Funeriu isi reia studiile

Dupa ce a fost in repetate randuri, nu fara acoperire, acuzat ca este un neculturalizat si un nescolit facand greseli gramatice impardonabile unui doct de seama lui, ministrul invatamantului, Funeriu, a decis sa reia pregatirea lui. Acestea fiind declarate pe surse umane si scapate galant pe Facebook si Twitter de catre diversi apropiati ai doamnei Educatia, se pare ca din septembrie 2012 vom avea un nou elev in scoala romaneasca. Va fi putin ciudat ca un ditai omul sa incapa in acele banci si acea uniforma chinezeasca, dar domnul Funeriu a promis ca face tot posibilul ca asta sa devina principalul lui interes. Asta si astuparea cu plombe a gaurilor din educatia sa. Speram sa-l vedem ca apuca sa dea si bacul in cei 12 ani regulamentari si ca nu-l da ca Marcel Pavel la deja 30 si-ul vietii.

In scopul pregatirii sale de "clasa intaia", cum mai demult a declarat, se pare ca se va inscrie si la o gradinita particulara de stat, adica de-aia unde duci pachetelu' la d-na educatoare, din noiembrie 2011. Gradinita pe care a ales-o, situata undeva prin Militari, pare a fi o buna oportunitate pentru domnul ministru, mai ales ca dedica mult timp fiecarui copil, chiar daca cel in cauza nu stie sa vorbeasca nici la o varsta asa de inaintata.

Cateva decenii mai tarziu probabil ca-l vom putea vizita pe Funeriu la Antipa si sa-l privim cu drag cu coatele tocite pe bancile scolii si sa ne minunam de cat accent puneau cei din 2011 pe educatie. Iar toata aceasta miscare nu e vreun gen de reclama, ci doar o alta reforma de-a domnului ministru.

Perfect şi nu prea

Oamenii, aceste magnifice fiinţe, nu ratează în veci vreun moment în care să nu-şi etaleze valoarea umană. Fie că sunt sau nu narcisişti, , există momente în care îşi exploatează darurile ce le posedă de mai descoperi vreo doua-trei minuni nebănuite în al lor caracter. Totuşi e frumos să-şi creeze o aura sfântă, problema e că nu toţi ştiu când să se abţină. Cum omul e supus greşelii, trebuie să cunoască anumite detalii pentru a evolua. Tu, biped înzestrat cu raţiune nu poţi afirma următoarele:

Eu nu mint – Eh, nu serios. Minciuna, oricât de mică ar fi, tot minciună se numeşte. De ce? Pentru că scopul este să te salveze dint-o situaţie limită, să ascundă stări sau fapte. Deci, fie ca omiţi mărturisirea notei la mate, fie că omori pe careva şi afirmi contratriul, tot minciună se numeşte.

Eu nu fac rau - Ah, da iar eu sunt femeia fatală şi zbor. Chiar şi indirect, se găseşte cineva afectat de efectele acţiunile noastre, iar cănd ştim efectele înainte de-a pune acţiunea în practică nu cred că avem grijă de seamăn.

Eu nu sunt geloasă – Ah bun, atunci nu-ţi pasă cine ştie ce de respectiva persoană. Zic si eu,exemplu - la familiile cu copii de vârste apropriate apare gelozia din nimicuri, înt-o relatie, cum treaba capătă alte conotaţii, e normal să fii geloasă in anumite momente. A nu se întelege maniacă posesivă, aia deja dă in extremă.

Consider ca, omul, oricăt s-ar chinui nu va atinge perfecţiunea visată pentru că e imposibil. Poate că acceptarea unor defecte ajută la o apropiere de ea.

O protecție fosforescentă din latex cu arome

Prezervativul cu arome
Într-o noapte, sau zi, nu prea îndepărtată în timp de momentul la care acest articolul a luat naştere, un bărbat, şi erecţia lui, aşteptau după fată, şi labiile ei, să iasă din baie, râvnind la niscavai sex. Ea a ieşit, sfioasă şi cu aparentă ruşine, doar cât să-l anunţe că nu vrea sex, şi că se apucă să se îmbrace. El stătea, probabil, pe fotoliu ca orice soţ iubitor privitor la meciuri în viitor. Cameră pustiită de gânduri, umbre sau şoapte, sau de alte alternative, cum ar fi nişte fete, iar mintea lui prea plină de orice replică, argument sau politeţe care hai să fie, să ţină. Ea nu şi nu, că nu se face, că sexul nu e pentru ei, că să mai aştepte, că nu-i așa?, astfel pofta creşte. Stând el, cu picioarele la poli opuşi şi cu catargul pe centru, jucându-se molcom cu vârful prezervativului vede la televizor ceea ce l-ar salva. Nu, nu era un film porno, ci erau fructe. Apoi, cu jocuri de priviri între erecţia îmbrăcată în latex şi televizor colorat de fructe, îşi spune şi-i spune şi fetei: "auzi, dar ţie ce fruct îţi place?". Câţiva ani mai târziu probabil că aceeaşi problemă persistă, dar la berea "cu băieţii" post-sexul inexistent, bărbatul va spune "şi-a dracu' n-a vrut. N-a vrut şi pace! Şi mai aveam şi de-ăla cu arome!". 

Prezervativul fosforescent 
Acelaşi bărbat, tot fără sex, că prietena iar nu vrea. Se uită pe geam ce se uită, şi vede un licurici. Luminos, drăguţ şi gras, îi vine ideea unui prezervativ scăldat în aura magică a fosforescenţei. Câteva luni mai târziu, acelaşi bărbat tot n-avea parte de sex, dar se juca cu noul prezervativ, rulat fin pe erecţie, prin cameră mai ceva ca un Jedi. "Uite, fă, sabia mea! Vum, şi a ieşit!". "Ptiu, piei drace, s-a descărcat. Hai, nu mai sta ca furnica pe muşuroi şi aprinde lumina aia să-mi încarc laseru' că acu' dă Vader atacu' final!". Şi astfel, futere non futere, prezervativ universal dezvoltat necesarum est.

Evoluţia prosteşte

Nu, nu mă gândesc la revenirea în peştera, la vreun regres temporar, mintal, spaţial sau cum vreţi să-l numiţi, ci la beneficiile evoluţiei in timp. A fost bine să descoperim focul, altfel acum nu mai existam ca specie, căci in iernile geroase supravieţuirea era mai dificilă ca înmulţirea la taur; ăla după ce e mare şi consumă mult, nu e în stare de a se reproduce singurel. A fost la fel de bine să descoperim metalul şi tehnicile de prelucrare deprinse în timp, altfel azi mult din tehnologie n-ar fi existat. Deasemenea, bine a fost să existe oameni precum Galileo, ucis de Biserică pentru susţinerea unei teori care pentru noi, astăzi, e banală. Teoretic, evoluţia a fost bună si este, dar parcă omul, cu cât evoluează cu atât se prosteşte, iar totul se-observă printr-o scanare lacunară a unui areal.

Exemple vii demonstreză că prezenţa unor oameni care aduc beneficii reduce activitatea cerebrală a celorlalţi. Cum? De ce? Simplu! Omul gândeşte aşa: mă există unu de mi-a făcut Iphone-ul, atât timp cât mereu va fi unul să ajute evoluţia, la ce dracu mai e nevoie să citesc, să învaţ cine ştie ce formule matematice ori teorii complxe? La ce să citesc când mereu va fi ceva mai bun de făcut? De ce să-mi ucid neuronii cu cine ştie ce imbecilitaţi ?! Cam aşa e omul modern sau aşa e omul când ajunge in vârf şi nu vede la ce ar mai trebui să mai facă ceva, de-asta există în umitoarea societate nemaipomenita specie „ nea Mitică/cuana Lenuţa”. Ei nu ştiu multe, dar ştiu suficient: să mănânce, să muncească, obligatoriu să se reproducă si voila, asta le e viaţa. Mirific. Ce-o fi mai umitor decât să trăieşti simplu, fără să-ţi pui semne de întrebare, să n-ai habar de tine?

Se răsuceşte Da Vinci în mormânt când vede ce imbecili scapă cu viaţa datorită muncii sale în domeniul medicinii, iar bietul Ţepes şi-o înfige săgeţi în coaste când vede secuiul cu drept de cerere şi românul docil şi-ascultator îndeplinindu-i cerinţele. Evoluţia e bună, dar ar fi şi mai bună dacă n-ar ajunge pe mâna ignoranţilor pentru care numai repoducerea contează ori a puştilor de Dorobanţi ce habar n-au pe ce lume trăiesc, dar sunt odrasle de oameni cu mult prea mulţi bani şi mult prea puţină minte.

Psihologia fără școală a femeii

Psihologia asta e fără şcoală pentru că nu am cursuri de aşa gândire, dar pot spune câte ceva pe baza unor observii fine. Ele nu-s mai bune ca bărbaţii, dar nici mai proaste, per total, doar că majoritatea bărbaţilor vor şi apreciază sexul cu o femeie astfel că de-aia uneori sunt preaslăvite de către unii. În schimb ele sunt cum sunt, proaste şi deştepte, cu variaţiuni pe durate de timp. Femeile sunt de admirat când vezi că vor să se afirme oricum pe un domeniu pe care bărbaţii îl controlează. De exemplu, scrisul, şi mai exact, blogăritul. Există şi este condus de către bărbaţi pentru că ei ştiu să scrie mai bine, pot concentra în două fraze o întreagă carte, o întreagă epopee, iar femeile vor să dovedească putinţa lor. Dacă nu copiază materiale, fără a pune surse, pun articole redundante sau cu tendinţe extremist-feministe. Aşa sunt ele, nu pot crea, nu au imaginaţia aia pragmatică, şi nu e doar din cauza firii lor, ci pentru că aşa sunt educate. Există însă şi din cele bune care scriu şi le citeşti uşor, cu plăcere, însă prea puţine prin maldărul de cele fără talent. Dar ele se pot susţine între ele, pot întemeia un grup numai ca s-o susţină pe-alta. Tinde să semene cu lupta cu morile de vânt, dar ele aşa fac, ceea ce e de admirat, deşi oarecum futil.

Femeile mai sunt şi isteţe, numai că se bazează prea mult pe intuiţie şi pe vorbe goale pentru a-şi dovedi inteligenţa. Te întreabă "şi mă vei iubi mereu?". Tu ce-i vei răspunde? Adevărul care sună aşa: nu, nu toată viaţa, dar să zicem că te iubesc acum, nu mă pune să spun ce se va întâmpla două secunde mai târziu pentru că poate fi diametral opus? Nu, nu adevărul, ci simpla minciună de moment: da, desigur, ţi-am zis asta de multe ori. Dacă îi spui prima parte în mintea ei este: "al dracu' porc, nu mă iubeşte! Are pe alta!". Ar fi isteţe rău, dacă ar şi dovedi-o uneori. Le-o fi mai uşor să fie emotive, să creadă orice este numai bun, dar în general lucrurile nu-s mereu numai bune, mai este şi rău, mai există şi rău pe lângă iubire şi utopism.

Punctul lor de mare excelenţă e aranjatul, şi nu doar al lor exterior, ci şi cel legat de mediul în care-şi duc viaţa. Ele pot înţelege de ce florilor le stă bine aranjate în vază într-un anume mod, ele reuşesc să inventeze o culoare dacă nu o au pentru a o pune undeva în casă. Este domeniul lor, ele au un al treilea ochi psihic pentru aşa ceva, pot descoperi că bărbatului îi stă mai bine cu o cravată cu accente magenta, deşi pentru noi, bărbaţii, tot albastră e. Mai există câţiva bărbaţi care pot face asta, dar aceia sunt efeminați, ceea ce explică treaba. Această putere a lor, a femeilor, vine din faptul că vor să se simtă bine unde sunt, vor să-şi creeze decorul perfect în care nimic să nu se schimbe. Bărbaţii nu pot face asta pentru că ei sunt pragmatici, îşi dau seama că după 5-10 ani pereţii trebuie rezugrăviți, deci culoarea nu contează, că mocheta/covorul se toceşte, deci nu trebuie să fie de nu-ş' ce accent cromatic. Însă ele când privesc ceva ce ar trebui aranjat, privesc peste timp, timpul nu există, ele ce alcătuiesc vor să dureze o viaţă.

Doamne, ma auzi?

Buna ziua, Doamne.

Stiu ca ma injuri usor in gand pentru ca nu vorbesc cu Tine decat atunci cand am nevoie de ceva. Stii ca asa faceam si-n copilarie si ca asa fac si acum, dar nu e cazul in momentul de fata. Vreau si eu sfatul Tau la unele dileme si unele raspunsuri si apelez la Tine pentru ca ucenicii pe care i-ai lasat pe Pamant spun ca Tu ai toate raspunsurile. Bine, o iau usor, iar daca imi poti asigura niste bunuri, bani, chip fara de asemanare si Sfantul Vin sfant nu m-as supara.

De ce ai lasat, Doamne, toate femeile sa creada ca au drepturi? Nu zic ca ai gresit, nu te acuz, ca te superi, dar de ce sa le minti chiar asa, pe fata? Merita si ele un trai decent, mame iubitoare, datatoare de viitori adulatori pentu Tine, dar nu merita sa traiasca intr-o minciuna. Eu incerc sa le spun cum sta treaba, dar ma acuza c-as fi fara inima, fara minte si ca ele stiu mai bine. Te inteleg ca ti-au placut Fecioara Maria si Eva si ca in numele vreuneia dintre ele voiai sa le oferi ceva, dar chiar asa?

Mai tii minte cand am calcat un gandac, el s-a facut pasta sub adidasii mei chinezesti si mamaia a tipat ca din gura de sarpe ca ma paste Iadul si toate rautatile si ca m-ai scos de la inima? Stiu ca iti amintesti. Si mai stii ca tot in ziua aia m-a inchis in biserica sa ma spal de pacate? Stii si asta, ca mare iti este ochiul. Bun, si ajungem unde am eu problema. Spune-i Tu, printr-un gand, parintelui sa nu mai faca cercetari de ce in ’97 n-a mai avut vin la impartasania de Paste. Sa spunem ca m-am impartasit atunci cam pana la 80 de ani.

Doamne, de ce ai lasat mintea umana, asa larga cum e ea, sa iste diminutivele? Acum nu mai poti sa-i spui unei femei ca e grasuta ca se simte sexy, nu mai poti sa-i spui unuia ca e prostut ca gata, se simte alintat. Nu mai poti cere friptura/ciorba de vita ca se uita chelnerul la tine crucis pentru ca el stie doar de vacuta. Fa-te ca ai o eroare de software in sistem si sterge porcariile astea din mintea noastra. Vezi bine ca adultii dau in mintea cailor verzi pe pereti cand vorbesc cu copiii, de parca acei copii ar fi niste redusi mintal si nu pot percepe decat apica/apita/apisoara, si nu apa sau nu pot percepe decat laptic/laptisor/lapticut si nu lapte.

Cum e, Doamne, pe la Tine? Te superi ca te sun cu taxa inversa? Scuza-ma, dar abia mi-am luat o chestie de-aia monstru, smartfon, si nu-s’ cum sa sun eu. De fapt nu sun pentru ca am pre-pay, da’ iarta-ma acum, ca revin eu cu un telefon. A, da, si trei dileme de final, legate tot de mintit. De ce a trebuit sa-l minti pe Botezatu ca el trebuie sa pozeze in hetero. De ce l-ai facut pe Bendeac sa creada ca are umor? Si de ce, dumnezeii Tai, ai lasat tot poporu’ roman cu acces la cablu pentru ca, vezi bine, toti se uita la Romanii au talent sau OTV?

Multumesc pentru ascultare si nu uita, pana data viitoare, nitel capital nu strica, bunurile nu strica si aurul nu se devalorizeaza. A, si desigur, sanatate, fericire, bla-bla, armonie in familie, bla-bla, intelegi matale.

Din aptitudinile Olteanului

Printre crengile arborelui meu genealogic s-a pierdut şi o sămânţă de oltean, deşi originea ei este situată cam la graniţa Munteniei cu Oltenia, dar pentru că pot fi înregimentat în adânca patrie oltenească îmi permit glumele care vor urma. Nu ţin cu Craiova şi nici nu mănânc praz, dar prin sânge cred că am hematii de pe malul Oltului. Oltenii sunt chiar fermecători, sunt aceşti alaini deloni ai poporului român, aceşti jeromi k. jerome pentru umorul românesc. Oltenii sunt miezul patriei şi au nişte calităţi de admirat.

Olteanului îi place să cheltuiască bani sau să se îndatoreze până peste urechi. Chiar dacă nu are, el promite că are şi că va face ceva doar pentru a arăta că te poţi baza pe chimirul său. Poate să amaneteze oile, casa, măgarul şi câinele doar pentru a avea mai mulţi bani în buzunar de Revelion decât vecinul. Niciun alt locuitor al României nu are o astfel de dăruire pentru propria persoană ca olteanul, iar dacă nimereşte cu mulţi bani pe mână îi poate face praf mai repede decât o femeie în sevraj de shopping. Lasă-l în oraş juma' de oră şi te vei întreba dacă a tocat banii sau chiar a cumpărat ceva. Poate da extrem de mult pe ceva ce nu-i trebuie sau poate da imens de mult pentru ceva ce poate fi găsit mai ieftin. Distruge banii dintr-un portofel mai ceva ca uraganul Katrina New Orleans-ul. Dar olteanul nu dă bani femeilor, el vrea sex gratuit, chiar poate fi comparat cu un scoţian la capitolul ăsta.

Olteanului îi plac femeile, îi place femeia de acasă, mama copiilor, dar îi place şi femeia de la stână, care îl răcoreşte vara, îi place femeia de la birt căreia îi poate pune mâna pe cur şi, desigur, îi place femeia pe care o fute noaptea prin gard, ea fiind soţia vecinului. Şi îi place, olteanului, ca aceste femei să fie disponibile mereu. Are un şarm dezarmant, toate pică la picioarele lui şi se închină falusului său cu habotnicie. Se poate uita la mai multe femei pe stradă decât poate racola un proxenet într-un an bun. Nu te aştepta de la un oltean să nu aibă câteva aventuri în viaţă, fie de infidelitate, fie de încercat multe exotisme în pat. Este în firea lui şi nicio femeie nu-l poate opri.

Olteanul este de regulă un bun muncitor, poate să piardă incredibil de mult timp la o singură însărcinare pentru ca la final să fie inutilă finalizarea ei. Poate să muncească enorm de mult dacă asta vrea, dar dacă ceva nu-i place, dacă-l pui să pieptene maimuţa de păduchi şi purici se va enerva, va trânti lucruri, va spune ca din greşeală, şi va repeta gullivernian de mult: "ce mă-sa?!". Pe canale neoficiale merge vorba că un oltean a traversat înotând Atlanticul pentru a-i da o flegmă între ochi unui ardelean pe la mijlocul secolului 19, dar n-a intrat în istorie pentru că ardeleanul a spus că un OZN l-a scuipat în freză. Tot pe canale neoficiale umblă vorba că prin '45 nişte japonezi i-au spus unui oltean că nu poate mânca mai multă fasole decât sushi poate mânca tot poporul nipon. Acel moment a rămas în istorie ca Hiroshima. La Nagasaki a încercat fi-su să le rupă norma. Ai o muncă sisifică de îndeplinit? Cheamă un oltean şi se va descurca de minune dacă-l convingi că ăla e cel mai bun lucru pe care îl poate face el.

Olteanul mai are o altă calitate, de care sunt tare mândru. El poate să fie mai leneş decât cuvântul în sine. Ştiţi sculptura "Gânditorul de la Hamangia"? Nu e sculptură, un oltean s-a făcut o dată că gândeşte ca să scape de treabă şi a stat atât de mult în poziţia aia încât a devenit piatră. Ca aşchie de oltean pot spune că reuşesc ca o zi întreagă să fac absolut nimic, pot lenevi mai ceva ca Titanicul pe fundul oceanului şi pot privi la nimic exact mai mult timp decât statuia lui Mihai Viteazul de la Bibliotecă.

Mult e dulce și armonioasă

limba ce o vorbim la noi în casă. Sub semnul zodiacal al unei discuţii mai lungi de "ce pula mea aţi făcut aici?" şi intrând în cuadratură cu raţiunea pură, d-nul N., sau nea Nelu pentru cunoscuţi, încerca să formeze nişte fraze. Înfrânat nu era de către nimeni decât de nişte ţuică incoloră de ţară. El şi-a aliniat familia în bucătărie ai încerca să-l ia pe fiecare în parte. "Tu ce ai făcut, bă? Tot un puţoi cu afaceri pe sub mână eşti? 'Ai de capul tău că prost ai mai ieşit. Da' ce să mă mir, nu te-am făcut cu capul, te-am făcut cu pula." Cred sincer că ar fi vrut să folosească nişte cuvinte mai academice, învăţate în viaţă sa, dar falus şi penis nu ar fi sunat la fel de puternic în ochii fiului care se uita plin de sentimentul mândriei la tatăl său. Şi pe care, foarte posibil, îl înjura printre dinţi şi-n gând.

"Tu ce faci, fă? Tot o mai laşi pe fii-ta liberă să facă ce vrea? Mânca-ţi-aş gura ta că proastă te-am mai luat de la mă-ta!" a formulat d-nul N. către soţie. Ea, spăşită, a încercat să comenteze, dar el i-a retezat brusc şi brutal dreptul la cuvânt "să nu te aud că-ţi rup gura!". Cine ar mai comenta la aşa construcţie semantică puternică? Fix aşa s-a gândit şi ea. D-nul N., însă, intransigent, şi-a rotit privirea şi a dat de noră şi de băiatul său cel mare. "Unde dracu' ai găsit-o pe muista asta, bă? Lua-v-aş gâtul ca la pui că nimic n-aţi învăţat, bă! Te-a futut, ţi-a turnat un bastard şi acu' gata, e pizda lumii tale!". El a încercat să-i apere onoarea soţiei sale, dar a eşuat cu puţin înainte de reuşită: "da' nu e bastard ăsta micu', nu m-a-nșelat." Tatăl însă, călit în războiul sentimentelor puternice şi al relaţiilor tari, i-a dat lecţia de căpătâi: "nu te-a-nșelat asta cum sunt eu director de bancă şi mă-ta albă!".

După atacurile dure ale d-nului N. a venit şi vremea fiicei, a mai mică din grupă, ultima ieşită pe ţeava tunului, să fie luată în colimator. A privit-o cu drag când a ieşit din casă îmbrăcată după ultima modă a damelor de pe centura oraşelor, iar acum voia să împărtăşească cu familia opinia lui cu privire la ea. "Fă, aţintindu-şi privirea la soţie, ţi-am zis că asta e după pulă? Uită-te la ea cum se îmbracă! Băga-o-ai în ochii tăi, uite cum a ajuns!". Cred că soţia a spus ceva, ceva ce însă nu i-a convenit lui, căci astfel a fost auzit grăind: "nu, fă, nu a venit la pula mea, nu o iau eu la pulă, da' o iau alţii deja prea mult!". O scurtă pauză de gândire a intervenit în discursul d-nului N., iar apoi, cu grija tatălui ce-şi ţine familia departe de ochii sau urechile lumii, d-nul N. a trântit uşa cu o mişcare din încheietură. Aşa se clădesc caracterele, cu o mână forte de tată atoateprotector.