Nea Petardă și o pocnitoare

Nea Petardă e un om bun, un om de la care ai ce învăţa, deşi este cam plecat pe ideea lui. El, căci povestea vieţii şi numelui e interesantă, a fost soldat în armată, un soldat amărât, de rând, dar din cauza unei explozii în cadrul unui exerciţiu a început să se creadă veteran din Al Doilea Război Mondial, iar colegii i-au spus "Petardă". Nu-l afecta des, doar când era întrebat în mod special despre armată, dar asta nu l-a împiedicat în clădirea unei familii. Acum nea Petardă stă cu fosta soţie în acelaşi apartament şi are cam 65 de ani. Copiii sunt la casele lor, iar fiica cea mică este singura care vine cel mai des pe la ei şi se preocupă de sănătatea mintală a lui nea Petardă. 

De parcă dublarea personalităţii nu era destul, mai suferă şi de alcoolism, bea de stinge, bea orice, dar apă chiar nu, că arde. Iar soţia este fostă soţie pentru că nea Petardă a decis că nu vrea "nicio curvă care să-i mănânce banii de veteran sau să-i bea alcoolul dosit în cămară". Astfel că au divorţat, dar toate au rămas la fel, ea îi găteşte, îi spală, are grijă de el, dar nu mai împart banii şi nu mai fac sex, nu că acest ultim aspect ar fi fost vreodată împlinit pe de-a-ntregul.

S-ar zice că la vârsta lui, nea Petardă n-ar mai avea nevoie de multe, dar fix la ce nu gândeşti, el doreşte. Învăţat cu folositul telefonului mobil a pus mâna într-o seară pe el şi a sunat-o pe fii-sa ca să i se plângă. 
- Făi Violeto, dă-mi, fă, şi mie o sută de mii să caut şi eu chizdă! i-a spus nea Petardă fiicei sale, într-un accent de bucureştean combinat cu moldoveneasca din timpul armatei.
- Tată, ai înnebunit? La vârsta matale să vrei aşa ceva?
Sub aburii calzi ai alcoolului nea Petardă a fost pe cât de sincer nu s-ar fi aşteptat fiica.
- Păi, mă-ta nu vrea, făi, să-mi dea chizdă. Poa' vrea una din orașu' ăsta. Vreau şi eu chizdă, prea nu fac nimic. Adică eu, ditamai nea Petardă, nu pot să am şi eu o pocnitoare?

Nea Sandu și odihna

De la o vârstă încolo pentru majoritatea oamenilor trebuie să vină odihna, să stai cât mai mult, somnul să fie cel mai fix punct al vieții. De fapt, orice om vârstnic s-ar părea că trebuie ghidat de o parafrazare: "dați-mi o vârsta de bătrân și mă voi odihni". Dar nea Sandu nici pe departe nu era așa. El nu avea stare nici pe patul somnului, deși dormea din plin. El avea animale în gospodărie, dar avea și oameni mobilizați pentru a avea grijă de ele și de pământ, dar nici așa nu-și atinsese poențialul de conducător gânditor.

După anul 2000 pământul a fost vândut, satul s-a împuținat și în numărul de locuitori, iar nea Sandu a început să stea tot mai des acasă, încătușat și de caracterul său ipohondru. Atunci a început însă și transformarea lui ca om. Sâmbăta și duminica, zilele când veneau copiii, ei nu stăteau la grătar ca alți vecini, nu șomau pe buza șanțului spărgând semințe, ci mutau diverse lucruri prin curte, ridicau și dărâmau coșmelii, spălau și apoi murdăreau, doar pentru a avea o ocupație. Nea Sandu lua parte? Nicidecum. El fixa cadrul și termenii "hai, mă, să mutăm și noi cauciucul ăla de aici acolo" și apoi se retrăgea. Însă revenea la intervale total neregulate de timp și supraveghea fiecare operațiune cu un ochi critic "mută aia acolo" "lasă aia așa, nu încurcă", deși fix asta ar fi făcut, probabil, și însărcinatul cu treaba respectivă. Dar șefu'-i sef, el știe mai bine.

Dupa o inspecție a vreunei lucrări de amploare în gospodărie, nea Sandu se retrăgea în patul său pus la adăpostul umbrei casei. Acolo se-ngâna cu somnul, mai aprindea o țigară, mai tușea prelung de câteva ori și apoi intra iar în turul de inspecție. După ce copiii plecau avea grijă, precedat de o carafă de vin, să-nceapă un discurs complex în compania soției care-l aproba tăcută dând din cap și ridicând din umeri. "A plecat și ăștia fără să facă ceva. Păi, cine să ridice nisipul ăla? Tot eu, tot eu! Așa bolnav o s-o fac și p-asta, că toți îmi reproșeaza că nu fac nimic. Ce să fac dacă-s bolnav?". La finalul discursul era, fără greșeală, băgată mama lui în discuție: "de ce m-ai lăsat mamă aici? Vino, mama, și ia-mă, ia-mă că toți mă dușmănește!". Apoi adormea cu țigara aprinsă între degete, iar a doua zi era ca nou.