ar recunoaşte! Vine cu pile de la ta-su şi vrea să pledeze nevinovat. Şi nu mai am bani. Ce-i zic nevesti-mii acum? Că iar i-am pierdut cu băieţii la masă, nu? 
- Şi câţi bani ţi-ar trebui? 
- Păi, azi am pierdut vreo 25 de arginţi. 
- Măi Iuda, ştii că ţin la tine, de-aia îţi zic. Vrea boss-ul de la Ierusalim să facă un happening, da' n-are până acum decât doi oameni. Oferă 30 de arginţi cui îi aduce un al treilea. Te bagi? 
- Părinte, mare eşti! Cred că ştiu omul perfect!

Tibi magno, homo-sapiens!

Omul, mândria scării evolutive, inventator desăvârşit al celor mai bizare chestiuţe, structură funcţională de vază a lanţului trofic, el, acest purtător de onoruri survenite din cine ştie ce complexe idioto-fantastice, dovedeşte constant că nu are capacitatea de a controla impulsurile nervoase, anume denumite - emoţii.

Bre, să-mi dau palme de nu e adevărat ceea ce aştern aci. Am întâlnit oameni şi oameni: unii, cu toate şurubelele puse la mansarda circumvoluţionară, capabili să susţină teze, să pună în aplicare planuri gândite profund; am întâlnit şi specii cu acelaşi şurubele nervoase, doar că pe punctul de a le scăpa la orice intervenţie ce implică mai mult de doi neuroni în gândire, dar toţi, chiar toţi!, la un moment dat nu au putut rezista în faţa barierelor impuse de societate ori propria conştiinţă, ei fiind proprii sclavi ai impulsurilor nervoase

La un moment dat, în care raţiunea intră într-un delir vacantiv, că deh, ce dracu’, dacă mamele nu pot controla copiii, nici ea nu mai poate fără un moment de respiro să-şi conducă odraslă neuronală, astfel că, nu împiedică creierul omului să acţioneze ca cel al unui schizofrenic fără doza de medicament, iar draga făptură umană încearcă să se evapore din propriul plan al cărui protagonist este, fără să-i pese c-ajunge în stadiul de maimuţă a lui Darwin sau câine a lui Pavlov.

Problema stă-n fracţiunea respirantă, când întâlneşte scăpare în tot felul de nebunii, se leagă de anumite persoane ori situaţii, încercă să ajungă în orice chip la o stare propice evitând-o pe ceea de scursură a societăţii.
Unii aleg drogurile, dar uită, deşteptele făpturi, căci inteligenţi sunt numai cei ce posedă raţiune, că drogul e ceva bun luat în cantităţi mici şi rare. Întrec măsura, stările euforice curg, dar cum corpul nu e indestructibil, căci creatorul de mii de ani creează în variantă demo, nu poate rezista unui astfel de efort şi-ncet se scurg într-o stare morbidă, în clișeul dependentului, fiind o fantasmă în plus într-un mediu izolat construit de societatea modernă, incapabilă să-i reprimească uşor.

Sunt şi cei care se refugiază în alcool, efect asemănător, dar infim comparativ cu cel al drogului, suficient de puternic în timp încât să facă din om o legume tălâmbă cu pretenţii de mare gânditor. Ultima categorie sunt cei care pierd raţiunea, acţionează fugitiv ca un fel de Genghis Khan, apoi cei mai buni dintre ei, aleg să părăsească viaţă în glorie, dar după ştirile PROTV de la ora 5 cu gloria de rigoare.

Ce ţi-e şi cu omu’, dom’le! Cică fiinţă raţională! Eu îmi iau seriozitatea în braţe, și la 1.60 nu-s cine ştie ce Statuie a Libertăţii, şi afirm jos, dar tare astfel: omul, oricât de stabil pare, subconştientul nu-l controlează, iar fiecare ţese propria plasă de salvare, dacă e pânză de păianjen, succes, dacă nu, experienţa relatată!

Mult e dulce și armonioasă

limba ce o vorbim la noi în casă. Sub semnul zodiacal al unei discuţii mai lungi de "ce pula mea aţi făcut aici?" şi intrând în cuadratură cu raţiunea pură, d-nul N., sau nea Nelu pentru cunoscuţi, încerca să formeze nişte fraze. Înfrânat nu era de către nimeni decât de nişte ţuică incoloră de ţară. El şi-a aliniat familia în bucătărie ai încerca să-l ia pe fiecare în parte. "Tu ce ai făcut, bă? Tot un puţoi cu afaceri pe sub mână eşti? 'Ai de capul tău că prost ai mai ieşit. Da' ce să mă mir, nu te-am făcut cu capul, te-am făcut cu pula." Cred sincer că ar fi vrut să folosească nişte cuvinte mai academice, învăţate în viaţă sa, dar falus şi penis nu ar fi sunat la fel de puternic în ochii fiului care se uita plin de sentimentul mândriei la tatăl său. Şi pe care, foarte posibil, îl înjura printre dinţi şi-n gând.

"Tu ce faci, fă? Tot o mai laşi pe fii-ta liberă să facă ce vrea? Mânca-ţi-aş gura ta că proastă te-am mai luat de la mă-ta!" a formulat d-nul N. către soţie. Ea, spăşită, a încercat să comenteze, dar el i-a retezat brusc şi brutal dreptul la cuvânt "să nu te aud că-ţi rup gura!". Cine ar mai comenta la aşa construcţie semantică puternică? Fix aşa s-a gândit şi ea. D-nul N., însă, intransigent, şi-a rotit privirea şi a dat de noră şi de băiatul său cel mare. "Unde dracu' ai găsit-o pe muista asta, bă? Lua-v-aş gâtul ca la pui că nimic n-aţi învăţat, bă! Te-a futut, ţi-a turnat un bastard şi acu' gata, e pizda lumii tale!". El a încercat să-i apere onoarea soţiei sale, dar a eşuat cu puţin înainte de reuşită: "da' nu e bastard ăsta micu', nu m-a-nșelat." Tatăl însă, călit în războiul sentimentelor puternice şi al relaţiilor tari, i-a dat lecţia de căpătâi: "nu te-a-nșelat asta cum sunt eu director de bancă şi mă-ta albă!".

După atacurile dure ale d-nului N. a venit şi vremea fiicei, a mai mică din grupă, ultima ieşită pe ţeava tunului, să fie luată în colimator. A privit-o cu drag când a ieşit din casă îmbrăcată după ultima modă a damelor de pe centura oraşelor, iar acum voia să împărtăşească cu familia opinia lui cu privire la ea. "Fă, aţintindu-şi privirea la soţie, ţi-am zis că asta e după pulă? Uită-te la ea cum se îmbracă! Băga-o-ai în ochii tăi, uite cum a ajuns!". Cred că soţia a spus ceva, ceva ce însă nu i-a convenit lui, căci astfel a fost auzit grăind: "nu, fă, nu a venit la pula mea, nu o iau eu la pulă, da' o iau alţii deja prea mult!". O scurtă pauză de gândire a intervenit în discursul d-nului N., iar apoi, cu grija tatălui ce-şi ţine familia departe de ochii sau urechile lumii, d-nul N. a trântit uşa cu o mişcare din încheietură. Aşa se clădesc caracterele, cu o mână forte de tată atoateprotector.

Pseudo-raţiunea fură opinia

A mea persoană alături de creierul din posesie, folosit în proporţie de 5%, mai mult sau mai puţin, dar până-n 8%, căci subconştientul a decretat şi el niţele drepturi, aşa că ne conformăm, nu pricepem un aspect tipologic din structura cerebrală a omului.

Teoretic, fiecare purtător de creier în mansarda, superbă ori odioasă, formează în timp o opinie asupra unei tese, unui aspect al vreunei persoane sau întâmplări. Bun, până aci, pricep treabă, prind firul narativ, ce nu pricep eu este mai complex, vizând exprimarea acestei opinii formate şi puntea dintre posesorul opiniei şi lumea. Mai clar, de ce mulţi păstrează opiniile personale pentru sine, doar din teamă de a fi consideraţi cinici sau inadaptaţi ai societăţii? Personal, nu văd doza de cinism ori inadaptare într-un om capabil să susţină o opinie obiectivă sau nu, prin argumente concludente. Adică, am ceva de spus! De ce să nu spun? Doar pentru că X doreşte să conducă situaţiile şi oamenii, ori Y spune că este deschis la sugestii, însă nu este capabil să suporte consecinţa unei opinii oferite fără resentiment?! Aiurea. În concepţia mea lucrurile stau altfel- am ceva de spus, spus, n-am, mai vedem.

Am înţeles că mintea umană este un complex straniu, însă deja  devine absurdă afundarea în dogmele impuse de-o societate care  nu ştie care-i calea spre care şi-ar întinde aripile percepţiei şi accepţiunii.

N-o fi o cale simplă asumarea liberii exprimări? Tot s-au luptat atâţia pentru ea. Tot s-au deghizat femeile în bărbați doar pentru că putea să grăiască dorinţele lor arzătoare. După atâta amar de vreme, hai cu exprimarea! Părerile nu costă bani! (sau cel puţin, aşa ar trebui)