Ardeleanu’ și iepurele-n cursă

AICI articolul despre olteni.

Ardelenii sunt ca orice român, parveniţi şi boieri închipuiţi. Acum multe sute de ani nişte străini cu aparenţă de stil, adică ungurii, austriecii şi nemţii au dat pe rând câte o flegmă în perimetrul de dincolo de Carpaţi. După ce ardelenii s-au şters pe mufă de bale şi-au zis "ce coiu' fleoșcăit al lui bunicu', noi suntem ioropeni!". Şi de atunci tot se dau nişte stilaţi, nişte răbdători, nişte vai-dar-ce-aglomerată-e-capitala-voastră. Uite-un spoiler! e şi capitala voastră! Dar să revin la ardeleni. Ei, ăia care se cred cu fruntea mai lată, se regăsesc în Cluj, Timişoara şi Arad de unde suferă precum o duduie cu damf de doamnă. În general, şi nu-i un mit, ardelenii sunt lenţi, şi sunt lenţi pentru că nu ai unde să te grăbeşti acolo la ei. Pur şi simplu faci o mutare, ca la şah, şi aştepţi să vezi viaţa ce zice, cum mută. Oraşele sunt libere, asta dacă nu e meci de fotbal că atunci se simt şi ei ca duminica în Bucureşti, şi au tot timpul din lume pentru a pierde tot timpul din lume. Ei vorbesc lent, urmare firească din moment ce nimeni nu se grăbeşte să scape de discuţie. Ardelenii mai ajung prin capitala patriei uneori şi se miră de cât de repede se desfăşoară lumea aici. E normal să fim grăbiţi, ne luptăm pentru fiecare centimetru pătrat.

Ardelenii sunt buni la ceva ce necesită răbdare, ei pot meşteri la un ceas câteva secole pentru ca în final să-i spună stră-stră-nepotului tău că de fapt e un model vechi şi nu mai poate fi făcut. Ei se uită cu jind afară şi se întreabă de ce nu fug. Apoi îşi dau seama. Până ar ieşi ei din ţară ne-ar scoate Europa şi Schengen din spaţiile lor pentru că circulăm sub viteza minimă legală. De regulă sunt oameni drăguţi, un accent imposibil şi nişte regionalisme de să-ţi faci limba ghiulea în gură. Sunt amuzanţi când fac nişte aprecieri de interes general ca "tulai, da' ce mare e Dunărea!". Ardelenii mai sunt şi buni la bănci, sau măcar pe post de cămătari pentru că mereu sunt dispuşi să-ţi dea bani. Nu-şi fac griji că nu vei avea timp să-i dai înapoi, ei au răbdare de a te toca mărunt ca picătura chinezească.

Centrul literaturii, artei, ideilor o fi în Muntenia, acolo unde sunt şi grămezile de bani, dar tot prin Ardeal intră europenii vestici, ăia de vin cu grosul banilor. Avem noroc că ardelenii sunt acolo, lenţi, calmi, binevoitori, binefăcători, darnici, astfel încât fiecare străin care-şi ia ţepe în Muntenia sau Moldova sau Oltenia îşi zice: "da, bă, dar tot prin Ardeal fug din ţară, acolo mi-a plăcut!".

Amanunte de stiut (pentru fete)

"Vocile din cap imi zic, nu te opri din scris".  

Articolul de fata se vrea o lista, deloc exhaustiva, pentru fete. Aceasta ar trebui sa le devina biblie, decalog, desi nu-s 10, si orice altceva ar mai fi de pret. Majoritatea barbatilor in numele carora voi vorbi aici nu sunt manelisti prosti, boi de oras, mitocani de staul, alcoolici de cariera, neciopliti din topor sau intelectuali calcarosi. Ei sunt barbatii obisnuiti, obisnuiti cu anumite lucruri de la femei, obisnuiti cu anumite defecte ale femeilor, iar acestia sunt aceia pentru care majoritatea femeilor se bat.

  
Mai putina piele.
Serios, chiar nu ne place sa vedem multa piele, sa va vedem labiile din spate cand va aplecati dupa ceva, chiar va vrem nitel acoperite. Nu zic sa fiti ca araboaicele, decat ochii vizibili, dar nici curva 2000x. Ne plac fetele pe care noi le descoperim, nu carora le vedem al treilea ochi, si nu e cel al mintii.

 
Mai putin curve.
Femeii ii sta bine cand pica greu, cand nu pune botu' la o muie din prima si nu cand e de acord cu sexu' de la primul suc baut. Sa nu fie insa inteles gresit, ne plac curvele. Ne place sa le desiram coloana in doggy style, ne place cand le infundam gatul, dar nu am intemeia o relatie cu ele. Sunt curve, cele mai multe dornice de popularitate, iar mai mult de sex nu vrem de la ele.

Inteligenta.
Da, ne plac femeile inteligente, dar nu rotunde in incapatanare. Daca va dovedim ca avem dreptate, plecati capul si apreciati ca avem dreptate. Si nu pozati in inteligente mai mari ca noi. Daca suntem supusi intelectual nu ne place, cum nimanui nu-i place, asa ca temperati-va. Si niciodata nu incercati sa va dati destepte cu "stiai ca?". Va futem in inima in momentele alea, va uram profund, nu ne pasa de orice rahat de cultura generala sosit din neant. Daca are legatura cu discutia, da, altfel nu. 

Inabordabilitatea nu-i buna.
Am zis mai sus ca ne place cand o fata se lasa greu, dar nu ne transformati in sclavi aflati mereu in fuga dupa voi. Vom incerca o perioada de timp sa va cucerim, nu stim cat, depinde de la caz la caz, de regula intre doua si patru saptamani. Daca nu dati vreun semn pozitiv va bagam in pizda mamelor voastre si cautam alta tinta. Nici din prima sa picati, nici sa nu picati, ci cheia e la mijloc, dar apoi sa nu va plangeti ca suntem porci pentru ca vrem alta. Pe fiecare o vrem intr-o anumita masura, dar nici sa fim cei care nutrim atractie, dar nimic de la polul opus. 

Alte 4 amanunte AICI.

Cea mai cea cameră

În fuga omului către mai mult, mai frumos aranjat, mai împopoţonat, mai spaţios, am găsit camera perfectă. De fapt n-am găsit-o, ea există demult, dar nu am provit-o aşa niciodată. Ce să fie, ce să fie? Baia, unde este şi birou şi şezătoare pentru citit? Nu, prea înghesuită şi, uneori, cam mirositoare. Să fie dormitorul, unde patimile se împlinesc şi unde te răsfeţi dormind până la mijlocul zilei? Nu, nu ai suficiente utilităţi. Este ca peştera muierii, îl vizitezi doar când vrei sau ai nevoie. Gata. Sufrageria! Nu, nu prea nici asta, e frumoasă şi utilă, da' nu prea. 

Bucătăria! Ea este răspunsul suprem! Te scoli şi treci la bucătărie să bagi o cafea. Dacă mai şi fumezi, pac!, o oră minimum din viaţă s-a dus acolo. Vine micul dejun, să bagi ceva sub nas. Este o splendoare mâncatul, cel mai bun lucru dat vieţii după somn și înainte de sex. Mai stai 30 de minute. Apoi mai bei apă, te mai apuci şi asculţi radioul, citeşti ziarul şi te rogi să vină prânzul ca să bagi iar sub nas. Şi desigur, cina tot acolo, după ce mai bei nişte apă şi mai asculţi sau citeşti ceva.

Cele mai mari plăceri le avem în bucătărie. Se mai întreabă cineva de ce unii fac și sex acolo? E logic! A, și singurul motiv pentru care dormim în dormitor este pentru că nu avem loc în bucătărie pentru un pat mare și bun.

Nea Sandu și odihna

De la o vârstă încolo pentru majoritatea oamenilor trebuie să vină odihna, să stai cât mai mult, somnul să fie cel mai fix punct al vieții. De fapt, orice om vârstnic s-ar părea că trebuie ghidat de o parafrazare: "dați-mi o vârsta de bătrân și mă voi odihni". Dar nea Sandu nici pe departe nu era așa. El nu avea stare nici pe patul somnului, deși dormea din plin. El avea animale în gospodărie, dar avea și oameni mobilizați pentru a avea grijă de ele și de pământ, dar nici așa nu-și atinsese poențialul de conducător gânditor.

După anul 2000 pământul a fost vândut, satul s-a împuținat și în numărul de locuitori, iar nea Sandu a început să stea tot mai des acasă, încătușat și de caracterul său ipohondru. Atunci a început însă și transformarea lui ca om. Sâmbăta și duminica, zilele când veneau copiii, ei nu stăteau la grătar ca alți vecini, nu șomau pe buza șanțului spărgând semințe, ci mutau diverse lucruri prin curte, ridicau și dărâmau coșmelii, spălau și apoi murdăreau, doar pentru a avea o ocupație. Nea Sandu lua parte? Nicidecum. El fixa cadrul și termenii "hai, mă, să mutăm și noi cauciucul ăla de aici acolo" și apoi se retrăgea. Însă revenea la intervale total neregulate de timp și supraveghea fiecare operațiune cu un ochi critic "mută aia acolo" "lasă aia așa, nu încurcă", deși fix asta ar fi făcut, probabil, și însărcinatul cu treaba respectivă. Dar șefu'-i sef, el știe mai bine.

Dupa o inspecție a vreunei lucrări de amploare în gospodărie, nea Sandu se retrăgea în patul său pus la adăpostul umbrei casei. Acolo se-ngâna cu somnul, mai aprindea o țigară, mai tușea prelung de câteva ori și apoi intra iar în turul de inspecție. După ce copiii plecau avea grijă, precedat de o carafă de vin, să-nceapă un discurs complex în compania soției care-l aproba tăcută dând din cap și ridicând din umeri. "A plecat și ăștia fără să facă ceva. Păi, cine să ridice nisipul ăla? Tot eu, tot eu! Așa bolnav o s-o fac și p-asta, că toți îmi reproșeaza că nu fac nimic. Ce să fac dacă-s bolnav?". La finalul discursul era, fără greșeală, băgată mama lui în discuție: "de ce m-ai lăsat mamă aici? Vino, mama, și ia-mă, ia-mă că toți mă dușmănește!". Apoi adormea cu țigara aprinsă între degete, iar a doua zi era ca nou.