Muritor de foame

Bună, sunt muritor de foame. Dar nu mor, așa, acum, ci în mod constant, cu fiecare oră care trece peste mine și peste straturile mele de produse digerabile. Nu am mai pus gura pe mâncare de, dar ce zic eu? habar n-am, știu că ultima dată când am mâncat Sarkozy era încă președinte. Nu am ce mânca. Deschid frigiderul, mă uit, scutur o sticla cu apă în care nu s-a dezvoltat nicio halcă de carne, o așez la loc și ma retrag la calculator.

Am vrut să cerșesc. N-am bani, de-aia nu mănânc. Cu cerșetoria am zis că mă descurc repede. La dracu'! mulți o fac, n-o fi așa grea. Mi-am distrus niște pantaloni, o cămașă, nu m-am spălat multe zile la rând și mi-am uns pantalonii cu niște untură stătută din tigaia din cuptor. Untura e de la bunica, de prin anii '90, când încă avea porc. Am prăjit ceva în ea când încă aveam ce. Și așa îmbrăcat am ieșit în strada. Nu m-am ales decât cu bătaie, înjurături și am zis că meseria nu-i de mine. N-am meclă de așa ceva, eu zici că-s evreu de la Auschwitz, pe când alții sunt mai dolofani, mai stăpâni pe picioare. Era să leșin de trei ori în zece metri.

M-am gândit să mă angajez, dar nu am unde. Nu pot ridica nicio foaie A4 de pe birou s-o duc până la alt birou. Munca fizică nu e bună pentru mine. O să mor de foame treptat, poate o să ascult simfonia stomacului meu și organismului meu care se autodigeră. Până la finalul lunii am plătit utilitățile și Internetul. De fapt, le-am plătit în avans înainte de a îmi da demisia. Voiam să devin freelancer. Acum mor de foame, freemuritor. Noroc că mai pot lăsa memorii prin medii digitale.

Am început să am fantezii cu mâncare. Nu mă mai gândesc la sex de peste o lună, vreau doar să mănânc. Am visat, azi-noapte, o friptură cum venea spre mine, cum își unduia aromele și foremele spre farfuria mea. Eu aveam furculița trasă aproape și mă înnebuneau aromele ei. Apoi, m-a trezit o bătaie în ușă. Nu-n ușa mea, dar de când sunt muritor de foame sunt mai alert, mă rog să se izbească o vrabie de geamul meu și eu să sar s-o prind înainte să pice. Încă n-am noroc.

Voiam să mă sinucid, dar apoi mi-am dat seama că-s un sinucigaș lent. Asta e, o să rămân fără apă, fără net, fără orice, dar o să scriu, o să scriu pe foi. Poa' să vină ăștia, să-mi taie facilitățile, dar casa e a mea, are impozitul plătit. O să rămân în acest cavou al meu, mort de foame, oase, piele și foi scrise. Apoi, o să mă duc în Rai și o să mănâncă o veșnicie. Sper doar să țină ceva mai mult de o oră veșnicia, pentru că eu mănânc mai încet. 


P.S.: Am încercat să-mi cultiv păduchi sau măcar să iau purici. Niciun noroc.

Un om fără prieteni v2

Prima parte este fix aici

Plătește câte o femeie pentru sex de fiecare dată când dorește, deci iubita nu mai are ce compensa. Se uită la emisiuni proaste în care oamenii sunt trădaţi de "prieteni apropiaţi" și se mândrește în sinea-i că e fără prieteni.

Se îmbată regulat cu alcool de la magazin. Sau iese în oraș, dar cum n-are prieteni, acest demers mai mult i-ar displăcea. Bea tărie, nu se umflă în burtă cu bere și bea până adoarme, aproape de comă sau inconștienţă. După primul pahar mai bea pentru că se simte singur, deși când e treaz își poate argumenta sieși de ce e mai bine fără prieteni. Nu-i plac vecinii lui. Ascultă manele, hip-hop sau rock la intensitate mult peste limita decenţei. Asta nu înseamnă că el n-ascultă muzică, dar nu-i place că alţii îl deranjează. Și-i urăște cum ies la șuete în faţa blocului, pe scară, la grătar. Fac ei ce fac și tot de o vorbă o pun.

Ce pierde un astfel de om? Probabil că echilibrul psihic că nu e singur pe lume, că cineva se mai interesează de el, fie și doar pentru a-i spune ceva de ziua sa. Practic nu obţine prea multe, timpul liber poate fi ocupat cu diverse activităţi de un anumit entuziasm și fără prieteni. Ce câștigă? O lume mai bună, nu tre' să se simtă obligat să fie sincer cu răspunsurile întrebărilor pe care prietenii li-i le-ar adresa. Câștig ar fi și faptul că n-are pe cine ajuta, deci nu i se cere ajutorul. Dacă viaţa e trecătoare, măcar n-o risipește uneori cu problemele altora, ci cu nimicurile sale. Este acesta un om normal? Depinde după ce standarde, dar poate fi numit semi-pustnic. Bine, pustnici se voiau centrul spiritualităţii, da' fără să se înfăţișeze lumii sau să se împrietenească cu ea.

Un om fără prieteni v1

Te-ai întrebat cum ar fi și ar acţiona un om fără prieteni? Da, da, n-aveai cum să știi, tu ești o fiară socială, unde găsești un cuib nevorbit, acolo te bagi să-l destinzi. Da, animal social, bestie a comunicării după cum am spus, dar, însă, și totuși, cum ar fi un fără prieteni?

Să fie cu câteva trăsături, puncte de referinţe pe parcurs: are un loc de muncă plătit cu suficient cât să trăiască. N-are mașină, nu are nevoie, se deplasează cu ce apucă. Nu are soţie, amantă, iubită (la dracu'! Am zis că n-are prieteni!) și nici câine. Are o casă, însă, este o garsonieră, nici de spaţiu mult n-are nevoie sau, fie, de amorul imaginaţiei, are un apartament decent, zonă decentă. Colegii îi sunt ca inexistenţi, nu-i place, nu-i urăște, sunt oamenii cu care coabitează cele 8-10 ore de muncă. E la birou, deci n-are nevoie de mare interacţiune, la prânz mănâncă fast-food - da, dom' nutriţionist, obicei urât, da' așa e omul nostru. Și participă uneori la diverse evenimente de amorul ieșitului din casă.

Tranșant, el este un animal, un om redus la stadiul de animal. Mănâncă, din ceea ce "produce" cu banii săi, doarme și defechează. Atât, nimic mai mult. Planeta ar fi mai bună sau mai rea fără el, deci nu o influenţează în niciun fel. Dimineaţa pleacă la serviciu, căutând în străfundul privirilor oamenilor cu care merge în mijloacele de transport în comun acea scânteie pentru care au nevoie de prieteni. El n-o are, deci nu o înţelege. Este cu puţin peste media de inteligenţă a colegilor săi, dat fiind faptele că citește mai mult - nu neapărat biblioteci, ci cu o carte mai mult pe an, decât ei - și se joacă jocuri mai interesante, deoarece se plictisește repede de Fifa și shootere. Deci ar putea ști cât fac 1+1, faţă de corporatiștii de la firma lui care trebuie să pornească o aplicaţie de pe telefon pentru a afla. Se spală regulat, dar când are concediu stă ca porcul, nu vine nimeni la el, decât cei care strâng banii pentru utilități, când e cazul.

- va continua

Dileme

- Oamenii se schimba.. sa stii!
 - Eh, nu mai spune?! Si cam cate carti de filosofie ti-au trebuit sa descoperi asta? Evident ca se schimba! Apa erodeaza pietrele, iar timpul, caracterele. Te-asteptai sa fii vreun titan in fata timpului?!
 - Se schimba pt ca vor! M-asteptam sa gasesc o farama de umanitate in tine... si nu schimbari echivoce, ci o constanta, o poarta terminus, dar umanitatea iti lipseste si ...
 - Ti-am mai spus, iti repet, se pare c-a ta capacitate de memorare e brazdata de lapsusri si..
- Inceteaza!
- Nu, nu acum! Doresti raspunsuri. Doresti si vei avea. Doar esti masochista!
- Masochista, nu dezumanizata!
- Acelasi lucru! Da, n-oi fi om, cine stie ce fenomen paranormal m-o fi trasnit, dar stiu ca prin sensibilitatea pierd lupta cu viata, cu mine, iar pierzatorii sunt fauriti abisului. Stii doar ca omul de geniu n-a privit efemerul si-a stat in loc, de parca descoperise vreun sens al vietii. Nu! L-au utilizat ca sa se schimbe, sa evolueza, si-asa, oamenii au invatat sa se schimbe.
 - Deci crezi ca ne schimbam sa ne lasam numele in vreo condica. Eventual sa fie datat asa: " Xulescu' fu un geniu pentru ca s-a schimbat. Nu-i placu sa fie in aceleasi tonuri ca Ygreculescu, asa ca, a pus al' mai mic neuron din encefal sa dea din pedale ca sa scorneasca vrun plan,." Frumoasa logica!
 - N-ai inteles! Priveste cerul. Il vezi mereu la fel ?
- Ah, nu... Evident ca nu...
- Si-evidenta nu-ti spune ceva, nu generalizezi rapid sau ce? Ne schimbam din nevoie. Oricare ar fi ea.
 - Si ce fac oamenii cand se schimba?
 - Metamorfoza. Cred ca manualul de biologie iti va explica mai bine viata decat mine.
- Ala citeste fizicul, nu psihicul, desteptule..
 - Atunci spitalul de nebuni.  Ei sigur vor aprecia viziunea modernista cu tuse de visare pe care o detii. In plus, Caritasul are o arhitectura magnifica, sunt sigur ca vrei s-o admiri.
 - Mdea, ironic ca de obicei...
 - Mdea, la fel de visatoare... Ai inteles ceva, barem?
- Neuronii mei facura sinapsa, s-au pocnit intre ei, unii-s in sevraj, altii in levitat, insa in utilma instanta auu concluzionat: oamenii se schimba pentru ca vor.
 - Ai ajuns de unde ai plecat?
- Nu, am abstractizat ideea.
 - Si tu te-ai schimbat. In alt timp ai fi concretizat-o, n-ai fi fugit de real.

Funeriu isi reia studiile

Dupa ce a fost in repetate randuri, nu fara acoperire, acuzat ca este un neculturalizat si un nescolit facand greseli gramatice impardonabile unui doct de seama lui, ministrul invatamantului, Funeriu, a decis sa reia pregatirea lui. Acestea fiind declarate pe surse umane si scapate galant pe Facebook si Twitter de catre diversi apropiati ai doamnei Educatia, se pare ca din septembrie 2012 vom avea un nou elev in scoala romaneasca. Va fi putin ciudat ca un ditai omul sa incapa in acele banci si acea uniforma chinezeasca, dar domnul Funeriu a promis ca face tot posibilul ca asta sa devina principalul lui interes. Asta si astuparea cu plombe a gaurilor din educatia sa. Speram sa-l vedem ca apuca sa dea si bacul in cei 12 ani regulamentari si ca nu-l da ca Marcel Pavel la deja 30 si-ul vietii.

In scopul pregatirii sale de "clasa intaia", cum mai demult a declarat, se pare ca se va inscrie si la o gradinita particulara de stat, adica de-aia unde duci pachetelu' la d-na educatoare, din noiembrie 2011. Gradinita pe care a ales-o, situata undeva prin Militari, pare a fi o buna oportunitate pentru domnul ministru, mai ales ca dedica mult timp fiecarui copil, chiar daca cel in cauza nu stie sa vorbeasca nici la o varsta asa de inaintata.

Cateva decenii mai tarziu probabil ca-l vom putea vizita pe Funeriu la Antipa si sa-l privim cu drag cu coatele tocite pe bancile scolii si sa ne minunam de cat accent puneau cei din 2011 pe educatie. Iar toata aceasta miscare nu e vreun gen de reclama, ci doar o alta reforma de-a domnului ministru.

Perfect şi nu prea

Oamenii, aceste magnifice fiinţe, nu ratează în veci vreun moment în care să nu-şi etaleze valoarea umană. Fie că sunt sau nu narcisişti, , există momente în care îşi exploatează darurile ce le posedă de mai descoperi vreo doua-trei minuni nebănuite în al lor caracter. Totuşi e frumos să-şi creeze o aura sfântă, problema e că nu toţi ştiu când să se abţină. Cum omul e supus greşelii, trebuie să cunoască anumite detalii pentru a evolua. Tu, biped înzestrat cu raţiune nu poţi afirma următoarele:

Eu nu mint – Eh, nu serios. Minciuna, oricât de mică ar fi, tot minciună se numeşte. De ce? Pentru că scopul este să te salveze dint-o situaţie limită, să ascundă stări sau fapte. Deci, fie ca omiţi mărturisirea notei la mate, fie că omori pe careva şi afirmi contratriul, tot minciună se numeşte.

Eu nu fac rau - Ah, da iar eu sunt femeia fatală şi zbor. Chiar şi indirect, se găseşte cineva afectat de efectele acţiunile noastre, iar cănd ştim efectele înainte de-a pune acţiunea în practică nu cred că avem grijă de seamăn.

Eu nu sunt geloasă – Ah bun, atunci nu-ţi pasă cine ştie ce de respectiva persoană. Zic si eu,exemplu - la familiile cu copii de vârste apropriate apare gelozia din nimicuri, înt-o relatie, cum treaba capătă alte conotaţii, e normal să fii geloasă in anumite momente. A nu se întelege maniacă posesivă, aia deja dă in extremă.

Consider ca, omul, oricăt s-ar chinui nu va atinge perfecţiunea visată pentru că e imposibil. Poate că acceptarea unor defecte ajută la o apropiere de ea.

G-iGolo și viitorul

Ne regăsim pe 11 mai 2021 în centrul expoziţional unde Google şi-a adus cele mai noi invenţii şi produse pentru a fi mai în ajutorul fiecăruia. M-am plimbat şi eu puţin pe aici, am văzut că-i coadă unde oamenii primesc o scobitoare pentru a-şi scoate unul dintre ochi, iar apoi un reprezentant Google le oferă, gratuit 100%, un ochi nou, robotizat, prin care pot să vadă realitatea altfel. Este ochiul din ultima serie G-eye, singura îmbunătăţire fiind că de acum reclamele ocupă cu până la 25% mai puţin spaţiu din ceea ce vezi. Cei care vor vrea noile modele, dar încă au vechiul G-eye, să se aştepte la un upgrade prin OEM-i locali în scurt timp.  

În alt colţ al târgului sunt dezvoltatorii G-hand-ului. Cât am trecut pe-acolo mi-a fost cerut un briceag de vreo cinci ori. După cum ştiţi, G-hand-ul se ataşează oricăreia dintre mâinile dumneavoastră şi, împreună cu G-eye, dă click pe reclamele pe care dumneavoastră le omiteţi. Totul gratuit, chiar şi G-hand-ul e gratuit şi azi este în stoc nelimitat la târg. De data aceasta au renunţat la alte două degete, mai există acum doar arătătorul şi degetul mare, primul pentru a da click, pe tabletă, telefon sau touchpad, şi al doilea pentru a spune că omul încă are degete opozabile.  

Spre final m-am dus spre cel mai aglomerat loc al târgului, sectorul F5 din aria de Vest. Acolo puteai să iei ultimul model de partener, un nume cu adânci rădăcini internaţionale, Google iGolo, dar pe scurt, G-iGolo. Acesta poate fi şi femeie şi bărbat, ştie dinainte ceea ce doriţi, şi mai mult, partea urâtă, el poate fi achiziționat, gratuit desigur, doar pe bază de invitaţie şi dacă vă lăsaţi toate datele personale lui, cele pe care încă nu le are. Apoi va fi cu dumneavoastră la orice pas, G-eye va şti unde sunteţi, iar G-hand-ul vă va ajută să-l trageţi după dumneavoastră. Google încă nu a spus nicio vorbă despre patentele implicate în crearea G-iGolo-ului, dar presupun că acum or fi şi ei corecţi.

  
Notă: au vorbit şi despre Android 13.22.35.512.31.7, dar doar prin limbajul surdo-muţilor pentru că bătrânelul ăla schilodit, Apple, era acolo ca să-şi arunce ultimii bani pe alt proces dacă reprezentantul Google deschidea gură. Microsoft n-a comentat cazul.

Exemplele involutiei

Dupa secole de evolutie, dupa zeci de razboaie pentru suprematie, am ajuns acum. Iar acum ce? Acum exista momente si cuvinte scoase pe gura de altii si-ti dai seama ca ti-ai cauta un arbust inalt si te-ai sui in el pana la criogenare.

"Gandesti prea mult" - asta chiar e o palma data omului. Voi toti care spuneati ca omul trebuie sa gandeasca, sa invete, ca de-aia are creier, pe varfuri iesiti din istorie. Hai, mai repede, nu ganditi prea mult!

"Omul zice si maimuta necheaza" - de fapt orice parafrazare a zicerii "tara arde si baba se piaptana" este cretina, mai ales ca este spusa mai mereu cand nu mai ai ce sa spui. Daca auzi de la cineva o astfel de parafrazare atunci este semnalul ca discutia chiar nu mai are rost.

"Toti sunt critici" - de departe merge cu prima zicere, dar asta-i si mai limitata prin simplul fapt ca ala care o zice nu realizeaza ca nu observa sau afirma, ci este chiar un critic indirect. Bai, macaci loviti de dizenterie, toti suntem critici, caci suntem ai dracu' de subiectivi.

"Frumusetea este si interioara" - acum inteleg de ce avea Terente pula mare, ca s-o gaseasca. Pana la urma a preferat doar sa futa cu ea.

"Fara credinta omul e pierdut" - da, subscriu, dar credinta nu = zeu cu renume mare sau bau-bau din dulap. 

"Tin post pentru curatire" - ciudat, si o clisma tot efectul asta il are.

"Nu judeca o carte dupa coperta" - daca as face asta as zice ca De ce iubim femeile? e miez de carte. Apoi o deschizi si vezi ce jeg intarit e. Prejudecata e cea mai buna, e protectia creierului contra afluxul de orice i se pare lui straniu.

Un om și talentul său

Eu și Paintu’!

Prima zi de școală

Cândva, demult, deşi poate nu pare, am fost elev în clasa întâi. Aveam costum chinezesc cu cămaşă albastră, cravată de formă şi un buchet de garoafe în mână. Garoafele erau ca să subliniez plăcerea şi ura pe care o resimţeam faţă de prima zi de şcoală, respectiv pentru şcoală. Ambii părinţi erau acolo, lângă mine, ei ştiau direcţia, ei ştiau ce şi cum prin lumea asta mare, cel puţin în ochii mei, şi ei erau singurii de la care acceptam indicaţii. Am ajuns în curtea şcolii, o generală de cartier privită cam cu îndoială dată fiind populaţia mare de ţigani înregimentaţi în băncile ei, şi am fost uimit de marea de copii. Toţi ca mine, toţi în uniforme. Chiar nu-mi păsa de nimic în ziua aia, eram elev în clasa întâi, iar după cum aflasem înainte, era o mare chestie, doar unii aleşi dintr-o mare de oameni ajungeau aici. Fapt fals, după cum am aflat mai târziu, dar n-a contat. Obişnuita cuvântare din curtea şcolii a fost ţinută, n-am înţeles nimic, dar după sobrietatea prezentă pe feţele părinţilor am înţeles că la momentul la care se aude "deşteaptă-te române..." trebuie să fii mai serios. Momentul de maximum triumf a fost trecerea pe sub buchetele de flori încrucişate deasupra noilor elevi ai sistemului. Coroana de lauri fusese aşezată pentru mine şi restul. 

Până să ajung la educatoare, sau la "tovarăşă" cum încă o numeau unii părinţi, pierdusem deja două flori din trei, eu călcând pe ele în curte, dar fără să mă gândesc că-s ale mele. Apoi, tot până să ajungă florile la ea, i le-am dat femeii de serviciu. Se vede că pe vremea aia nu-mi păsa care-i treaba cu ordinea socială, cu ierarhiile. Primele cuvinte ale educatoarei nu le mai ţin minte, oricum nu-şi au rostul aici, dar îmi amintesc că atunci nu-mi păsa de nimic din sistem. Nici de cine e ministru, de cât va ţine vacanţa, de ce teste voi da etc. Mulţi ar numi asta ignoranţă, şi aşa o fi, sau neştiinţă, şi este la fel de adevărat, dar era mult mai bine. Cu cât ştii mai multe cu atât nu ştii nimic.

Mulţi ani mai târziu mă uit pe 12 septembrie 2011 la cei mici, cei pe faţa cărora încă mai vezi acel zâmbet de "eu mă duc la şcoală! N-am nimic de spus, dar simplul motiv că mă duc acolo îmi dă euforia şi zâmbetul ăsta." Ani mai târziu probabil că o vor înjura, probabil că vor face petiţii online în legătură cu cine ştie ce subiect futil lumii, dar mare în ochii lor. Ani mai târziu fiecare îşi va aduce aminte prima zi de şcoală, ea nu se uită, deşi tot restul poate fi în ceaţă. Iar în viaţa unui elev se repetă de două ori, a doua fiind intratul la liceu, dar nu mai are farmecul inocenţei.  Liceul deja e încărcat de griji adolescentine ca "oare o să fac sex?" "oare o să-mi fac gagică din a noua?" etc. În clasa întâi nu-ţi pasă de fete, nu-ţi pasă să fii sociabil, eşti oricum, nu te chinui, îţi pasă doar de ziua aceea, de culoarul buchetelor de flori încrucişate şi de prima întâlnire cu un dascăl. Alt fapt demn de admirat şi de menţionat este un argument în favoarea opiniei că toţi păstrăm în minte acea zi. Majoritatea părinţilor, chiar şi fără mulţi bani, se chinuie să-i procure copilului minimumul necesar pentru prima zi. Îndatoraţi sau îmbogăţiţi, îngrijoraţi sau calmi, prima zi va fi conservată aşa cum au avut-o sau au vrut s-o aibă ei.

Creator nemulţumit, om fericit

Dumnezeu trecut-a printr-un proces dificil. Se forţa şi nu reuşea. Mai incerca şi tot nu echivala dorinţa de satisfacţie totul pân’ l-a chemat la raport pe Sf. Petru.

- Mă Petre, cine a fost mă, aşa inteligent să le destupe oamenilor mintea, ai? Mă uit şi-mi vine să-mi dau palme când văd puzderia de realizări şi dorinţele actuale. Aştia nu mai fac nimic să mă impresioneze!

- Bossuleţ, ştii bine că eu m-am opus să scoţi toţi fraierii din grote, da’ matale vruşi să-ţi etalezi creaţia în faţa lui Satan. Apropo, te salută, a zis ca s-a distrat copios în uichiend cu omuleţii tăi.

- Vezi, aici e problema! Aştia nu sunt docili ca stramoşii lor, îl preferă pe boul ăla de le dă tot felul de nimicuri. Nici biserică nu mai vor, au zis că-s prea multe, mai multe decât şcoli. Auzi, mă, să mă compare cu o şcoală?! Pai eu sunt Zeul suprem, am nevoie de spaţii de închinare, carne proaspată. La ce le trebuie educaţia când îndoctrinarea salvează creierul?

- Nu ştiu, dar stai aşa că am o notificare pe Feisbuc.

- Şi tu, mă?! Măcar şi reţeaua aia. O accesează mai ceva ca biserica. Vezi şi tu ce mai zice Tila, aia da creaţie divină printre toate tutele astea fericite c-au intrat la colegii de doi lei. Îi vad eu cu morcovul ăla. Vor sări de bucurie în viitor, mai ales la corigenţe. La câte şcoli am absolvit eu. Eh!!

- N-ai absolvit nimic, dar mă bucur că nu pierzi ocazia să te lauzi. Tu doar le-ai dat ăstora idei ş-acum te plângi.

- Petre, sunt depresiv. Hai pe jos la o băută să dregem gâtu’ şi suferinţele! Am văzut şi un loc de placeri, am luat numărul de pe un perete.

O protecție fosforescentă din latex cu arome

Prezervativul cu arome
Într-o noapte, sau zi, nu prea îndepărtată în timp de momentul la care acest articolul a luat naştere, un bărbat, şi erecţia lui, aşteptau după fată, şi labiile ei, să iasă din baie, râvnind la niscavai sex. Ea a ieşit, sfioasă şi cu aparentă ruşine, doar cât să-l anunţe că nu vrea sex, şi că se apucă să se îmbrace. El stătea, probabil, pe fotoliu ca orice soţ iubitor privitor la meciuri în viitor. Cameră pustiită de gânduri, umbre sau şoapte, sau de alte alternative, cum ar fi nişte fete, iar mintea lui prea plină de orice replică, argument sau politeţe care hai să fie, să ţină. Ea nu şi nu, că nu se face, că sexul nu e pentru ei, că să mai aştepte, că nu-i așa?, astfel pofta creşte. Stând el, cu picioarele la poli opuşi şi cu catargul pe centru, jucându-se molcom cu vârful prezervativului vede la televizor ceea ce l-ar salva. Nu, nu era un film porno, ci erau fructe. Apoi, cu jocuri de priviri între erecţia îmbrăcată în latex şi televizor colorat de fructe, îşi spune şi-i spune şi fetei: "auzi, dar ţie ce fruct îţi place?". Câţiva ani mai târziu probabil că aceeaşi problemă persistă, dar la berea "cu băieţii" post-sexul inexistent, bărbatul va spune "şi-a dracu' n-a vrut. N-a vrut şi pace! Şi mai aveam şi de-ăla cu arome!". 

Prezervativul fosforescent 
Acelaşi bărbat, tot fără sex, că prietena iar nu vrea. Se uită pe geam ce se uită, şi vede un licurici. Luminos, drăguţ şi gras, îi vine ideea unui prezervativ scăldat în aura magică a fosforescenţei. Câteva luni mai târziu, acelaşi bărbat tot n-avea parte de sex, dar se juca cu noul prezervativ, rulat fin pe erecţie, prin cameră mai ceva ca un Jedi. "Uite, fă, sabia mea! Vum, şi a ieşit!". "Ptiu, piei drace, s-a descărcat. Hai, nu mai sta ca furnica pe muşuroi şi aprinde lumina aia să-mi încarc laseru' că acu' dă Vader atacu' final!". Şi astfel, futere non futere, prezervativ universal dezvoltat necesarum est.

De ce să omiţi citirea mail-urilor?

După lupte seculare printre spamurile lianice din căsuţa mea virtuală, căci una reală n-am, am deschis cu vai şi chiu indox-ul şi am ajuns la mesajele de importanţă naţională.

Unul dintre ele spunea că domniţa Adele, cântăreaţă în vogă, una dintre puţinele ce nu au urcat în domeniul muzicii din cauza unui fizic demn de Afrodita, şi-a făcut loc în celebra revistă Vouge. Iniţial, mi-am frecat ochii, crezând că am citit eu greşit, dar nu.

Concluzie: Vremea anorexicelor apune! (nu a femeilor slabe, ci doar a celor plate).

Un altul spunea că Ambasada SUA, mai nou, este eco. Fix englezii, dinozaurii planetei, cei ce se hrănesc şi au inventat junk-food-ul, fix ei simt nevoia să devină peţitorii unei apărări a mediului prin promovarea modei eco.

Concluzie: Aştia doresc, după ce au înclinat planeta la 23 de grade, să aducă axa de înclinaţie a Terrei la 0 grade. Te pomeneşti că le şi iese.

Bomboana de pe colivă s- a ascuns într-un ultim mail ce comunica faptul că un nene fotograf, unul dintre cei reunumiţi în domeniul fotografiei de peisaj, a surprins într-una dintre expediţiile sale in munţi, printre nori, imaginea Divinitaţii. Nebunie, extaz, delir pentru toţi habotnicii ce caută speranţa în orice fiinţă imaterială, cu sau fără istorie în urma sa. Crede şi nu cerceta, e cea mai mare prostie, dar na, stiinţa a cercetat si soc, e doar un fenomen fizic normal. Nu era nici extrachestie, nici vreo divinitate, nici măcar dracul nu s-a deranjat.

Concluzie Dă-i omului ce vrea să audă şi iţi va mânca din palmă.

Concluzie 2 Mail-urile nu se citesc pentru că o bună parte sunt inutile, făcute doar pentru trafic şi bani via tabloid/mondenităţi.
Concluzie 3 Mail-urile  nu se citesc decat dacă doreşti să pui sinapsele în miscare şi provoaci neuronii la lupte crâncene.

Triunghiul Moldovenilor

Probabil ca nu-s cel mai potrivit sa vorbesc despre moldoveni din moment ce eu sunt un bucurestean cu farame de Oltenia in mine, dar sunt roman, deci pot vorbi despre orice fara sa am habar. Dupa cum stiti, moldovenii sunt locuitorii unei provincii tare defavorizata numita Moldova, dar in mintea multor romani ea se numeste Moldovenia. Niciun roman, cand injura cu moldoveni, nu se leaga de Republica Moldova, tara aia unde oamenii se tot gandesc daca vor comunism sau neo-comunism (democratie), ci zic de regiunea Moldova din Nord-Estul Romaniei. Multe mituri s-au creat despre moldoveni, multe adevarate, dar si mai putine false. Moldoveanul e o entitate de om cu care compari plebea societatii cu scopul jignirii celui comparat. Dau spre citire urmatoarea afirmatie: "Bai, 'tu-te-n gura de moldovean!", iar dupa asta este clar, l-ai jignit. Daca vrei infrumusetarea limbajului mai bagi "borat, jegos, obosit, corcit, cordit etc.". Inainte mamele isi amenintau copiii ca daca nu fac ce ele vor ii dau tiganilor sa-i bage in sac. Acum se spune "daca nu faci asta te dau moldoveanului in masina". Practic, moldovenii au aparut in Romania ca oltenii sa fie ai' mai amuzanti, ardelenii ai' mai lenti si muntenii aia mai oraseni, pentru ca in comparatie cu moldovenii toti sunt mai ceva. 

Chiar in momentul asta un moldovean citeste impreuna cu tine pe intinsul internet acest articol si-si zice "futu-l in suflet de muntean oparit". Dar m-am intins prea mult cu punctele lor slabe, insa adevarul e ca nu stiu ce puncte forte au. De exemplu femeile sunt fie laudate, fie injurate. "Da-o dracu' de putoare, moldoveanca proasta" sau "eh, moldovencele sunt tare sprintene in bucatarie, e normal, asa e la ele". Niciodata un ne-moldovean nu stie exact cum e un moldovean pentru ca nu stie. Barbatii vor sa le futa femeile moldovenilor, dar sunt si speriati de stufosenia pe care o pot gasi la bifurcatia picioarelor. Pana si un copil de moldovean cand il vezi zici "tulai, da' fain mai e, manca-l-as! Pui de moldovean, ce sa-i ceri." Apoi vezi altul si zici "ptiu! Piei drace! Asta-i moldovean clar, urat ca ta-su!". Poate oi fi lipsit eu de informatiile elementare despre moldoveni, dar ceva am retinut: femeile sunt lenese, dar atat de lenese incat ar putea bate la sportul asta o intreaga padure de lemurieni; moldovencele se descurca in televiziune foarte bine, dovada toate importurile ca Radulescu, Marin etc.; barbatii sunt mari betivi, dar niciodata de bautura buna, doar de ulei de tractor, spirt, apa de gura etc. Erata: imi dau singur cu capul in gura c-am zis "apa de gura". Moldovenii sunt si saraci, deci ramanem la ulei de motor, spirt si poate dude fermentate. Moldovenii sunt lenesi pentru ca sunt saraci si-s saraci pentru ca-s lenesi, dar mereu surprinzator cum doi moldoveni se pot omori pentru bautura cand bautura nu mai e.

Ultima parte buna la moldoveni ar fi ca ei isi accepta conditia. "Ce vrei, asta sunt, moldovean, nu pot mai mult. Par ca-s un ratat si un nimic?! Da, chiar asa sunt." Si nici macar nu poti incerca sa-i schimbi parerea pentru ca ai minti si tu, stiind ca el e asa. E moldovean, adica moldoveanul e noul tigan. Da-te-n sange de moldovean zgarcit, moldovean libidinos, si orice fel de moldovean, astea-s noile jigniri aplicate de romani pentru orice natie de pe glob de vreo 20 de ani. Si oricat de bune or fi jignirile, niciodata nu se adreseaza unui moldovean. Ei sunt imuni jignirilor care ii caracterizeaza. Si in final, ce ne-am face noi, restul romanilor, fara crimele din Moldovenia, fara violurile babelor, fara betiile dintr-o substanta necunoscuta? Da, exact, ar trebui sa ne uitam la Bendeac si sa ne para amuzant. Ce pacat ca nu e moldovean.

Bing-bang, eşti singurel! Ce te faci?

Lume, ţara arde, baba se piaptănă sau se plimbă la ore dubioase prin metrou, câte unu mai răzvrătit sau depresiv se sinucide în semn de ceva sau  altceva, vreun partid mai schimbă cromatica;  Doamne apără, nu care cumva să nu placă naţiunii  necălăuzite de vreo flacără.

Dar pare că asta nu te atrage deloc. Ai o problemă.  Problema eşti tu. Pe tine nu te doare de ce se-ntâmplă în jurul tău de ceva timp. Nu, eşti mai preocupat să-ţi plângi de milă luni de zile  mai ceva ca o înfometată căreia îi poţi număra coastele după un post negru prelungit, pentru că cea pe care o iubeai, eventual visai c-o iei şi de nevastă, ţi-a cerut o pauză. Pauză în care ea testează sau nu piaţa ori îşi propune să trăiască fără tine în peisaj. Tu, cocoş rănit în orgoliu, nu poţi să te laşi răpus! Sau poţi?  Nu, nu poţi să rămâi în starea asta morbidă, aşa că freacă-ţi ochii şi află care e remediul acum, totul în 3 paşi simpli!

Pasul 1: Te-a părăsit şi nu mai vrea să ştie nimic de tine? Perfect, urmează-i exemplul!  Fă ce face şi ea, cu excepţia momentelor în care devine sentimentalistă. Orice, dar fără lacrimi, eşti bărbat, nu?!

Pasul 2: Caută alta. N-o fi singura femeie cu atuuri pe care o puteai găsi?!  Cineva  spunea că are balta peşte, ia o undiţă şi-ncearcă-ţi norocul. Nu se ştie, domnu’  Magellan, ce comoară poţi descoperi!

Pasul 3: Ai găsit-o ? Bun eşti un geniu! Acum uit-o pe ultima, dar nu te îndrăgosti prea tare de asta dacă nu-i  docilă. Nu se ştie când poate lăsa soarele să-ţi bată-n ochi. 

N-ai găsit? Hai, mă, ce dracu’ unde  e bărbăţia?  Arată-le prietenilor ce piesă de muzeu eşti! Femeia e muzica făurita în corpul uman, poţi trai fără muzică?!

Evoluţia prosteşte

Nu, nu mă gândesc la revenirea în peştera, la vreun regres temporar, mintal, spaţial sau cum vreţi să-l numiţi, ci la beneficiile evoluţiei in timp. A fost bine să descoperim focul, altfel acum nu mai existam ca specie, căci in iernile geroase supravieţuirea era mai dificilă ca înmulţirea la taur; ăla după ce e mare şi consumă mult, nu e în stare de a se reproduce singurel. A fost la fel de bine să descoperim metalul şi tehnicile de prelucrare deprinse în timp, altfel azi mult din tehnologie n-ar fi existat. Deasemenea, bine a fost să existe oameni precum Galileo, ucis de Biserică pentru susţinerea unei teori care pentru noi, astăzi, e banală. Teoretic, evoluţia a fost bună si este, dar parcă omul, cu cât evoluează cu atât se prosteşte, iar totul se-observă printr-o scanare lacunară a unui areal.

Exemple vii demonstreză că prezenţa unor oameni care aduc beneficii reduce activitatea cerebrală a celorlalţi. Cum? De ce? Simplu! Omul gândeşte aşa: mă există unu de mi-a făcut Iphone-ul, atât timp cât mereu va fi unul să ajute evoluţia, la ce dracu mai e nevoie să citesc, să învaţ cine ştie ce formule matematice ori teorii complxe? La ce să citesc când mereu va fi ceva mai bun de făcut? De ce să-mi ucid neuronii cu cine ştie ce imbecilitaţi ?! Cam aşa e omul modern sau aşa e omul când ajunge in vârf şi nu vede la ce ar mai trebui să mai facă ceva, de-asta există în umitoarea societate nemaipomenita specie „ nea Mitică/cuana Lenuţa”. Ei nu ştiu multe, dar ştiu suficient: să mănânce, să muncească, obligatoriu să se reproducă si voila, asta le e viaţa. Mirific. Ce-o fi mai umitor decât să trăieşti simplu, fără să-ţi pui semne de întrebare, să n-ai habar de tine?

Se răsuceşte Da Vinci în mormânt când vede ce imbecili scapă cu viaţa datorită muncii sale în domeniul medicinii, iar bietul Ţepes şi-o înfige săgeţi în coaste când vede secuiul cu drept de cerere şi românul docil şi-ascultator îndeplinindu-i cerinţele. Evoluţia e bună, dar ar fi şi mai bună dacă n-ar ajunge pe mâna ignoranţilor pentru care numai repoducerea contează ori a puştilor de Dorobanţi ce habar n-au pe ce lume trăiesc, dar sunt odrasle de oameni cu mult prea mulţi bani şi mult prea puţină minte.

Vocabularul școlii

Între o intrare pe net, de pe mobil, si două-trei SMS-uri date direct la țintă, am deschis microfoanele omni-ascultătoare și iată ce am surprins în eterul dens de subțire de pe deasupra și de printre noi. O stenogramă numai bună de dosar.

P: "Am văzut că o înghesuiai pe-aia pe culoar."
- Băi, eşti sănătos la cap?! Potoleşte-te, băi, băiatule! Bagă-ţi hormonii în corp şi du-te de te plimbă dacă eşti în călduri!

E: "Am vrut să vă dăm cadoul vineri, dar nu v-am găsit."
- Ha, vezi dacă nu ești bun la note? Moșu' te-a tăiat de pe lista lui. Bagă-ţi unghia în gât acum că nu ai primit nimic. Nu că ţi-am fi luat ceva, dar... ţeapă!

P: "Nu sunteţi ascultători, nu învăţaţi nimic, copiii din ziua de azi pic de cultură nu mai au, iar de citit cărţi nici atât!"
- Sunt cu fundu-n sus azi, nervoasă şi irascibilă, n-am pe cine să mă descarc, dar bine că v-am găsit pe voi la oră. Ia să vedem ce-am avut de pregătit pentru azi.

E: "Am câteva întrebări din temă."
- Da, m-ai citit bine, abia am deschis caietul cât să scriu "Temă" şi eventual primul exerciţiu şi mi-a murit cheful mai ceva ca unui impotent erecţia.

P: "Îţi trebuie un 8 ca să-ţi iasă media pe care o vrei. Ştii, nu?"
- Deci clar, eşti al meu, tăticu'! Jar mănânci până vezi tu 8-ul ăsta. Îmi scot pârleala pentru tot anul.

E: "Un elev de serviciu ne-a zis să plecăm."
- Iar n-aveam chef de oră, dar am zis să minţim mai frumos, oricum nu te apuci de nebună să faci anchetă. Bravo, ne-ai prins. Ura!

Vrei să fii milionar?

Nea Mihai se mândreşte c-o viaţă aleasă:  copil fiind, era un drac: cartea nu i-a plăcut, deşi părinţii om de bine, cu carte şi serios şi-ar fi dorit să ajungă, dar şanse n-au fost. Văzând că intelectual nu-l pot convinge să îmbrăţişez cartea, au gândit că poate l-o atrage munca fizică, dar şoc şi nebunie, căci aici era un dezastru biped: pe ce punea mână, strica. Nu exista vreo unealtă care să nu-i poarte amprenta, nu exista muncă ce-o putea îndeplini.  Pe scurt: voia bani obţinuţi uşor, fără să depună nici măcar un efort minimal şi totuşi, azi la cei 60 de ani, are o avere bunicică  şi-o duce mai bine decât şi-ar fi imaginat chiar şi el vreodată.  Cum? Păi, mama matale când spune că fără carte sau muncă nu ajungi nicăieri, nu are dreptate total. Nu, stai calm, nu se dau bani pe statul degeaba sau pe somn,  doar dacă vrei să baţi vreun record mondial, dar tot nu cred că primeşti ceva; nu mai are căutare “meseria” de pierdevara.
Se spune că inteligenţa, fie ea şi brută te scoate din cele mai mari încurcături; se pare că şi pe  nea’ Mihai, căci aşa sexagenarul nostru a reuşit  să clădească viaţa de care este mândru. După  moartea stâlpului familiei sale, tatăl, omul ce urnea familia şi îşi transformase idealurile modeste în realitate, singurul său fiu, acela fiind el, a luat urma capitalei după finalizarea liceului. Dulcea sa mamă dorea să ajungă vreun medic, că domnul Adoichitei, om cu carte, mare doftor al satului, respectat şi gospodar. Biata de ea, naiva, visa că poamă crescută pe-a ei creangă s-ar potrivi modelului, dar asemănările erau diametral opuse, nici nu se vedeau înecate în marea deosebirilor. Parcă şi-l imagina şi-n rolul de popă, căci ştia ea că al ei duhovnic bani buni face la biserică. Confuz, fiul plecă la insistenţele mamei la capitală să găsească acolo un rost ce-o putea face mândră de el, iar pe el să-l convertească într-un om de bine, cu avere. Aici, uimit de opulenţa Bucureştiului, a decis să îmbrăţişeze a mai bună meserie, a mai uimitoare, cea care l-a ridicat pe scara ierarhică mai rapid ca un lift. După ani de muncă, cu concedii prelungite în vreme de viscol ori caniculă, a reuşit să-şi o căsuţă cu etaj pentru a-şi pertece vacanţele, a investit şi-ntr-o afacere şi din cerşetor a ajuns prinţ, căci cum cu munca nu s-a spetit, iar la carte s-a sfiit, inteligenţa a folosit-o. Văzând cât de uşor aruncau oamenii  bani celor  ce toceau bordure oraşului, a gândit că cea mai bună meserie este cerşetoria. Şi-aşa a fost, meserie facilă cu roade umitoare, de-asta azi există aşa mulţi adepţi ai ei. Vrei să fii milionar? Nimic  mai simplu. Lecţiile sunt gratis în staţia de tramvai, iar pentru servicii de calitate cu profit avansat,  fă-ţi stagiatura în Centrul Isoric al Bucureştiului.