Perfect şi nu prea

Oamenii, aceste magnifice fiinţe, nu ratează în veci vreun moment în care să nu-şi etaleze valoarea umană. Fie că sunt sau nu narcisişti, , există momente în care îşi exploatează darurile ce le posedă de mai descoperi vreo doua-trei minuni nebănuite în al lor caracter. Totuşi e frumos să-şi creeze o aura sfântă, problema e că nu toţi ştiu când să se abţină. Cum omul e supus greşelii, trebuie să cunoască anumite detalii pentru a evolua. Tu, biped înzestrat cu raţiune nu poţi afirma următoarele:

Eu nu mint – Eh, nu serios. Minciuna, oricât de mică ar fi, tot minciună se numeşte. De ce? Pentru că scopul este să te salveze dint-o situaţie limită, să ascundă stări sau fapte. Deci, fie ca omiţi mărturisirea notei la mate, fie că omori pe careva şi afirmi contratriul, tot minciună se numeşte.

Eu nu fac rau - Ah, da iar eu sunt femeia fatală şi zbor. Chiar şi indirect, se găseşte cineva afectat de efectele acţiunile noastre, iar cănd ştim efectele înainte de-a pune acţiunea în practică nu cred că avem grijă de seamăn.

Eu nu sunt geloasă – Ah bun, atunci nu-ţi pasă cine ştie ce de respectiva persoană. Zic si eu,exemplu - la familiile cu copii de vârste apropriate apare gelozia din nimicuri, înt-o relatie, cum treaba capătă alte conotaţii, e normal să fii geloasă in anumite momente. A nu se întelege maniacă posesivă, aia deja dă in extremă.

Consider ca, omul, oricăt s-ar chinui nu va atinge perfecţiunea visată pentru că e imposibil. Poate că acceptarea unor defecte ajută la o apropiere de ea.

De ce să omiţi citirea mail-urilor?

După lupte seculare printre spamurile lianice din căsuţa mea virtuală, căci una reală n-am, am deschis cu vai şi chiu indox-ul şi am ajuns la mesajele de importanţă naţională.

Unul dintre ele spunea că domniţa Adele, cântăreaţă în vogă, una dintre puţinele ce nu au urcat în domeniul muzicii din cauza unui fizic demn de Afrodita, şi-a făcut loc în celebra revistă Vouge. Iniţial, mi-am frecat ochii, crezând că am citit eu greşit, dar nu.

Concluzie: Vremea anorexicelor apune! (nu a femeilor slabe, ci doar a celor plate).

Un altul spunea că Ambasada SUA, mai nou, este eco. Fix englezii, dinozaurii planetei, cei ce se hrănesc şi au inventat junk-food-ul, fix ei simt nevoia să devină peţitorii unei apărări a mediului prin promovarea modei eco.

Concluzie: Aştia doresc, după ce au înclinat planeta la 23 de grade, să aducă axa de înclinaţie a Terrei la 0 grade. Te pomeneşti că le şi iese.

Bomboana de pe colivă s- a ascuns într-un ultim mail ce comunica faptul că un nene fotograf, unul dintre cei reunumiţi în domeniul fotografiei de peisaj, a surprins într-una dintre expediţiile sale in munţi, printre nori, imaginea Divinitaţii. Nebunie, extaz, delir pentru toţi habotnicii ce caută speranţa în orice fiinţă imaterială, cu sau fără istorie în urma sa. Crede şi nu cerceta, e cea mai mare prostie, dar na, stiinţa a cercetat si soc, e doar un fenomen fizic normal. Nu era nici extrachestie, nici vreo divinitate, nici măcar dracul nu s-a deranjat.

Concluzie Dă-i omului ce vrea să audă şi iţi va mânca din palmă.

Concluzie 2 Mail-urile nu se citesc pentru că o bună parte sunt inutile, făcute doar pentru trafic şi bani via tabloid/mondenităţi.
Concluzie 3 Mail-urile  nu se citesc decat dacă doreşti să pui sinapsele în miscare şi provoaci neuronii la lupte crâncene.

Triunghiul Moldovenilor

Probabil ca nu-s cel mai potrivit sa vorbesc despre moldoveni din moment ce eu sunt un bucurestean cu farame de Oltenia in mine, dar sunt roman, deci pot vorbi despre orice fara sa am habar. Dupa cum stiti, moldovenii sunt locuitorii unei provincii tare defavorizata numita Moldova, dar in mintea multor romani ea se numeste Moldovenia. Niciun roman, cand injura cu moldoveni, nu se leaga de Republica Moldova, tara aia unde oamenii se tot gandesc daca vor comunism sau neo-comunism (democratie), ci zic de regiunea Moldova din Nord-Estul Romaniei. Multe mituri s-au creat despre moldoveni, multe adevarate, dar si mai putine false. Moldoveanul e o entitate de om cu care compari plebea societatii cu scopul jignirii celui comparat. Dau spre citire urmatoarea afirmatie: "Bai, 'tu-te-n gura de moldovean!", iar dupa asta este clar, l-ai jignit. Daca vrei infrumusetarea limbajului mai bagi "borat, jegos, obosit, corcit, cordit etc.". Inainte mamele isi amenintau copiii ca daca nu fac ce ele vor ii dau tiganilor sa-i bage in sac. Acum se spune "daca nu faci asta te dau moldoveanului in masina". Practic, moldovenii au aparut in Romania ca oltenii sa fie ai' mai amuzanti, ardelenii ai' mai lenti si muntenii aia mai oraseni, pentru ca in comparatie cu moldovenii toti sunt mai ceva. 

Chiar in momentul asta un moldovean citeste impreuna cu tine pe intinsul internet acest articol si-si zice "futu-l in suflet de muntean oparit". Dar m-am intins prea mult cu punctele lor slabe, insa adevarul e ca nu stiu ce puncte forte au. De exemplu femeile sunt fie laudate, fie injurate. "Da-o dracu' de putoare, moldoveanca proasta" sau "eh, moldovencele sunt tare sprintene in bucatarie, e normal, asa e la ele". Niciodata un ne-moldovean nu stie exact cum e un moldovean pentru ca nu stie. Barbatii vor sa le futa femeile moldovenilor, dar sunt si speriati de stufosenia pe care o pot gasi la bifurcatia picioarelor. Pana si un copil de moldovean cand il vezi zici "tulai, da' fain mai e, manca-l-as! Pui de moldovean, ce sa-i ceri." Apoi vezi altul si zici "ptiu! Piei drace! Asta-i moldovean clar, urat ca ta-su!". Poate oi fi lipsit eu de informatiile elementare despre moldoveni, dar ceva am retinut: femeile sunt lenese, dar atat de lenese incat ar putea bate la sportul asta o intreaga padure de lemurieni; moldovencele se descurca in televiziune foarte bine, dovada toate importurile ca Radulescu, Marin etc.; barbatii sunt mari betivi, dar niciodata de bautura buna, doar de ulei de tractor, spirt, apa de gura etc. Erata: imi dau singur cu capul in gura c-am zis "apa de gura". Moldovenii sunt si saraci, deci ramanem la ulei de motor, spirt si poate dude fermentate. Moldovenii sunt lenesi pentru ca sunt saraci si-s saraci pentru ca-s lenesi, dar mereu surprinzator cum doi moldoveni se pot omori pentru bautura cand bautura nu mai e.

Ultima parte buna la moldoveni ar fi ca ei isi accepta conditia. "Ce vrei, asta sunt, moldovean, nu pot mai mult. Par ca-s un ratat si un nimic?! Da, chiar asa sunt." Si nici macar nu poti incerca sa-i schimbi parerea pentru ca ai minti si tu, stiind ca el e asa. E moldovean, adica moldoveanul e noul tigan. Da-te-n sange de moldovean zgarcit, moldovean libidinos, si orice fel de moldovean, astea-s noile jigniri aplicate de romani pentru orice natie de pe glob de vreo 20 de ani. Si oricat de bune or fi jignirile, niciodata nu se adreseaza unui moldovean. Ei sunt imuni jignirilor care ii caracterizeaza. Si in final, ce ne-am face noi, restul romanilor, fara crimele din Moldovenia, fara violurile babelor, fara betiile dintr-o substanta necunoscuta? Da, exact, ar trebui sa ne uitam la Bendeac si sa ne para amuzant. Ce pacat ca nu e moldovean.

Ardeleanu’ și iepurele-n cursă

AICI articolul despre olteni.

Ardelenii sunt ca orice român, parveniţi şi boieri închipuiţi. Acum multe sute de ani nişte străini cu aparenţă de stil, adică ungurii, austriecii şi nemţii au dat pe rând câte o flegmă în perimetrul de dincolo de Carpaţi. După ce ardelenii s-au şters pe mufă de bale şi-au zis "ce coiu' fleoșcăit al lui bunicu', noi suntem ioropeni!". Şi de atunci tot se dau nişte stilaţi, nişte răbdători, nişte vai-dar-ce-aglomerată-e-capitala-voastră. Uite-un spoiler! e şi capitala voastră! Dar să revin la ardeleni. Ei, ăia care se cred cu fruntea mai lată, se regăsesc în Cluj, Timişoara şi Arad de unde suferă precum o duduie cu damf de doamnă. În general, şi nu-i un mit, ardelenii sunt lenţi, şi sunt lenţi pentru că nu ai unde să te grăbeşti acolo la ei. Pur şi simplu faci o mutare, ca la şah, şi aştepţi să vezi viaţa ce zice, cum mută. Oraşele sunt libere, asta dacă nu e meci de fotbal că atunci se simt şi ei ca duminica în Bucureşti, şi au tot timpul din lume pentru a pierde tot timpul din lume. Ei vorbesc lent, urmare firească din moment ce nimeni nu se grăbeşte să scape de discuţie. Ardelenii mai ajung prin capitala patriei uneori şi se miră de cât de repede se desfăşoară lumea aici. E normal să fim grăbiţi, ne luptăm pentru fiecare centimetru pătrat.

Ardelenii sunt buni la ceva ce necesită răbdare, ei pot meşteri la un ceas câteva secole pentru ca în final să-i spună stră-stră-nepotului tău că de fapt e un model vechi şi nu mai poate fi făcut. Ei se uită cu jind afară şi se întreabă de ce nu fug. Apoi îşi dau seama. Până ar ieşi ei din ţară ne-ar scoate Europa şi Schengen din spaţiile lor pentru că circulăm sub viteza minimă legală. De regulă sunt oameni drăguţi, un accent imposibil şi nişte regionalisme de să-ţi faci limba ghiulea în gură. Sunt amuzanţi când fac nişte aprecieri de interes general ca "tulai, da' ce mare e Dunărea!". Ardelenii mai sunt şi buni la bănci, sau măcar pe post de cămătari pentru că mereu sunt dispuşi să-ţi dea bani. Nu-şi fac griji că nu vei avea timp să-i dai înapoi, ei au răbdare de a te toca mărunt ca picătura chinezească.

Centrul literaturii, artei, ideilor o fi în Muntenia, acolo unde sunt şi grămezile de bani, dar tot prin Ardeal intră europenii vestici, ăia de vin cu grosul banilor. Avem noroc că ardelenii sunt acolo, lenţi, calmi, binevoitori, binefăcători, darnici, astfel încât fiecare străin care-şi ia ţepe în Muntenia sau Moldova sau Oltenia îşi zice: "da, bă, dar tot prin Ardeal fug din ţară, acolo mi-a plăcut!".

Din aptitudinile Olteanului

Printre crengile arborelui meu genealogic s-a pierdut şi o sămânţă de oltean, deşi originea ei este situată cam la graniţa Munteniei cu Oltenia, dar pentru că pot fi înregimentat în adânca patrie oltenească îmi permit glumele care vor urma. Nu ţin cu Craiova şi nici nu mănânc praz, dar prin sânge cred că am hematii de pe malul Oltului. Oltenii sunt chiar fermecători, sunt aceşti alaini deloni ai poporului român, aceşti jeromi k. jerome pentru umorul românesc. Oltenii sunt miezul patriei şi au nişte calităţi de admirat.

Olteanului îi place să cheltuiască bani sau să se îndatoreze până peste urechi. Chiar dacă nu are, el promite că are şi că va face ceva doar pentru a arăta că te poţi baza pe chimirul său. Poate să amaneteze oile, casa, măgarul şi câinele doar pentru a avea mai mulţi bani în buzunar de Revelion decât vecinul. Niciun alt locuitor al României nu are o astfel de dăruire pentru propria persoană ca olteanul, iar dacă nimereşte cu mulţi bani pe mână îi poate face praf mai repede decât o femeie în sevraj de shopping. Lasă-l în oraş juma' de oră şi te vei întreba dacă a tocat banii sau chiar a cumpărat ceva. Poate da extrem de mult pe ceva ce nu-i trebuie sau poate da imens de mult pentru ceva ce poate fi găsit mai ieftin. Distruge banii dintr-un portofel mai ceva ca uraganul Katrina New Orleans-ul. Dar olteanul nu dă bani femeilor, el vrea sex gratuit, chiar poate fi comparat cu un scoţian la capitolul ăsta.

Olteanului îi plac femeile, îi place femeia de acasă, mama copiilor, dar îi place şi femeia de la stână, care îl răcoreşte vara, îi place femeia de la birt căreia îi poate pune mâna pe cur şi, desigur, îi place femeia pe care o fute noaptea prin gard, ea fiind soţia vecinului. Şi îi place, olteanului, ca aceste femei să fie disponibile mereu. Are un şarm dezarmant, toate pică la picioarele lui şi se închină falusului său cu habotnicie. Se poate uita la mai multe femei pe stradă decât poate racola un proxenet într-un an bun. Nu te aştepta de la un oltean să nu aibă câteva aventuri în viaţă, fie de infidelitate, fie de încercat multe exotisme în pat. Este în firea lui şi nicio femeie nu-l poate opri.

Olteanul este de regulă un bun muncitor, poate să piardă incredibil de mult timp la o singură însărcinare pentru ca la final să fie inutilă finalizarea ei. Poate să muncească enorm de mult dacă asta vrea, dar dacă ceva nu-i place, dacă-l pui să pieptene maimuţa de păduchi şi purici se va enerva, va trânti lucruri, va spune ca din greşeală, şi va repeta gullivernian de mult: "ce mă-sa?!". Pe canale neoficiale merge vorba că un oltean a traversat înotând Atlanticul pentru a-i da o flegmă între ochi unui ardelean pe la mijlocul secolului 19, dar n-a intrat în istorie pentru că ardeleanul a spus că un OZN l-a scuipat în freză. Tot pe canale neoficiale umblă vorba că prin '45 nişte japonezi i-au spus unui oltean că nu poate mânca mai multă fasole decât sushi poate mânca tot poporul nipon. Acel moment a rămas în istorie ca Hiroshima. La Nagasaki a încercat fi-su să le rupă norma. Ai o muncă sisifică de îndeplinit? Cheamă un oltean şi se va descurca de minune dacă-l convingi că ăla e cel mai bun lucru pe care îl poate face el.

Olteanul mai are o altă calitate, de care sunt tare mândru. El poate să fie mai leneş decât cuvântul în sine. Ştiţi sculptura "Gânditorul de la Hamangia"? Nu e sculptură, un oltean s-a făcut o dată că gândeşte ca să scape de treabă şi a stat atât de mult în poziţia aia încât a devenit piatră. Ca aşchie de oltean pot spune că reuşesc ca o zi întreagă să fac absolut nimic, pot lenevi mai ceva ca Titanicul pe fundul oceanului şi pot privi la nimic exact mai mult timp decât statuia lui Mihai Viteazul de la Bibliotecă.

Amanunte de stiut (pentru fete)

"Vocile din cap imi zic, nu te opri din scris".  

Articolul de fata se vrea o lista, deloc exhaustiva, pentru fete. Aceasta ar trebui sa le devina biblie, decalog, desi nu-s 10, si orice altceva ar mai fi de pret. Majoritatea barbatilor in numele carora voi vorbi aici nu sunt manelisti prosti, boi de oras, mitocani de staul, alcoolici de cariera, neciopliti din topor sau intelectuali calcarosi. Ei sunt barbatii obisnuiti, obisnuiti cu anumite lucruri de la femei, obisnuiti cu anumite defecte ale femeilor, iar acestia sunt aceia pentru care majoritatea femeilor se bat.

  
Mai putina piele.
Serios, chiar nu ne place sa vedem multa piele, sa va vedem labiile din spate cand va aplecati dupa ceva, chiar va vrem nitel acoperite. Nu zic sa fiti ca araboaicele, decat ochii vizibili, dar nici curva 2000x. Ne plac fetele pe care noi le descoperim, nu carora le vedem al treilea ochi, si nu e cel al mintii.

 
Mai putin curve.
Femeii ii sta bine cand pica greu, cand nu pune botu' la o muie din prima si nu cand e de acord cu sexu' de la primul suc baut. Sa nu fie insa inteles gresit, ne plac curvele. Ne place sa le desiram coloana in doggy style, ne place cand le infundam gatul, dar nu am intemeia o relatie cu ele. Sunt curve, cele mai multe dornice de popularitate, iar mai mult de sex nu vrem de la ele.

Inteligenta.
Da, ne plac femeile inteligente, dar nu rotunde in incapatanare. Daca va dovedim ca avem dreptate, plecati capul si apreciati ca avem dreptate. Si nu pozati in inteligente mai mari ca noi. Daca suntem supusi intelectual nu ne place, cum nimanui nu-i place, asa ca temperati-va. Si niciodata nu incercati sa va dati destepte cu "stiai ca?". Va futem in inima in momentele alea, va uram profund, nu ne pasa de orice rahat de cultura generala sosit din neant. Daca are legatura cu discutia, da, altfel nu. 

Inabordabilitatea nu-i buna.
Am zis mai sus ca ne place cand o fata se lasa greu, dar nu ne transformati in sclavi aflati mereu in fuga dupa voi. Vom incerca o perioada de timp sa va cucerim, nu stim cat, depinde de la caz la caz, de regula intre doua si patru saptamani. Daca nu dati vreun semn pozitiv va bagam in pizda mamelor voastre si cautam alta tinta. Nici din prima sa picati, nici sa nu picati, ci cheia e la mijloc, dar apoi sa nu va plangeti ca suntem porci pentru ca vrem alta. Pe fiecare o vrem intr-o anumita masura, dar nici sa fim cei care nutrim atractie, dar nimic de la polul opus. 

Alte 4 amanunte AICI.

Cea mai cea cameră

În fuga omului către mai mult, mai frumos aranjat, mai împopoţonat, mai spaţios, am găsit camera perfectă. De fapt n-am găsit-o, ea există demult, dar nu am provit-o aşa niciodată. Ce să fie, ce să fie? Baia, unde este şi birou şi şezătoare pentru citit? Nu, prea înghesuită şi, uneori, cam mirositoare. Să fie dormitorul, unde patimile se împlinesc şi unde te răsfeţi dormind până la mijlocul zilei? Nu, nu ai suficiente utilităţi. Este ca peştera muierii, îl vizitezi doar când vrei sau ai nevoie. Gata. Sufrageria! Nu, nu prea nici asta, e frumoasă şi utilă, da' nu prea. 

Bucătăria! Ea este răspunsul suprem! Te scoli şi treci la bucătărie să bagi o cafea. Dacă mai şi fumezi, pac!, o oră minimum din viaţă s-a dus acolo. Vine micul dejun, să bagi ceva sub nas. Este o splendoare mâncatul, cel mai bun lucru dat vieţii după somn și înainte de sex. Mai stai 30 de minute. Apoi mai bei apă, te mai apuci şi asculţi radioul, citeşti ziarul şi te rogi să vină prânzul ca să bagi iar sub nas. Şi desigur, cina tot acolo, după ce mai bei nişte apă şi mai asculţi sau citeşti ceva.

Cele mai mari plăceri le avem în bucătărie. Se mai întreabă cineva de ce unii fac și sex acolo? E logic! A, și singurul motiv pentru care dormim în dormitor este pentru că nu avem loc în bucătărie pentru un pat mare și bun.

Iisus și pilele de la ta-su

Era o zi straşnic de caldă în ţara lui Israel, dar nu ca alte zile ar fi fost mai bune. Sub acoperişul casei, la o masă, stăteau vreo cinci oameni care pariau de zor la diferite jocuri de noroc ale vremii. Cu o mişcare de bivol înlănţuit unul dintre ei se ridică şi strigă violent: 
- Băi, mai las-o moartă că Iisus trişează!  
- Cum să trişeze, mă? A zis că n-o mai face! sare Petru în apărarea lui Iisus care acum strângea banii de pe masă. 
- Hai, bă Petru, las-o-n p... mea! Uite şi tu cum câştigă el tot. Iar i-ai zis lu' tac-tu să te ajute, bă Iisuse? 
- Mai, Iuda, fii calm, n-am trişat, dar aşa s-a nimerit, să câştig eu de două ore încontinuu. Ia mai bine o gură de vin, e din apă de azi dimineaţă.  
Iuda ieşi din cameră violent, vru să trântească uşa, dar şi-a dat seama că nu are ce, astfel că a preferat să mai arunce o ultimă înjurătură şi să-i lase cu jocurile lor cu tot.

Cu câteva ore înainte de apus, Iuda se regăsea pe uliţele localităţii când dădu peste un preot al vremii. 
- Ce ai, măi Iuda, căci tare mâhnit te văd? 
- Ce să am, părinte, Iisus iar a trişat, dar Petru i-a sărit în apărare. Măcar dacă ar recunoaşte! Vine cu pile de la ta-su şi vrea să pledeze nevinovat. Şi nu mai am bani. Ce-i zic nevesti-mii acum? Că iar i-am pierdut cu băieţii la masă, nu? 
- Şi câţi bani ţi-ar trebui? 
- Păi, azi am pierdut vreo 25 de arginţi. 
- Măi Iuda, ştii că ţin la tine, de-aia îţi zic. Vrea boss-ul de la Ierusalim să facă un happening, da' n-are până acum decât doi oameni. Oferă 30 de arginţi cui îi aduce un al treilea. Te bagi? 
- Părinte, mare eşti! Cred că ştiu omul perfect!

Tibi magno, homo-sapiens!

Omul, mândria scării evolutive, inventator desăvârşit al celor mai bizare chestiuţe, structură funcţională de vază a lanţului trofic, el, acest purtător de onoruri survenite din cine ştie ce complexe idioto-fantastice, dovedeşte constant că nu are capacitatea de a controla impulsurile nervoase, anume denumite - emoţii.

Bre, să-mi dau palme de nu e adevărat ceea ce aştern aci. Am întâlnit oameni şi oameni: unii, cu toate şurubelele puse la mansarda circumvoluţionară, capabili să susţină teze, să pună în aplicare planuri gândite profund; am întâlnit şi specii cu acelaşi şurubele nervoase, doar că pe punctul de a le scăpa la orice intervenţie ce implică mai mult de doi neuroni în gândire, dar toţi, chiar toţi!, la un moment dat nu au putut rezista în faţa barierelor impuse de societate ori propria conştiinţă, ei fiind proprii sclavi ai impulsurilor nervoase

La un moment dat, în care raţiunea intră într-un delir vacantiv, că deh, ce dracu’, dacă mamele nu pot controla copiii, nici ea nu mai poate fără un moment de respiro să-şi conducă odraslă neuronală, astfel că, nu împiedică creierul omului să acţioneze ca cel al unui schizofrenic fără doza de medicament, iar draga făptură umană încearcă să se evapore din propriul plan al cărui protagonist este, fără să-i pese c-ajunge în stadiul de maimuţă a lui Darwin sau câine a lui Pavlov.

Problema stă-n fracţiunea respirantă, când întâlneşte scăpare în tot felul de nebunii, se leagă de anumite persoane ori situaţii, încercă să ajungă în orice chip la o stare propice evitând-o pe ceea de scursură a societăţii.
Unii aleg drogurile, dar uită, deşteptele făpturi, căci inteligenţi sunt numai cei ce posedă raţiune, că drogul e ceva bun luat în cantităţi mici şi rare. Întrec măsura, stările euforice curg, dar cum corpul nu e indestructibil, căci creatorul de mii de ani creează în variantă demo, nu poate rezista unui astfel de efort şi-ncet se scurg într-o stare morbidă, în clișeul dependentului, fiind o fantasmă în plus într-un mediu izolat construit de societatea modernă, incapabilă să-i reprimească uşor.

Sunt şi cei care se refugiază în alcool, efect asemănător, dar infim comparativ cu cel al drogului, suficient de puternic în timp încât să facă din om o legume tălâmbă cu pretenţii de mare gânditor. Ultima categorie sunt cei care pierd raţiunea, acţionează fugitiv ca un fel de Genghis Khan, apoi cei mai buni dintre ei, aleg să părăsească viaţă în glorie, dar după ştirile PROTV de la ora 5 cu gloria de rigoare.

Ce ţi-e şi cu omu’, dom’le! Cică fiinţă raţională! Eu îmi iau seriozitatea în braţe, și la 1.60 nu-s cine ştie ce Statuie a Libertăţii, şi afirm jos, dar tare astfel: omul, oricât de stabil pare, subconştientul nu-l controlează, iar fiecare ţese propria plasă de salvare, dacă e pânză de păianjen, succes, dacă nu, experienţa relatată!

Pseudo-raţiunea fură opinia

A mea persoană alături de creierul din posesie, folosit în proporţie de 5%, mai mult sau mai puţin, dar până-n 8%, căci subconştientul a decretat şi el niţele drepturi, aşa că ne conformăm, nu pricepem un aspect tipologic din structura cerebrală a omului.

Teoretic, fiecare purtător de creier în mansarda, superbă ori odioasă, formează în timp o opinie asupra unei tese, unui aspect al vreunei persoane sau întâmplări. Bun, până aci, pricep treabă, prind firul narativ, ce nu pricep eu este mai complex, vizând exprimarea acestei opinii formate şi puntea dintre posesorul opiniei şi lumea. Mai clar, de ce mulţi păstrează opiniile personale pentru sine, doar din teamă de a fi consideraţi cinici sau inadaptaţi ai societăţii? Personal, nu văd doza de cinism ori inadaptare într-un om capabil să susţină o opinie obiectivă sau nu, prin argumente concludente. Adică, am ceva de spus! De ce să nu spun? Doar pentru că X doreşte să conducă situaţiile şi oamenii, ori Y spune că este deschis la sugestii, însă nu este capabil să suporte consecinţa unei opinii oferite fără resentiment?! Aiurea. În concepţia mea lucrurile stau altfel- am ceva de spus, spus, n-am, mai vedem.

Am înţeles că mintea umană este un complex straniu, însă deja  devine absurdă afundarea în dogmele impuse de-o societate care  nu ştie care-i calea spre care şi-ar întinde aripile percepţiei şi accepţiunii.

N-o fi o cale simplă asumarea liberii exprimări? Tot s-au luptat atâţia pentru ea. Tot s-au deghizat femeile în bărbați doar pentru că putea să grăiască dorinţele lor arzătoare. După atâta amar de vreme, hai cu exprimarea! Părerile nu costă bani! (sau cel puţin, aşa ar trebui)