Doamne, ma auzi?

Buna ziua, Doamne.

Stiu ca ma injuri usor in gand pentru ca nu vorbesc cu Tine decat atunci cand am nevoie de ceva. Stii ca asa faceam si-n copilarie si ca asa fac si acum, dar nu e cazul in momentul de fata. Vreau si eu sfatul Tau la unele dileme si unele raspunsuri si apelez la Tine pentru ca ucenicii pe care i-ai lasat pe Pamant spun ca Tu ai toate raspunsurile. Bine, o iau usor, iar daca imi poti asigura niste bunuri, bani, chip fara de asemanare si Sfantul Vin sfant nu m-as supara.

De ce ai lasat, Doamne, toate femeile sa creada ca au drepturi? Nu zic ca ai gresit, nu te acuz, ca te superi, dar de ce sa le minti chiar asa, pe fata? Merita si ele un trai decent, mame iubitoare, datatoare de viitori adulatori pentu Tine, dar nu merita sa traiasca intr-o minciuna. Eu incerc sa le spun cum sta treaba, dar ma acuza c-as fi fara inima, fara minte si ca ele stiu mai bine. Te inteleg ca ti-au placut Fecioara Maria si Eva si ca in numele vreuneia dintre ele voiai sa le oferi ceva, dar chiar asa?

Mai tii minte cand am calcat un gandac, el s-a facut pasta sub adidasii mei chinezesti si mamaia a tipat ca din gura de sarpe ca ma paste Iadul si toate rautatile si ca m-ai scos de la inima? Stiu ca iti amintesti. Si mai stii ca tot in ziua aia m-a inchis in biserica sa ma spal de pacate? Stii si asta, ca mare iti este ochiul. Bun, si ajungem unde am eu problema. Spune-i Tu, printr-un gand, parintelui sa nu mai faca cercetari de ce in ’97 n-a mai avut vin la impartasania de Paste. Sa spunem ca m-am impartasit atunci cam pana la 80 de ani.

Doamne, de ce ai lasat mintea umana, asa larga cum e ea, sa iste diminutivele? Acum nu mai poti sa-i spui unei femei ca e grasuta ca se simte sexy, nu mai poti sa-i spui unuia ca e prostut ca gata, se simte alintat. Nu mai poti cere friptura/ciorba de vita ca se uita chelnerul la tine crucis pentru ca el stie doar de vacuta. Fa-te ca ai o eroare de software in sistem si sterge porcariile astea din mintea noastra. Vezi bine ca adultii dau in mintea cailor verzi pe pereti cand vorbesc cu copiii, de parca acei copii ar fi niste redusi mintal si nu pot percepe decat apica/apita/apisoara, si nu apa sau nu pot percepe decat laptic/laptisor/lapticut si nu lapte.

Cum e, Doamne, pe la Tine? Te superi ca te sun cu taxa inversa? Scuza-ma, dar abia mi-am luat o chestie de-aia monstru, smartfon, si nu-s’ cum sa sun eu. De fapt nu sun pentru ca am pre-pay, da’ iarta-ma acum, ca revin eu cu un telefon. A, da, si trei dileme de final, legate tot de mintit. De ce a trebuit sa-l minti pe Botezatu ca el trebuie sa pozeze in hetero. De ce l-ai facut pe Bendeac sa creada ca are umor? Si de ce, dumnezeii Tai, ai lasat tot poporu’ roman cu acces la cablu pentru ca, vezi bine, toti se uita la Romanii au talent sau OTV?

Multumesc pentru ascultare si nu uita, pana data viitoare, nitel capital nu strica, bunurile nu strica si aurul nu se devalorizeaza. A, si desigur, sanatate, fericire, bla-bla, armonie in familie, bla-bla, intelegi matale.

Tibi magno, homo-sapiens!

Omul, mândria scării evolutive, inventator desăvârşit al celor mai bizare chestiuţe, structură funcţională de vază a lanţului trofic, el, acest purtător de onoruri survenite din cine ştie ce complexe idioto-fantastice, dovedeşte constant că nu are capacitatea de a controla impulsurile nervoase, anume denumite - emoţii.

Bre, să-mi dau palme de nu e adevărat ceea ce aştern aci. Am întâlnit oameni şi oameni: unii, cu toate şurubelele puse la mansarda circumvoluţionară, capabili să susţină teze, să pună în aplicare planuri gândite profund; am întâlnit şi specii cu acelaşi şurubele nervoase, doar că pe punctul de a le scăpa la orice intervenţie ce implică mai mult de doi neuroni în gândire, dar toţi, chiar toţi!, la un moment dat nu au putut rezista în faţa barierelor impuse de societate ori propria conştiinţă, ei fiind proprii sclavi ai impulsurilor nervoase

La un moment dat, în care raţiunea intră într-un delir vacantiv, că deh, ce dracu’, dacă mamele nu pot controla copiii, nici ea nu mai poate fără un moment de respiro să-şi conducă odraslă neuronală, astfel că, nu împiedică creierul omului să acţioneze ca cel al unui schizofrenic fără doza de medicament, iar draga făptură umană încearcă să se evapore din propriul plan al cărui protagonist este, fără să-i pese c-ajunge în stadiul de maimuţă a lui Darwin sau câine a lui Pavlov.

Problema stă-n fracţiunea respirantă, când întâlneşte scăpare în tot felul de nebunii, se leagă de anumite persoane ori situaţii, încercă să ajungă în orice chip la o stare propice evitând-o pe ceea de scursură a societăţii.
Unii aleg drogurile, dar uită, deşteptele făpturi, căci inteligenţi sunt numai cei ce posedă raţiune, că drogul e ceva bun luat în cantităţi mici şi rare. Întrec măsura, stările euforice curg, dar cum corpul nu e indestructibil, căci creatorul de mii de ani creează în variantă demo, nu poate rezista unui astfel de efort şi-ncet se scurg într-o stare morbidă, în clișeul dependentului, fiind o fantasmă în plus într-un mediu izolat construit de societatea modernă, incapabilă să-i reprimească uşor.

Sunt şi cei care se refugiază în alcool, efect asemănător, dar infim comparativ cu cel al drogului, suficient de puternic în timp încât să facă din om o legume tălâmbă cu pretenţii de mare gânditor. Ultima categorie sunt cei care pierd raţiunea, acţionează fugitiv ca un fel de Genghis Khan, apoi cei mai buni dintre ei, aleg să părăsească viaţă în glorie, dar după ştirile PROTV de la ora 5 cu gloria de rigoare.

Ce ţi-e şi cu omu’, dom’le! Cică fiinţă raţională! Eu îmi iau seriozitatea în braţe, și la 1.60 nu-s cine ştie ce Statuie a Libertăţii, şi afirm jos, dar tare astfel: omul, oricât de stabil pare, subconştientul nu-l controlează, iar fiecare ţese propria plasă de salvare, dacă e pânză de păianjen, succes, dacă nu, experienţa relatată!