De ce să omiţi citirea mail-urilor?

După lupte seculare printre spamurile lianice din căsuţa mea virtuală, căci una reală n-am, am deschis cu vai şi chiu indox-ul şi am ajuns la mesajele de importanţă naţională.

Unul dintre ele spunea că domniţa Adele, cântăreaţă în vogă, una dintre puţinele ce nu au urcat în domeniul muzicii din cauza unui fizic demn de Afrodita, şi-a făcut loc în celebra revistă Vouge. Iniţial, mi-am frecat ochii, crezând că am citit eu greşit, dar nu.

Concluzie: Vremea anorexicelor apune! (nu a femeilor slabe, ci doar a celor plate).

Un altul spunea că Ambasada SUA, mai nou, este eco. Fix englezii, dinozaurii planetei, cei ce se hrănesc şi au inventat junk-food-ul, fix ei simt nevoia să devină peţitorii unei apărări a mediului prin promovarea modei eco.

Concluzie: Aştia doresc, după ce au înclinat planeta la 23 de grade, să aducă axa de înclinaţie a Terrei la 0 grade. Te pomeneşti că le şi iese.

Bomboana de pe colivă s- a ascuns într-un ultim mail ce comunica faptul că un nene fotograf, unul dintre cei reunumiţi în domeniul fotografiei de peisaj, a surprins într-una dintre expediţiile sale in munţi, printre nori, imaginea Divinitaţii. Nebunie, extaz, delir pentru toţi habotnicii ce caută speranţa în orice fiinţă imaterială, cu sau fără istorie în urma sa. Crede şi nu cerceta, e cea mai mare prostie, dar na, stiinţa a cercetat si soc, e doar un fenomen fizic normal. Nu era nici extrachestie, nici vreo divinitate, nici măcar dracul nu s-a deranjat.

Concluzie Dă-i omului ce vrea să audă şi iţi va mânca din palmă.

Concluzie 2 Mail-urile nu se citesc pentru că o bună parte sunt inutile, făcute doar pentru trafic şi bani via tabloid/mondenităţi.
Concluzie 3 Mail-urile  nu se citesc decat dacă doreşti să pui sinapsele în miscare şi provoaci neuronii la lupte crâncene.

Vocabularul școlii

Între o intrare pe net, de pe mobil, si două-trei SMS-uri date direct la țintă, am deschis microfoanele omni-ascultătoare și iată ce am surprins în eterul dens de subțire de pe deasupra și de printre noi. O stenogramă numai bună de dosar.

P: "Am văzut că o înghesuiai pe-aia pe culoar."
- Băi, eşti sănătos la cap?! Potoleşte-te, băi, băiatule! Bagă-ţi hormonii în corp şi du-te de te plimbă dacă eşti în călduri!

E: "Am vrut să vă dăm cadoul vineri, dar nu v-am găsit."
- Ha, vezi dacă nu ești bun la note? Moșu' te-a tăiat de pe lista lui. Bagă-ţi unghia în gât acum că nu ai primit nimic. Nu că ţi-am fi luat ceva, dar... ţeapă!

P: "Nu sunteţi ascultători, nu învăţaţi nimic, copiii din ziua de azi pic de cultură nu mai au, iar de citit cărţi nici atât!"
- Sunt cu fundu-n sus azi, nervoasă şi irascibilă, n-am pe cine să mă descarc, dar bine că v-am găsit pe voi la oră. Ia să vedem ce-am avut de pregătit pentru azi.

E: "Am câteva întrebări din temă."
- Da, m-ai citit bine, abia am deschis caietul cât să scriu "Temă" şi eventual primul exerciţiu şi mi-a murit cheful mai ceva ca unui impotent erecţia.

P: "Îţi trebuie un 8 ca să-ţi iasă media pe care o vrei. Ştii, nu?"
- Deci clar, eşti al meu, tăticu'! Jar mănânci până vezi tu 8-ul ăsta. Îmi scot pârleala pentru tot anul.

E: "Un elev de serviciu ne-a zis să plecăm."
- Iar n-aveam chef de oră, dar am zis să minţim mai frumos, oricum nu te apuci de nebună să faci anchetă. Bravo, ne-ai prins. Ura!

Psihologia fără școală a femeii

Psihologia asta e fără şcoală pentru că nu am cursuri de aşa gândire, dar pot spune câte ceva pe baza unor observii fine. Ele nu-s mai bune ca bărbaţii, dar nici mai proaste, per total, doar că majoritatea bărbaţilor vor şi apreciază sexul cu o femeie astfel că de-aia uneori sunt preaslăvite de către unii. În schimb ele sunt cum sunt, proaste şi deştepte, cu variaţiuni pe durate de timp. Femeile sunt de admirat când vezi că vor să se afirme oricum pe un domeniu pe care bărbaţii îl controlează. De exemplu, scrisul, şi mai exact, blogăritul. Există şi este condus de către bărbaţi pentru că ei ştiu să scrie mai bine, pot concentra în două fraze o întreagă carte, o întreagă epopee, iar femeile vor să dovedească putinţa lor. Dacă nu copiază materiale, fără a pune surse, pun articole redundante sau cu tendinţe extremist-feministe. Aşa sunt ele, nu pot crea, nu au imaginaţia aia pragmatică, şi nu e doar din cauza firii lor, ci pentru că aşa sunt educate. Există însă şi din cele bune care scriu şi le citeşti uşor, cu plăcere, însă prea puţine prin maldărul de cele fără talent. Dar ele se pot susţine între ele, pot întemeia un grup numai ca s-o susţină pe-alta. Tinde să semene cu lupta cu morile de vânt, dar ele aşa fac, ceea ce e de admirat, deşi oarecum futil.

Femeile mai sunt şi isteţe, numai că se bazează prea mult pe intuiţie şi pe vorbe goale pentru a-şi dovedi inteligenţa. Te întreabă "şi mă vei iubi mereu?". Tu ce-i vei răspunde? Adevărul care sună aşa: nu, nu toată viaţa, dar să zicem că te iubesc acum, nu mă pune să spun ce se va întâmpla două secunde mai târziu pentru că poate fi diametral opus? Nu, nu adevărul, ci simpla minciună de moment: da, desigur, ţi-am zis asta de multe ori. Dacă îi spui prima parte în mintea ei este: "al dracu' porc, nu mă iubeşte! Are pe alta!". Ar fi isteţe rău, dacă ar şi dovedi-o uneori. Le-o fi mai uşor să fie emotive, să creadă orice este numai bun, dar în general lucrurile nu-s mereu numai bune, mai este şi rău, mai există şi rău pe lângă iubire şi utopism.

Punctul lor de mare excelenţă e aranjatul, şi nu doar al lor exterior, ci şi cel legat de mediul în care-şi duc viaţa. Ele pot înţelege de ce florilor le stă bine aranjate în vază într-un anume mod, ele reuşesc să inventeze o culoare dacă nu o au pentru a o pune undeva în casă. Este domeniul lor, ele au un al treilea ochi psihic pentru aşa ceva, pot descoperi că bărbatului îi stă mai bine cu o cravată cu accente magenta, deşi pentru noi, bărbaţii, tot albastră e. Mai există câţiva bărbaţi care pot face asta, dar aceia sunt efeminați, ceea ce explică treaba. Această putere a lor, a femeilor, vine din faptul că vor să se simtă bine unde sunt, vor să-şi creeze decorul perfect în care nimic să nu se schimbe. Bărbaţii nu pot face asta pentru că ei sunt pragmatici, îşi dau seama că după 5-10 ani pereţii trebuie rezugrăviți, deci culoarea nu contează, că mocheta/covorul se toceşte, deci nu trebuie să fie de nu-ş' ce accent cromatic. Însă ele când privesc ceva ce ar trebui aranjat, privesc peste timp, timpul nu există, ele ce alcătuiesc vor să dureze o viaţă.

Ardeleanu’ și iepurele-n cursă

AICI articolul despre olteni.

Ardelenii sunt ca orice român, parveniţi şi boieri închipuiţi. Acum multe sute de ani nişte străini cu aparenţă de stil, adică ungurii, austriecii şi nemţii au dat pe rând câte o flegmă în perimetrul de dincolo de Carpaţi. După ce ardelenii s-au şters pe mufă de bale şi-au zis "ce coiu' fleoșcăit al lui bunicu', noi suntem ioropeni!". Şi de atunci tot se dau nişte stilaţi, nişte răbdători, nişte vai-dar-ce-aglomerată-e-capitala-voastră. Uite-un spoiler! e şi capitala voastră! Dar să revin la ardeleni. Ei, ăia care se cred cu fruntea mai lată, se regăsesc în Cluj, Timişoara şi Arad de unde suferă precum o duduie cu damf de doamnă. În general, şi nu-i un mit, ardelenii sunt lenţi, şi sunt lenţi pentru că nu ai unde să te grăbeşti acolo la ei. Pur şi simplu faci o mutare, ca la şah, şi aştepţi să vezi viaţa ce zice, cum mută. Oraşele sunt libere, asta dacă nu e meci de fotbal că atunci se simt şi ei ca duminica în Bucureşti, şi au tot timpul din lume pentru a pierde tot timpul din lume. Ei vorbesc lent, urmare firească din moment ce nimeni nu se grăbeşte să scape de discuţie. Ardelenii mai ajung prin capitala patriei uneori şi se miră de cât de repede se desfăşoară lumea aici. E normal să fim grăbiţi, ne luptăm pentru fiecare centimetru pătrat.

Ardelenii sunt buni la ceva ce necesită răbdare, ei pot meşteri la un ceas câteva secole pentru ca în final să-i spună stră-stră-nepotului tău că de fapt e un model vechi şi nu mai poate fi făcut. Ei se uită cu jind afară şi se întreabă de ce nu fug. Apoi îşi dau seama. Până ar ieşi ei din ţară ne-ar scoate Europa şi Schengen din spaţiile lor pentru că circulăm sub viteza minimă legală. De regulă sunt oameni drăguţi, un accent imposibil şi nişte regionalisme de să-ţi faci limba ghiulea în gură. Sunt amuzanţi când fac nişte aprecieri de interes general ca "tulai, da' ce mare e Dunărea!". Ardelenii mai sunt şi buni la bănci, sau măcar pe post de cămătari pentru că mereu sunt dispuşi să-ţi dea bani. Nu-şi fac griji că nu vei avea timp să-i dai înapoi, ei au răbdare de a te toca mărunt ca picătura chinezească.

Centrul literaturii, artei, ideilor o fi în Muntenia, acolo unde sunt şi grămezile de bani, dar tot prin Ardeal intră europenii vestici, ăia de vin cu grosul banilor. Avem noroc că ardelenii sunt acolo, lenţi, calmi, binevoitori, binefăcători, darnici, astfel încât fiecare străin care-şi ia ţepe în Muntenia sau Moldova sau Oltenia îşi zice: "da, bă, dar tot prin Ardeal fug din ţară, acolo mi-a plăcut!".

TEST: Care e menirea ta în viață

Aici și doar aici vei afla care este treaba ta în lumea asta rece, câinoasă și deloc civilizată. Poate în tine zace viitoare minte stârlucită, poate tu ești dă viitorul acestei planete. AFLĂ ACUM! AFLĂ AICI!

Și acum că am terminat cu partea de tabloid, să vă spui eu cum stă treaba. Voi veți urma niște pași, iar la final vi se relevează menirea voastră pe Pământ. Fără trucuri, fără să vă ghicesc în palmă, totul depinde doar de voi, deci să începem.

Pas 1: Alege un număr undeva între 1 și 9. Sigur și hotărât alege-ți viitorul
Pas 2: Bagă o înmulțire cu 3 acelui număr, adică: (număr ales)*3
Pas 3: Adună 3 la ce ți-a dat mai sus.
Pas 4: Încă puțin și aflăm ce Einstein zace în tine. Înmulțește ce ți-a dat mai sus cu 3.
Pas 5: Gata, fra’, ai un număr acum, de două cifre. Adună-le între ele și vezi rezultatul viitorului tău mai jos.

Cam ce vei fi tu:

1. Oh, scumpă Fecioara Maria, Mesia a revenit pe Pământ! Tu vei deveni următorul lider spiritual.
2. Scumpă simfonie, dulce vioară, pe Enescu ți-l dau, pe urmașul său să te strunească.
3. Tu vei pune capăt războaiele între găștile de cartier. Se vede în aura ta.
4. Fuziunea la rece te așteaptă, mărite fizician. Fă-o a noastră!
5. Chiar nu mă prind de ce nu ai ieșit la iveală până acum, viitor conducător de oaste.
6. Viitorul nu-i prea drăguț pentru tine, tu te vei sinucide când te va-nșela nevasta.
7. Slovă de foc, slovă de aur, ista-i poetul ce te va făuri. Eminescu și Arghezi strigă-n el.
8. Facebook e mic copil pe lângă ce rețea vei face tu, computerist jigărit și acneic.
9. Ai urmat un test cretin ca să ai crezi că ai și tu un scop. N-ai! Asta-i viața, ai tras paiu’ scurt.
10. Țeapă! Nu există!

Nea Petardă și o pocnitoare

Nea Petardă e un om bun, un om de la care ai ce învăţa, deşi este cam plecat pe ideea lui. El, căci povestea vieţii şi numelui e interesantă, a fost soldat în armată, un soldat amărât, de rând, dar din cauza unei explozii în cadrul unui exerciţiu a început să se creadă veteran din Al Doilea Război Mondial, iar colegii i-au spus "Petardă". Nu-l afecta des, doar când era întrebat în mod special despre armată, dar asta nu l-a împiedicat în clădirea unei familii. Acum nea Petardă stă cu fosta soţie în acelaşi apartament şi are cam 65 de ani. Copiii sunt la casele lor, iar fiica cea mică este singura care vine cel mai des pe la ei şi se preocupă de sănătatea mintală a lui nea Petardă. 

De parcă dublarea personalităţii nu era destul, mai suferă şi de alcoolism, bea de stinge, bea orice, dar apă chiar nu, că arde. Iar soţia este fostă soţie pentru că nea Petardă a decis că nu vrea "nicio curvă care să-i mănânce banii de veteran sau să-i bea alcoolul dosit în cămară". Astfel că au divorţat, dar toate au rămas la fel, ea îi găteşte, îi spală, are grijă de el, dar nu mai împart banii şi nu mai fac sex, nu că acest ultim aspect ar fi fost vreodată împlinit pe de-a-ntregul.

S-ar zice că la vârsta lui, nea Petardă n-ar mai avea nevoie de multe, dar fix la ce nu gândeşti, el doreşte. Învăţat cu folositul telefonului mobil a pus mâna într-o seară pe el şi a sunat-o pe fii-sa ca să i se plângă. 
- Făi Violeto, dă-mi, fă, şi mie o sută de mii să caut şi eu chizdă! i-a spus nea Petardă fiicei sale, într-un accent de bucureştean combinat cu moldoveneasca din timpul armatei.
- Tată, ai înnebunit? La vârsta matale să vrei aşa ceva?
Sub aburii calzi ai alcoolului nea Petardă a fost pe cât de sincer nu s-ar fi aşteptat fiica.
- Păi, mă-ta nu vrea, făi, să-mi dea chizdă. Poa' vrea una din orașu' ăsta. Vreau şi eu chizdă, prea nu fac nimic. Adică eu, ditamai nea Petardă, nu pot să am şi eu o pocnitoare?

Mult e dulce și armonioasă

limba ce o vorbim la noi în casă. Sub semnul zodiacal al unei discuţii mai lungi de "ce pula mea aţi făcut aici?" şi intrând în cuadratură cu raţiunea pură, d-nul N., sau nea Nelu pentru cunoscuţi, încerca să formeze nişte fraze. Înfrânat nu era de către nimeni decât de nişte ţuică incoloră de ţară. El şi-a aliniat familia în bucătărie ai încerca să-l ia pe fiecare în parte. "Tu ce ai făcut, bă? Tot un puţoi cu afaceri pe sub mână eşti? 'Ai de capul tău că prost ai mai ieşit. Da' ce să mă mir, nu te-am făcut cu capul, te-am făcut cu pula." Cred sincer că ar fi vrut să folosească nişte cuvinte mai academice, învăţate în viaţă sa, dar falus şi penis nu ar fi sunat la fel de puternic în ochii fiului care se uita plin de sentimentul mândriei la tatăl său. Şi pe care, foarte posibil, îl înjura printre dinţi şi-n gând.

"Tu ce faci, fă? Tot o mai laşi pe fii-ta liberă să facă ce vrea? Mânca-ţi-aş gura ta că proastă te-am mai luat de la mă-ta!" a formulat d-nul N. către soţie. Ea, spăşită, a încercat să comenteze, dar el i-a retezat brusc şi brutal dreptul la cuvânt "să nu te aud că-ţi rup gura!". Cine ar mai comenta la aşa construcţie semantică puternică? Fix aşa s-a gândit şi ea. D-nul N., însă, intransigent, şi-a rotit privirea şi a dat de noră şi de băiatul său cel mare. "Unde dracu' ai găsit-o pe muista asta, bă? Lua-v-aş gâtul ca la pui că nimic n-aţi învăţat, bă! Te-a futut, ţi-a turnat un bastard şi acu' gata, e pizda lumii tale!". El a încercat să-i apere onoarea soţiei sale, dar a eşuat cu puţin înainte de reuşită: "da' nu e bastard ăsta micu', nu m-a-nșelat." Tatăl însă, călit în războiul sentimentelor puternice şi al relaţiilor tari, i-a dat lecţia de căpătâi: "nu te-a-nșelat asta cum sunt eu director de bancă şi mă-ta albă!".

După atacurile dure ale d-nului N. a venit şi vremea fiicei, a mai mică din grupă, ultima ieşită pe ţeava tunului, să fie luată în colimator. A privit-o cu drag când a ieşit din casă îmbrăcată după ultima modă a damelor de pe centura oraşelor, iar acum voia să împărtăşească cu familia opinia lui cu privire la ea. "Fă, aţintindu-şi privirea la soţie, ţi-am zis că asta e după pulă? Uită-te la ea cum se îmbracă! Băga-o-ai în ochii tăi, uite cum a ajuns!". Cred că soţia a spus ceva, ceva ce însă nu i-a convenit lui, căci astfel a fost auzit grăind: "nu, fă, nu a venit la pula mea, nu o iau eu la pulă, da' o iau alţii deja prea mult!". O scurtă pauză de gândire a intervenit în discursul d-nului N., iar apoi, cu grija tatălui ce-şi ţine familia departe de ochii sau urechile lumii, d-nul N. a trântit uşa cu o mişcare din încheietură. Aşa se clădesc caracterele, cu o mână forte de tată atoateprotector.