Omul, mândria scării evolutive, inventator desăvârşit al celor mai bizare chestiuţe, structură funcţională de vază a lanţului trofic, el, acest purtător de onoruri survenite din cine ştie ce complexe idioto-fantastice, dovedeşte constant că nu are capacitatea de a controla impulsurile nervoase, anume denumite - emoţii.
Bre, să-mi dau palme de nu e adevărat ceea ce aştern aci. Am întâlnit oameni şi oameni: unii, cu toate şurubelele puse la mansarda circumvoluţionară, capabili să susţină teze, să pună în aplicare planuri gândite profund; am întâlnit şi specii cu acelaşi şurubele nervoase, doar că pe punctul de a le scăpa la orice intervenţie ce implică mai mult de doi neuroni în gândire, dar toţi, chiar toţi!, la un moment dat nu au putut rezista în faţa barierelor impuse de societate ori propria conştiinţă, ei fiind proprii sclavi ai impulsurilor nervoase
La un moment dat, în care raţiunea intră într-un delir vacantiv, că deh, ce dracu’, dacă mamele nu pot controla copiii, nici ea nu mai poate fără un moment de respiro să-şi conducă odraslă neuronală, astfel că, nu împiedică creierul omului să acţioneze ca cel al unui schizofrenic fără doza de medicament, iar draga făptură umană încearcă să se evapore din propriul plan al cărui protagonist este, fără să-i pese c-ajunge în stadiul de maimuţă a lui Darwin sau câine a lui Pavlov.
Problema stă-n fracţiunea respirantă, când întâlneşte scăpare în tot felul de nebunii, se leagă de anumite persoane ori situaţii, încercă să ajungă în orice chip la o stare propice evitând-o pe ceea de scursură a societăţii.
Unii aleg drogurile, dar uită, deşteptele făpturi, căci inteligenţi sunt numai cei ce posedă raţiune, că drogul e ceva bun luat în cantităţi mici şi rare. Întrec măsura, stările euforice curg, dar cum corpul nu e indestructibil, căci creatorul de mii de ani creează în variantă demo, nu poate rezista unui astfel de efort şi-ncet se scurg într-o stare morbidă, în clișeul dependentului, fiind o fantasmă în plus într-un mediu izolat construit de societatea modernă, incapabilă să-i reprimească uşor.
Sunt şi cei care se refugiază în alcool, efect asemănător, dar infim comparativ cu cel al drogului, suficient de puternic în timp încât să facă din om o legume tălâmbă cu pretenţii de mare gânditor. Ultima categorie sunt cei care pierd raţiunea, acţionează fugitiv ca un fel de Genghis Khan, apoi cei mai buni dintre ei, aleg să părăsească viaţă în glorie, dar după ştirile PROTV de la ora 5 cu gloria de rigoare.
Ce ţi-e şi cu omu’, dom’le! Cică fiinţă raţională! Eu îmi iau seriozitatea în braţe, și la 1.60 nu-s cine ştie ce Statuie a Libertăţii, şi afirm jos, dar tare astfel: omul, oricât de stabil pare, subconştientul nu-l controlează, iar fiecare ţese propria plasă de salvare, dacă e pânză de păianjen, succes, dacă nu, experienţa relatată!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu