Oamenii, aceste magnifice fiinţe, nu ratează în veci vreun moment în care să nu-şi etaleze valoarea umană. Fie că sunt sau nu narcisişti, , există momente în care îşi exploatează darurile ce le posedă de mai descoperi vreo doua-trei minuni nebănuite în al lor caracter. Totuşi e frumos să-şi creeze o aura sfântă, problema e că nu toţi ştiu când să se abţină. Cum omul e supus greşelii, trebuie să cunoască anumite detalii pentru a evolua. Tu, biped înzestrat cu raţiune nu poţi afirma următoarele:
Eu nu mint – Eh, nu serios. Minciuna, oricât de mică ar fi, tot minciună se numeşte. De ce? Pentru că scopul este să te salveze dint-o situaţie limită, să ascundă stări sau fapte. Deci, fie ca omiţi mărturisirea notei la mate, fie că omori pe careva şi afirmi contratriul, tot minciună se numeşte.
Eu nu fac rau - Ah, da iar eu sunt femeia fatală şi zbor. Chiar şi indirect, se găseşte cineva afectat de efectele acţiunile noastre, iar cănd ştim efectele înainte de-a pune acţiunea în practică nu cred că avem grijă de seamăn.
Eu nu sunt geloasă – Ah bun, atunci nu-ţi pasă cine ştie ce de respectiva persoană. Zic si eu,exemplu - la familiile cu copii de vârste apropriate apare gelozia din nimicuri, înt-o relatie, cum treaba capătă alte conotaţii, e normal să fii geloasă in anumite momente. A nu se întelege maniacă posesivă, aia deja dă in extremă.
Consider ca, omul, oricăt s-ar chinui nu va atinge perfecţiunea visată pentru că e imposibil. Poate că acceptarea unor defecte ajută la o apropiere de ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu