De ce să omiţi citirea mail-urilor?

După lupte seculare printre spamurile lianice din căsuţa mea virtuală, căci una reală n-am, am deschis cu vai şi chiu indox-ul şi am ajuns la mesajele de importanţă naţională.

Unul dintre ele spunea că domniţa Adele, cântăreaţă în vogă, una dintre puţinele ce nu au urcat în domeniul muzicii din cauza unui fizic demn de Afrodita, şi-a făcut loc în celebra revistă Vouge. Iniţial, mi-am frecat ochii, crezând că am citit eu greşit, dar nu.

Concluzie: Vremea anorexicelor apune! (nu a femeilor slabe, ci doar a celor plate).

Un altul spunea că Ambasada SUA, mai nou, este eco. Fix englezii, dinozaurii planetei, cei ce se hrănesc şi au inventat junk-food-ul, fix ei simt nevoia să devină peţitorii unei apărări a mediului prin promovarea modei eco.

Concluzie: Aştia doresc, după ce au înclinat planeta la 23 de grade, să aducă axa de înclinaţie a Terrei la 0 grade. Te pomeneşti că le şi iese.

Bomboana de pe colivă s- a ascuns într-un ultim mail ce comunica faptul că un nene fotograf, unul dintre cei reunumiţi în domeniul fotografiei de peisaj, a surprins într-una dintre expediţiile sale in munţi, printre nori, imaginea Divinitaţii. Nebunie, extaz, delir pentru toţi habotnicii ce caută speranţa în orice fiinţă imaterială, cu sau fără istorie în urma sa. Crede şi nu cerceta, e cea mai mare prostie, dar na, stiinţa a cercetat si soc, e doar un fenomen fizic normal. Nu era nici extrachestie, nici vreo divinitate, nici măcar dracul nu s-a deranjat.

Concluzie Dă-i omului ce vrea să audă şi iţi va mânca din palmă.

Concluzie 2 Mail-urile nu se citesc pentru că o bună parte sunt inutile, făcute doar pentru trafic şi bani via tabloid/mondenităţi.
Concluzie 3 Mail-urile  nu se citesc decat dacă doreşti să pui sinapsele în miscare şi provoaci neuronii la lupte crâncene.

Triunghiul Moldovenilor

Probabil ca nu-s cel mai potrivit sa vorbesc despre moldoveni din moment ce eu sunt un bucurestean cu farame de Oltenia in mine, dar sunt roman, deci pot vorbi despre orice fara sa am habar. Dupa cum stiti, moldovenii sunt locuitorii unei provincii tare defavorizata numita Moldova, dar in mintea multor romani ea se numeste Moldovenia. Niciun roman, cand injura cu moldoveni, nu se leaga de Republica Moldova, tara aia unde oamenii se tot gandesc daca vor comunism sau neo-comunism (democratie), ci zic de regiunea Moldova din Nord-Estul Romaniei. Multe mituri s-au creat despre moldoveni, multe adevarate, dar si mai putine false. Moldoveanul e o entitate de om cu care compari plebea societatii cu scopul jignirii celui comparat. Dau spre citire urmatoarea afirmatie: "Bai, 'tu-te-n gura de moldovean!", iar dupa asta este clar, l-ai jignit. Daca vrei infrumusetarea limbajului mai bagi "borat, jegos, obosit, corcit, cordit etc.". Inainte mamele isi amenintau copiii ca daca nu fac ce ele vor ii dau tiganilor sa-i bage in sac. Acum se spune "daca nu faci asta te dau moldoveanului in masina". Practic, moldovenii au aparut in Romania ca oltenii sa fie ai' mai amuzanti, ardelenii ai' mai lenti si muntenii aia mai oraseni, pentru ca in comparatie cu moldovenii toti sunt mai ceva. 

Chiar in momentul asta un moldovean citeste impreuna cu tine pe intinsul internet acest articol si-si zice "futu-l in suflet de muntean oparit". Dar m-am intins prea mult cu punctele lor slabe, insa adevarul e ca nu stiu ce puncte forte au. De exemplu femeile sunt fie laudate, fie injurate. "Da-o dracu' de putoare, moldoveanca proasta" sau "eh, moldovencele sunt tare sprintene in bucatarie, e normal, asa e la ele". Niciodata un ne-moldovean nu stie exact cum e un moldovean pentru ca nu stie. Barbatii vor sa le futa femeile moldovenilor, dar sunt si speriati de stufosenia pe care o pot gasi la bifurcatia picioarelor. Pana si un copil de moldovean cand il vezi zici "tulai, da' fain mai e, manca-l-as! Pui de moldovean, ce sa-i ceri." Apoi vezi altul si zici "ptiu! Piei drace! Asta-i moldovean clar, urat ca ta-su!". Poate oi fi lipsit eu de informatiile elementare despre moldoveni, dar ceva am retinut: femeile sunt lenese, dar atat de lenese incat ar putea bate la sportul asta o intreaga padure de lemurieni; moldovencele se descurca in televiziune foarte bine, dovada toate importurile ca Radulescu, Marin etc.; barbatii sunt mari betivi, dar niciodata de bautura buna, doar de ulei de tractor, spirt, apa de gura etc. Erata: imi dau singur cu capul in gura c-am zis "apa de gura". Moldovenii sunt si saraci, deci ramanem la ulei de motor, spirt si poate dude fermentate. Moldovenii sunt lenesi pentru ca sunt saraci si-s saraci pentru ca-s lenesi, dar mereu surprinzator cum doi moldoveni se pot omori pentru bautura cand bautura nu mai e.

Ultima parte buna la moldoveni ar fi ca ei isi accepta conditia. "Ce vrei, asta sunt, moldovean, nu pot mai mult. Par ca-s un ratat si un nimic?! Da, chiar asa sunt." Si nici macar nu poti incerca sa-i schimbi parerea pentru ca ai minti si tu, stiind ca el e asa. E moldovean, adica moldoveanul e noul tigan. Da-te-n sange de moldovean zgarcit, moldovean libidinos, si orice fel de moldovean, astea-s noile jigniri aplicate de romani pentru orice natie de pe glob de vreo 20 de ani. Si oricat de bune or fi jignirile, niciodata nu se adreseaza unui moldovean. Ei sunt imuni jignirilor care ii caracterizeaza. Si in final, ce ne-am face noi, restul romanilor, fara crimele din Moldovenia, fara violurile babelor, fara betiile dintr-o substanta necunoscuta? Da, exact, ar trebui sa ne uitam la Bendeac si sa ne para amuzant. Ce pacat ca nu e moldovean.

Evoluţia prosteşte

Nu, nu mă gândesc la revenirea în peştera, la vreun regres temporar, mintal, spaţial sau cum vreţi să-l numiţi, ci la beneficiile evoluţiei in timp. A fost bine să descoperim focul, altfel acum nu mai existam ca specie, căci in iernile geroase supravieţuirea era mai dificilă ca înmulţirea la taur; ăla după ce e mare şi consumă mult, nu e în stare de a se reproduce singurel. A fost la fel de bine să descoperim metalul şi tehnicile de prelucrare deprinse în timp, altfel azi mult din tehnologie n-ar fi existat. Deasemenea, bine a fost să existe oameni precum Galileo, ucis de Biserică pentru susţinerea unei teori care pentru noi, astăzi, e banală. Teoretic, evoluţia a fost bună si este, dar parcă omul, cu cât evoluează cu atât se prosteşte, iar totul se-observă printr-o scanare lacunară a unui areal.

Exemple vii demonstreză că prezenţa unor oameni care aduc beneficii reduce activitatea cerebrală a celorlalţi. Cum? De ce? Simplu! Omul gândeşte aşa: mă există unu de mi-a făcut Iphone-ul, atât timp cât mereu va fi unul să ajute evoluţia, la ce dracu mai e nevoie să citesc, să învaţ cine ştie ce formule matematice ori teorii complxe? La ce să citesc când mereu va fi ceva mai bun de făcut? De ce să-mi ucid neuronii cu cine ştie ce imbecilitaţi ?! Cam aşa e omul modern sau aşa e omul când ajunge in vârf şi nu vede la ce ar mai trebui să mai facă ceva, de-asta există în umitoarea societate nemaipomenita specie „ nea Mitică/cuana Lenuţa”. Ei nu ştiu multe, dar ştiu suficient: să mănânce, să muncească, obligatoriu să se reproducă si voila, asta le e viaţa. Mirific. Ce-o fi mai umitor decât să trăieşti simplu, fără să-ţi pui semne de întrebare, să n-ai habar de tine?

Se răsuceşte Da Vinci în mormânt când vede ce imbecili scapă cu viaţa datorită muncii sale în domeniul medicinii, iar bietul Ţepes şi-o înfige săgeţi în coaste când vede secuiul cu drept de cerere şi românul docil şi-ascultator îndeplinindu-i cerinţele. Evoluţia e bună, dar ar fi şi mai bună dacă n-ar ajunge pe mâna ignoranţilor pentru care numai repoducerea contează ori a puştilor de Dorobanţi ce habar n-au pe ce lume trăiesc, dar sunt odrasle de oameni cu mult prea mulţi bani şi mult prea puţină minte.

Vrei să fii milionar?

Nea Mihai se mândreşte c-o viaţă aleasă:  copil fiind, era un drac: cartea nu i-a plăcut, deşi părinţii om de bine, cu carte şi serios şi-ar fi dorit să ajungă, dar şanse n-au fost. Văzând că intelectual nu-l pot convinge să îmbrăţişez cartea, au gândit că poate l-o atrage munca fizică, dar şoc şi nebunie, căci aici era un dezastru biped: pe ce punea mână, strica. Nu exista vreo unealtă care să nu-i poarte amprenta, nu exista muncă ce-o putea îndeplini.  Pe scurt: voia bani obţinuţi uşor, fără să depună nici măcar un efort minimal şi totuşi, azi la cei 60 de ani, are o avere bunicică  şi-o duce mai bine decât şi-ar fi imaginat chiar şi el vreodată.  Cum? Păi, mama matale când spune că fără carte sau muncă nu ajungi nicăieri, nu are dreptate total. Nu, stai calm, nu se dau bani pe statul degeaba sau pe somn,  doar dacă vrei să baţi vreun record mondial, dar tot nu cred că primeşti ceva; nu mai are căutare “meseria” de pierdevara.
Se spune că inteligenţa, fie ea şi brută te scoate din cele mai mari încurcături; se pare că şi pe  nea’ Mihai, căci aşa sexagenarul nostru a reuşit  să clădească viaţa de care este mândru. După  moartea stâlpului familiei sale, tatăl, omul ce urnea familia şi îşi transformase idealurile modeste în realitate, singurul său fiu, acela fiind el, a luat urma capitalei după finalizarea liceului. Dulcea sa mamă dorea să ajungă vreun medic, că domnul Adoichitei, om cu carte, mare doftor al satului, respectat şi gospodar. Biata de ea, naiva, visa că poamă crescută pe-a ei creangă s-ar potrivi modelului, dar asemănările erau diametral opuse, nici nu se vedeau înecate în marea deosebirilor. Parcă şi-l imagina şi-n rolul de popă, căci ştia ea că al ei duhovnic bani buni face la biserică. Confuz, fiul plecă la insistenţele mamei la capitală să găsească acolo un rost ce-o putea face mândră de el, iar pe el să-l convertească într-un om de bine, cu avere. Aici, uimit de opulenţa Bucureştiului, a decis să îmbrăţişeze a mai bună meserie, a mai uimitoare, cea care l-a ridicat pe scara ierarhică mai rapid ca un lift. După ani de muncă, cu concedii prelungite în vreme de viscol ori caniculă, a reuşit să-şi o căsuţă cu etaj pentru a-şi pertece vacanţele, a investit şi-ntr-o afacere şi din cerşetor a ajuns prinţ, căci cum cu munca nu s-a spetit, iar la carte s-a sfiit, inteligenţa a folosit-o. Văzând cât de uşor aruncau oamenii  bani celor  ce toceau bordure oraşului, a gândit că cea mai bună meserie este cerşetoria. Şi-aşa a fost, meserie facilă cu roade umitoare, de-asta azi există aşa mulţi adepţi ai ei. Vrei să fii milionar? Nimic  mai simplu. Lecţiile sunt gratis în staţia de tramvai, iar pentru servicii de calitate cu profit avansat,  fă-ţi stagiatura în Centrul Isoric al Bucureştiului.

Ardeleanu’ și iepurele-n cursă

AICI articolul despre olteni.

Ardelenii sunt ca orice român, parveniţi şi boieri închipuiţi. Acum multe sute de ani nişte străini cu aparenţă de stil, adică ungurii, austriecii şi nemţii au dat pe rând câte o flegmă în perimetrul de dincolo de Carpaţi. După ce ardelenii s-au şters pe mufă de bale şi-au zis "ce coiu' fleoșcăit al lui bunicu', noi suntem ioropeni!". Şi de atunci tot se dau nişte stilaţi, nişte răbdători, nişte vai-dar-ce-aglomerată-e-capitala-voastră. Uite-un spoiler! e şi capitala voastră! Dar să revin la ardeleni. Ei, ăia care se cred cu fruntea mai lată, se regăsesc în Cluj, Timişoara şi Arad de unde suferă precum o duduie cu damf de doamnă. În general, şi nu-i un mit, ardelenii sunt lenţi, şi sunt lenţi pentru că nu ai unde să te grăbeşti acolo la ei. Pur şi simplu faci o mutare, ca la şah, şi aştepţi să vezi viaţa ce zice, cum mută. Oraşele sunt libere, asta dacă nu e meci de fotbal că atunci se simt şi ei ca duminica în Bucureşti, şi au tot timpul din lume pentru a pierde tot timpul din lume. Ei vorbesc lent, urmare firească din moment ce nimeni nu se grăbeşte să scape de discuţie. Ardelenii mai ajung prin capitala patriei uneori şi se miră de cât de repede se desfăşoară lumea aici. E normal să fim grăbiţi, ne luptăm pentru fiecare centimetru pătrat.

Ardelenii sunt buni la ceva ce necesită răbdare, ei pot meşteri la un ceas câteva secole pentru ca în final să-i spună stră-stră-nepotului tău că de fapt e un model vechi şi nu mai poate fi făcut. Ei se uită cu jind afară şi se întreabă de ce nu fug. Apoi îşi dau seama. Până ar ieşi ei din ţară ne-ar scoate Europa şi Schengen din spaţiile lor pentru că circulăm sub viteza minimă legală. De regulă sunt oameni drăguţi, un accent imposibil şi nişte regionalisme de să-ţi faci limba ghiulea în gură. Sunt amuzanţi când fac nişte aprecieri de interes general ca "tulai, da' ce mare e Dunărea!". Ardelenii mai sunt şi buni la bănci, sau măcar pe post de cămătari pentru că mereu sunt dispuşi să-ţi dea bani. Nu-şi fac griji că nu vei avea timp să-i dai înapoi, ei au răbdare de a te toca mărunt ca picătura chinezească.

Centrul literaturii, artei, ideilor o fi în Muntenia, acolo unde sunt şi grămezile de bani, dar tot prin Ardeal intră europenii vestici, ăia de vin cu grosul banilor. Avem noroc că ardelenii sunt acolo, lenţi, calmi, binevoitori, binefăcători, darnici, astfel încât fiecare străin care-şi ia ţepe în Muntenia sau Moldova sau Oltenia îşi zice: "da, bă, dar tot prin Ardeal fug din ţară, acolo mi-a plăcut!".

Trei si toate trei!

Din cutia Pandorei, răsare dârz și neînfricat, un subiect mai mult sau mai puțin exploatat, acela sintetizând dorințele fiecărei femei în ceea ce privește bărbatul sau bărbații aleși.

O femeie, indiferent cum este: frumoasă, deșteaptă, urâtă sau proastă, toate la un loc sau în doze infime ori puternic reliefate, își dorește, în primă fază, un bărbat cu aspect agreabil așa cum visa ea în copilărie la Făt-Frumosul Cenușăresei, Ken-ul lui Barbie sau mai știu eu ce sculăreț cu aspect angelic din cărți/filme/fantezii. Treaba, inițial, se-nvârte în jurul aspectului fizic. Mai visătoare, mai realistă, găsește femeia ceva, mai mult sau mai puțin încadrat în standardele ei de agreabilitate. Problema însa, se ramifică, căci nu e suficient să fie drăguț, necesită și-un IQ, întotdeauna mai mare ca al ei, iar fiind realiști, de la prima pițipoancă pâană la a mai dezghețată la minte, orice femeie apreciază inteligența. Nu aceea tocilărească, ci aceea pragmatică, a nu se confunda. Bărbatul ar spune c-o apreciază fiindcă puține dinte ele o au, femeia ar spune pentru că dorește lângă ea ceva ce-ar trebui să-i echivaleze standardele, însa cum aici o dăm în polemici, lăsam femeia la bărbatul ei de vis, drăguț si isteț. Situația e mai grea decât o evadare din Alcatraz, mai dificila decât controlarea Etnei în plina erupție. Bre, drăguț si deștept, există, dar pentru asta e mult de muncit si greu de păstrat; ăsta e genu’ de extraterestru între oameni. Tre’ să te chinui. Dar, să zicem că tu, pisicuța feminină cu atuuri deloc neglijabile – a se înțelege că Betty cea urâtă n-are șanse și că  happy-end-urile de prost gust sunt scenarii siropoase făcute să vândă, nu să reflecte vreo realitate cotidiană – pui gheruța pe el sau el pe tine; în  cadrul perfecțiuni, căci o bună parte dintre femei caută perfecțiunea cu o îndârjire mai ceva ca a egiptenilor, apare însă o ultima dorință, ultima, dar nu cea din urmă: un portofel măricel, niște conturi in bancă, pe scurt, niște bani mai mulți și mai disponibili  încheie lista dorințelor sale! O fi el inteligent și poate crește în timp, însă banul din fazele inițiale, parcă dă altă savoare relației sau altor implicații din ea.

Femeia, scumpa de ea, are doar trei dorințe, dar îs mai dificile decât cele 10 din decalog, și mai rău, fiecare visătoare crede că astfel de bărbați sunt disponibili  si chiar dacă ea, fizic nu e vreo Afrodită,  crede sigur o va iubi pentru suflet. 

Sunt sigură! Îmi aduce si mie cineva un fotoliu și-o pungă de floricele? Tind să cred că va dura cam mult. Femeie urată să găsească bărbat perfect și disponibil ori femeie mulțumită la bărbat perfect rar s-a mai văzut, iar eu, una,  n-am de gând să intru în Cartea recordurilor ca fiind omul care a rezistat în picioare, fără odihnă, timp de peste 50 de ani.