Se afișează postările cu eticheta jocuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jocuri. Afișați toate postările

27 august 2011

Doamne, ma auzi?

Buna ziua, Doamne.

Stiu ca ma injuri usor in gand pentru ca nu vorbesc cu Tine decat atunci cand am nevoie de ceva. Stii ca asa faceam si-n copilarie si ca asa fac si acum, dar nu e cazul in momentul de fata. Vreau si eu sfatul Tau la unele dileme si unele raspunsuri si apelez la Tine pentru ca ucenicii pe care i-ai lasat pe Pamant spun ca Tu ai toate raspunsurile. Bine, o iau usor, iar daca imi poti asigura niste bunuri, bani, chip fara de asemanare si Sfantul Vin sfant nu m-as supara.

De ce ai lasat, Doamne, toate femeile sa creada ca au drepturi? Nu zic ca ai gresit, nu te acuz, ca te superi, dar de ce sa le minti chiar asa, pe fata? Merita si ele un trai decent, mame iubitoare, datatoare de viitori adulatori pentu Tine, dar nu merita sa traiasca intr-o minciuna. Eu incerc sa le spun cum sta treaba, dar ma acuza c-as fi fara inima, fara minte si ca ele stiu mai bine. Te inteleg ca ti-au placut Fecioara Maria si Eva si ca in numele vreuneia dintre ele voiai sa le oferi ceva, dar chiar asa?

Mai tii minte cand am calcat un gandac, el s-a facut pasta sub adidasii mei chinezesti si mamaia a tipat ca din gura de sarpe ca ma paste Iadul si toate rautatile si ca m-ai scos de la inima? Stiu ca iti amintesti. Si mai stii ca tot in ziua aia m-a inchis in biserica sa ma spal de pacate? Stii si asta, ca mare iti este ochiul. Bun, si ajungem unde am eu problema. Spune-i Tu, printr-un gand, parintelui sa nu mai faca cercetari de ce in ’97 n-a mai avut vin la impartasania de Paste. Sa spunem ca m-am impartasit atunci cam pana la 80 de ani.

Doamne, de ce ai lasat mintea umana, asa larga cum e ea, sa iste diminutivele? Acum nu mai poti sa-i spui unei femei ca e grasuta ca se simte sexy, nu mai poti sa-i spui unuia ca e prostut ca gata, se simte alintat. Nu mai poti cere friptura/ciorba de vita ca se uita chelnerul la tine crucis pentru ca el stie doar de vacuta. Fa-te ca ai o eroare de software in sistem si sterge porcariile astea din mintea noastra. Vezi bine ca adultii dau in mintea cailor verzi pe pereti cand vorbesc cu copiii, de parca acei copii ar fi niste redusi mintal si nu pot percepe decat apica/apita/apisoara, si nu apa sau nu pot percepe decat laptic/laptisor/lapticut si nu lapte.

Cum e, Doamne, pe la Tine? Te superi ca te sun cu taxa inversa? Scuza-ma, dar abia mi-am luat o chestie de-aia monstru, smartfon, si nu-s’ cum sa sun eu. De fapt nu sun pentru ca am pre-pay, da’ iarta-ma acum, ca revin eu cu un telefon. A, da, si trei dileme de final, legate tot de mintit. De ce a trebuit sa-l minti pe Botezatu ca el trebuie sa pozeze in hetero. De ce l-ai facut pe Bendeac sa creada ca are umor? Si de ce, dumnezeii Tai, ai lasat tot poporu’ roman cu acces la cablu pentru ca, vezi bine, toti se uita la Romanii au talent sau OTV?

Multumesc pentru ascultare si nu uita, pana data viitoare, nitel capital nu strica, bunurile nu strica si aurul nu se devalorizeaza. A, si desigur, sanatate, fericire, bla-bla, armonie in familie, bla-bla, intelegi matale.

08 august 2011

Cea mai cea cameră

În fuga omului către mai mult, mai frumos aranjat, mai împopoţonat, mai spaţios, am găsit camera perfectă. De fapt n-am găsit-o, ea există demult, dar nu am provit-o aşa niciodată. Ce să fie, ce să fie? Baia, unde este şi birou şi şezătoare pentru citit? Nu, prea înghesuită şi, uneori, cam mirositoare. Să fie dormitorul, unde patimile se împlinesc şi unde te răsfeţi dormind până la mijlocul zilei? Nu, nu ai suficiente utilităţi. Este ca peştera muierii, îl vizitezi doar când vrei sau ai nevoie. Gata. Sufrageria! Nu, nu prea nici asta, e frumoasă şi utilă, da' nu prea. 


Bucătăria! Ea este răspunsul suprem! Te scoli şi treci la bucătărie să bagi o cafea. Dacă mai şi fumezi, pac!, o oră minimum din viaţă s-a dus acolo. Vine micul dejun, să bagi ceva sub nas. Este o splendoare mâncatul, cel mai bun lucru dat vieţii după somn și înainte de sex. Mai stai 30 de minute. Apoi mai bei apă, te mai apuci şi asculţi radioul, citeşti ziarul şi te rogi să vină prânzul ca să bagi iar sub nas. Şi desigur, cina tot acolo, după ce mai bei nişte apă şi mai asculţi sau citeşti ceva.


Cele mai mari plăceri le avem în bucătărie. Se mai întreabă cineva de ce unii fac și sex acolo? E logic! A, și singurul motiv pentru care dormim în dormitor este pentru că nu avem loc în bucătărie pentru un pat mare și bun.

06 august 2011

Iisus și pilele de la ta-su

Era o zi straşnic de caldă în ţara lui Israel, dar nu ca alte zile ar fi fost mai bune. Sub acoperişul casei, la o masă, stăteau vreo cinci oameni care pariau de zor la diferite jocuri de noroc ale vremii. Cu o mişcare de bivol înlănţuit unul dintre ei se ridică şi strigă violent: 
- Băi, mai las-o moartă că Iisus trişează!  
- Cum să trişeze, mă? A zis că n-o mai face! sare Petru în apărarea lui Iisus care acum strângea banii de pe masă. 
- Hai, bă Petru, las-o-n p... mea! Uite şi tu cum câştigă el tot. Iar i-ai zis lu' tac-tu să te ajute, bă Iisuse? 
- Mai, Iuda, fii calm, n-am trişat, dar aşa s-a nimerit, să câştig eu de două ore încontinuu. Ia mai bine o gură de vin, e din apă de azi dimineaţă.  
Iuda ieşi din cameră violent, vru să trântească uşa, dar şi-a dat seama că nu are ce, astfel că a preferat să mai arunce o ultimă înjurătură şi să-i lase cu jocurile lor cu tot.


Cu câteva ore înainte de apus, Iuda se regăsea pe uliţele localităţii când dădu peste un preot al vremii. 
- Ce ai, măi Iuda, căci tare mâhnit te văd? 
- Ce să am, părinte, Iisus iar a trişat, dar Petru i-a sărit în apărare. Măcar dacă ar recunoaşte! Vine cu pile de la ta-su şi vrea să pledeze nevinovat. Şi nu mai am bani. Ce-i zic nevesti-mii acum? Că iar i-am pierdut cu băieţii la masă, nu? 
- Şi câţi bani ţi-ar trebui? 
- Păi, azi am pierdut vreo 25 de arginţi. 
- Măi Iuda, ştii că ţin la tine, de-aia îţi zic. Vrea boss-ul de la Ierusalim să facă un happening, da' n-are până acum decât doi oameni. Oferă 30 de arginţi cui îi aduce un al treilea. Te bagi? 
- Părinte, mare eşti! Cred că ştiu omul perfect!