Perfect şi nu prea

Oamenii, aceste magnifice fiinţe, nu ratează în veci vreun moment în care să nu-şi etaleze valoarea umană. Fie că sunt sau nu narcisişti, , există momente în care îşi exploatează darurile ce le posedă de mai descoperi vreo doua-trei minuni nebănuite în al lor caracter. Totuşi e frumos să-şi creeze o aura sfântă, problema e că nu toţi ştiu când să se abţină. Cum omul e supus greşelii, trebuie să cunoască anumite detalii pentru a evolua. Tu, biped înzestrat cu raţiune nu poţi afirma următoarele:

Eu nu mint – Eh, nu serios. Minciuna, oricât de mică ar fi, tot minciună se numeşte. De ce? Pentru că scopul este să te salveze dint-o situaţie limită, să ascundă stări sau fapte. Deci, fie ca omiţi mărturisirea notei la mate, fie că omori pe careva şi afirmi contratriul, tot minciună se numeşte.

Eu nu fac rau - Ah, da iar eu sunt femeia fatală şi zbor. Chiar şi indirect, se găseşte cineva afectat de efectele acţiunile noastre, iar cănd ştim efectele înainte de-a pune acţiunea în practică nu cred că avem grijă de seamăn.

Eu nu sunt geloasă – Ah bun, atunci nu-ţi pasă cine ştie ce de respectiva persoană. Zic si eu,exemplu - la familiile cu copii de vârste apropriate apare gelozia din nimicuri, înt-o relatie, cum treaba capătă alte conotaţii, e normal să fii geloasă in anumite momente. A nu se întelege maniacă posesivă, aia deja dă in extremă.

Consider ca, omul, oricăt s-ar chinui nu va atinge perfecţiunea visată pentru că e imposibil. Poate că acceptarea unor defecte ajută la o apropiere de ea.

Psihologia fără școală a femeii

Psihologia asta e fără şcoală pentru că nu am cursuri de aşa gândire, dar pot spune câte ceva pe baza unor observii fine. Ele nu-s mai bune ca bărbaţii, dar nici mai proaste, per total, doar că majoritatea bărbaţilor vor şi apreciază sexul cu o femeie astfel că de-aia uneori sunt preaslăvite de către unii. În schimb ele sunt cum sunt, proaste şi deştepte, cu variaţiuni pe durate de timp. Femeile sunt de admirat când vezi că vor să se afirme oricum pe un domeniu pe care bărbaţii îl controlează. De exemplu, scrisul, şi mai exact, blogăritul. Există şi este condus de către bărbaţi pentru că ei ştiu să scrie mai bine, pot concentra în două fraze o întreagă carte, o întreagă epopee, iar femeile vor să dovedească putinţa lor. Dacă nu copiază materiale, fără a pune surse, pun articole redundante sau cu tendinţe extremist-feministe. Aşa sunt ele, nu pot crea, nu au imaginaţia aia pragmatică, şi nu e doar din cauza firii lor, ci pentru că aşa sunt educate. Există însă şi din cele bune care scriu şi le citeşti uşor, cu plăcere, însă prea puţine prin maldărul de cele fără talent. Dar ele se pot susţine între ele, pot întemeia un grup numai ca s-o susţină pe-alta. Tinde să semene cu lupta cu morile de vânt, dar ele aşa fac, ceea ce e de admirat, deşi oarecum futil.

Femeile mai sunt şi isteţe, numai că se bazează prea mult pe intuiţie şi pe vorbe goale pentru a-şi dovedi inteligenţa. Te întreabă "şi mă vei iubi mereu?". Tu ce-i vei răspunde? Adevărul care sună aşa: nu, nu toată viaţa, dar să zicem că te iubesc acum, nu mă pune să spun ce se va întâmpla două secunde mai târziu pentru că poate fi diametral opus? Nu, nu adevărul, ci simpla minciună de moment: da, desigur, ţi-am zis asta de multe ori. Dacă îi spui prima parte în mintea ei este: "al dracu' porc, nu mă iubeşte! Are pe alta!". Ar fi isteţe rău, dacă ar şi dovedi-o uneori. Le-o fi mai uşor să fie emotive, să creadă orice este numai bun, dar în general lucrurile nu-s mereu numai bune, mai este şi rău, mai există şi rău pe lângă iubire şi utopism.

Punctul lor de mare excelenţă e aranjatul, şi nu doar al lor exterior, ci şi cel legat de mediul în care-şi duc viaţa. Ele pot înţelege de ce florilor le stă bine aranjate în vază într-un anume mod, ele reuşesc să inventeze o culoare dacă nu o au pentru a o pune undeva în casă. Este domeniul lor, ele au un al treilea ochi psihic pentru aşa ceva, pot descoperi că bărbatului îi stă mai bine cu o cravată cu accente magenta, deşi pentru noi, bărbaţii, tot albastră e. Mai există câţiva bărbaţi care pot face asta, dar aceia sunt efeminați, ceea ce explică treaba. Această putere a lor, a femeilor, vine din faptul că vor să se simtă bine unde sunt, vor să-şi creeze decorul perfect în care nimic să nu se schimbe. Bărbaţii nu pot face asta pentru că ei sunt pragmatici, îşi dau seama că după 5-10 ani pereţii trebuie rezugrăviți, deci culoarea nu contează, că mocheta/covorul se toceşte, deci nu trebuie să fie de nu-ş' ce accent cromatic. Însă ele când privesc ceva ce ar trebui aranjat, privesc peste timp, timpul nu există, ele ce alcătuiesc vor să dureze o viaţă.

Trei si toate trei!

Din cutia Pandorei, răsare dârz și neînfricat, un subiect mai mult sau mai puțin exploatat, acela sintetizând dorințele fiecărei femei în ceea ce privește bărbatul sau bărbații aleși.

O femeie, indiferent cum este: frumoasă, deșteaptă, urâtă sau proastă, toate la un loc sau în doze infime ori puternic reliefate, își dorește, în primă fază, un bărbat cu aspect agreabil așa cum visa ea în copilărie la Făt-Frumosul Cenușăresei, Ken-ul lui Barbie sau mai știu eu ce sculăreț cu aspect angelic din cărți/filme/fantezii. Treaba, inițial, se-nvârte în jurul aspectului fizic. Mai visătoare, mai realistă, găsește femeia ceva, mai mult sau mai puțin încadrat în standardele ei de agreabilitate. Problema însa, se ramifică, căci nu e suficient să fie drăguț, necesită și-un IQ, întotdeauna mai mare ca al ei, iar fiind realiști, de la prima pițipoancă pâană la a mai dezghețată la minte, orice femeie apreciază inteligența. Nu aceea tocilărească, ci aceea pragmatică, a nu se confunda. Bărbatul ar spune c-o apreciază fiindcă puține dinte ele o au, femeia ar spune pentru că dorește lângă ea ceva ce-ar trebui să-i echivaleze standardele, însa cum aici o dăm în polemici, lăsam femeia la bărbatul ei de vis, drăguț si isteț. Situația e mai grea decât o evadare din Alcatraz, mai dificila decât controlarea Etnei în plina erupție. Bre, drăguț si deștept, există, dar pentru asta e mult de muncit si greu de păstrat; ăsta e genu’ de extraterestru între oameni. Tre’ să te chinui. Dar, să zicem că tu, pisicuța feminină cu atuuri deloc neglijabile – a se înțelege că Betty cea urâtă n-are șanse și că  happy-end-urile de prost gust sunt scenarii siropoase făcute să vândă, nu să reflecte vreo realitate cotidiană – pui gheruța pe el sau el pe tine; în  cadrul perfecțiuni, căci o bună parte dintre femei caută perfecțiunea cu o îndârjire mai ceva ca a egiptenilor, apare însă o ultima dorință, ultima, dar nu cea din urmă: un portofel măricel, niște conturi in bancă, pe scurt, niște bani mai mulți și mai disponibili  încheie lista dorințelor sale! O fi el inteligent și poate crește în timp, însă banul din fazele inițiale, parcă dă altă savoare relației sau altor implicații din ea.

Femeia, scumpa de ea, are doar trei dorințe, dar îs mai dificile decât cele 10 din decalog, și mai rău, fiecare visătoare crede că astfel de bărbați sunt disponibili  si chiar dacă ea, fizic nu e vreo Afrodită,  crede sigur o va iubi pentru suflet. 

Sunt sigură! Îmi aduce si mie cineva un fotoliu și-o pungă de floricele? Tind să cred că va dura cam mult. Femeie urată să găsească bărbat perfect și disponibil ori femeie mulțumită la bărbat perfect rar s-a mai văzut, iar eu, una,  n-am de gând să intru în Cartea recordurilor ca fiind omul care a rezistat în picioare, fără odihnă, timp de peste 50 de ani.

Femeia si barbatul

Isa

Barbati, barbati, ce ne-am face fara voi?! O lesbiana ar spune perfect, femeia e mai buna, ar face excelent far' de barbat in peisaj. O femeie in toate mintile ar spune ca e dificil fara voi. De ce? Pai cu cine dracu' ne mai contrazicem din cine stie ce nimicuri, dar fara sa ajungem la paruieli? Barbatul si femeia sunt facuti sa se completeze, fie ca e vorba de sex, opinii ori convietuire.
Dar ce  fac eu, femeia, cand imi incalci dogmele sfinte si-mi vine sa te alerg, sa te bat cu propria-ti mana, seara ajungand acasa si gasindu-te arzand de nerabdare si cu chef de nebunii intr-un peisaj sinistru, plin de zoaie si mizerie.
Noi, femeile, in general, dorim curatenie, asteptam sa o gasim mereu si ne calca pe nervi sa gasim frumusete de casa ordonata transformata intr-un decor demn de Razboiul Rece. Nu intelegem ce mama ma-sii e asa greu sa arunci sosetele in cosul de rufe, nu pe, langa sau sub el. Nu intelegem cum voi, tintasi de profesie, nu nimeriti tocmai gaura ce transforma starea noastra de spirit intr-una in care suntem capabile sa facem si-o crima. Va obisnuiti ca noi sa facem curat dupa voi si voi sa va uitati ca muta la organe dubioase rar vazute in viata.
Unde mai pune modul in  care mancati voi? Bre, lumea nu se sfarseste in a doua secunda de la momentul in care ai mancarea in fata. E asa greu sa mancati ordonat, fara sa improscati tot universul cu  firimituri si resturi?! Se baga incet in gura, se mesteca decent, nu delicat si se inghite. Simplu si frumos. Nu ca si cand va paste o vizita in Somalia si-o abstinenta totala.
Ar mai fi si modul in care va descurcati vestimentar. Daca noi nu v-am sfatui voi ati folosi sosetele pe post de esarfa si tricourile drept scutec. Nu e de mirare de ce multi barbati se-mbraca ca niste gay in calduri cu tricouri colorate strident ori cine stie ce pantofi cu varfuri sagetate demne de a scoate ochii cuiva cu ei.
Eu, femeie, consider ca tu, barbat, stai prost mai ales in plan estetic, apoi in cel etic ai nevoie de una dintre noi sa-ti descurce casa si sa-ti corecteze stilul.

Sfantu' Asteapta

Lucrurile sunt mai simple decat par in aceasta privire aruncata de catre o femeie. Un barbat are nevoie de mai multa hrana decat o femeie, corp mai mare, deci mai multa energie, astfel ca in loc sa va retinem pe voi juma' de ora dupa masa cat terminam noi de mancat, preferam sa bagam noi mai repede. E vorba de ritm, ritmul in care bagam determina finalizarea mesei in acelasi timp. Iar uneori voi alegeti sa mancati cine stie ce frunza de stevie ofilita cu o icra de peste si sa le puneti si pe alea pe cantarul caloriilor astfel incat normal ca vi se pare ca noi mancam mai repede, ca niste hrapareti josnici. De fapt mancam normal.
Barbatul, daca ar fi dupa el, ar umbla in aceleasi haine comode, cunoscute si placute pe care le are din vara anului trecut, dar veniti voi cu "dar nu-i frumos asa, ce-o sa zica lumea?". Noua nu prea ne pasa. Daca ne-ar fi pasat de lume in razboaie n-am fi purtat zalele alea pe noi, coifuri hilare si cai inzorzonati cu zeci de nimicuri. Dar le-am purtat pentru ca ne protejau. Noi vedem scopul, si nu prea vedem scopul umplerii unui sifonier cu haine, de catre voi, pe care apoi nu le purtati. Da, stiu, asa va justificati cheltuielile, "acolo am dat atat, pe aia atat", dar intr-o lume aparent normala sunt bani risipiti. Stim cum vin hainele, trebuie sa te simti bine, iar acei gay sunt doar produsul vostru, al lectiilor voastre. Sunt hipsterasii cu pantaloni atat de stramti incat isi poarta coaiele papion si cu un tricou mai mulat pe ei decat este prezervativul pe pula. Voi i-ati creat, voi sa aveti grija de ei si sa-i suportati.
Chiar daca n-om fi mereu de acord, ceea ce e de-a dreptul o munca titanica avand in vedere ca voi cu psihicul vostru nu sunteti mereu de acord, femeia si barbatul trebuie sa existe. Iar voi sa admiteti ca subestimati crunt, dar asta nu e rau pentru noi, ne place sa fim intr-o stare de lancezeala cand voi sunteti atatea intr-una: mama, bucatareasa, menajera, asistent vestimentar etc. Pur si simplu ne place ca nu trebuie sa ne batem capul cu orice nimic pe care voi oricum l-ati despica mult mai bine.

De ce femeile stau bosumflate şi bărbaţii se uită la meci?

Timpul trece, dragule, contorizat în zile, se scurge  fatidic printre degetele omului. Aşa frumos, c-ajungi la zilele libere, făr’ de corvoade, făr’ de muncă, denumite în peisajului citadin - weekend. Pentru D., soţie iubitoare, muncitoare şi plăcută briză în viaţa lui L., weekendul nu este decât motiv de muştruluit casa,  de umplut cratiţa şi platoul cu fel de fel de creaţii culinare demne de maeştrii în arta gastronomică. Totul pan’ într-o sâmbătă seară când vru şi ea, hotărâtă ca niciodată, să-i ceară iubirii sale ceva:

D: Dragule, mai ştii de când n-am mai ieşit?
L: Eu, de azi, de dimineaţă, de când m-ai trimis să-ţi car legumele de la piaţă şi-am dat peste baba care  n-a vrut să negocieze preţul la cartofi.
D: Nu, nu mă refeream la ieşiri solitare! Mă refeream, noi doi, ca pe vremuri când te puneai şi-n cap să-mi faci pe plac.
L: Atunci voiam una, alta, ceva ce îmi tot dai de câţiva ani buni.
D: Ah ,da?! Bine!
L: Ce ai? (Hai, fii monosilabică!)
D: NIMIC! (Profitor nesimţit, te urăsc! Numai la tine te gândeşti! Nu tu copil, nu te ieşiri, nu tu chef de mine! Te-ai lins pe bot!)
L: Bine,cum spui tu!

…

L: Iubito, îmi faci nişte floricele şi-mi aduci o bere rece? Începe meciul!
D: Mă doare-n .. ceva. Nu pot!
L: Bine, bine.

Dumnezeu a inventat dragul de bărbat, apoi, după o lungă siestă a conceput artistic femeia, iar în cele din urmă, cum bărbatul o ţinea una şi bună cu “femeia e proastă” (90% confirmă dogma masculină) şi nu se chinuia să înţeleagă subtilităţile ei (sau le înţelegea şi fugea de vreo propunere nedorită), a inventat băutură. De-asta când femeia e supărată şi bărbatul are chef numai de capriciile sale, se-ntrețin cu a treia creaţie.

Asta este explicaţia paradoxului “femeie bosumflată şi bărbat hipnotizat de meci” - dorinţa de-aş îmbiba neuronii  în  vreo licoare. Echitabil aş spune.