Femeia si barbatul

Isa

Barbati, barbati, ce ne-am face fara voi?! O lesbiana ar spune perfect, femeia e mai buna, ar face excelent far' de barbat in peisaj. O femeie in toate mintile ar spune ca e dificil fara voi. De ce? Pai cu cine dracu' ne mai contrazicem din cine stie ce nimicuri, dar fara sa ajungem la paruieli? Barbatul si femeia sunt facuti sa se completeze, fie ca e vorba de sex, opinii ori convietuire.
Dar ce  fac eu, femeia, cand imi incalci dogmele sfinte si-mi vine sa te alerg, sa te bat cu propria-ti mana, seara ajungand acasa si gasindu-te arzand de nerabdare si cu chef de nebunii intr-un peisaj sinistru, plin de zoaie si mizerie.
Noi, femeile, in general, dorim curatenie, asteptam sa o gasim mereu si ne calca pe nervi sa gasim frumusete de casa ordonata transformata intr-un decor demn de Razboiul Rece. Nu intelegem ce mama ma-sii e asa greu sa arunci sosetele in cosul de rufe, nu pe, langa sau sub el. Nu intelegem cum voi, tintasi de profesie, nu nimeriti tocmai gaura ce transforma starea noastra de spirit intr-una in care suntem capabile sa facem si-o crima. Va obisnuiti ca noi sa facem curat dupa voi si voi sa va uitati ca muta la organe dubioase rar vazute in viata.
Unde mai pune modul in  care mancati voi? Bre, lumea nu se sfarseste in a doua secunda de la momentul in care ai mancarea in fata. E asa greu sa mancati ordonat, fara sa improscati tot universul cu  firimituri si resturi?! Se baga incet in gura, se mesteca decent, nu delicat si se inghite. Simplu si frumos. Nu ca si cand va paste o vizita in Somalia si-o abstinenta totala.
Ar mai fi si modul in care va descurcati vestimentar. Daca noi nu v-am sfatui voi ati folosi sosetele pe post de esarfa si tricourile drept scutec. Nu e de mirare de ce multi barbati se-mbraca ca niste gay in calduri cu tricouri colorate strident ori cine stie ce pantofi cu varfuri sagetate demne de a scoate ochii cuiva cu ei.
Eu, femeie, consider ca tu, barbat, stai prost mai ales in plan estetic, apoi in cel etic ai nevoie de una dintre noi sa-ti descurce casa si sa-ti corecteze stilul.

Sfantu' Asteapta

Lucrurile sunt mai simple decat par in aceasta privire aruncata de catre o femeie. Un barbat are nevoie de mai multa hrana decat o femeie, corp mai mare, deci mai multa energie, astfel ca in loc sa va retinem pe voi juma' de ora dupa masa cat terminam noi de mancat, preferam sa bagam noi mai repede. E vorba de ritm, ritmul in care bagam determina finalizarea mesei in acelasi timp. Iar uneori voi alegeti sa mancati cine stie ce frunza de stevie ofilita cu o icra de peste si sa le puneti si pe alea pe cantarul caloriilor astfel incat normal ca vi se pare ca noi mancam mai repede, ca niste hrapareti josnici. De fapt mancam normal.
Barbatul, daca ar fi dupa el, ar umbla in aceleasi haine comode, cunoscute si placute pe care le are din vara anului trecut, dar veniti voi cu "dar nu-i frumos asa, ce-o sa zica lumea?". Noua nu prea ne pasa. Daca ne-ar fi pasat de lume in razboaie n-am fi purtat zalele alea pe noi, coifuri hilare si cai inzorzonati cu zeci de nimicuri. Dar le-am purtat pentru ca ne protejau. Noi vedem scopul, si nu prea vedem scopul umplerii unui sifonier cu haine, de catre voi, pe care apoi nu le purtati. Da, stiu, asa va justificati cheltuielile, "acolo am dat atat, pe aia atat", dar intr-o lume aparent normala sunt bani risipiti. Stim cum vin hainele, trebuie sa te simti bine, iar acei gay sunt doar produsul vostru, al lectiilor voastre. Sunt hipsterasii cu pantaloni atat de stramti incat isi poarta coaiele papion si cu un tricou mai mulat pe ei decat este prezervativul pe pula. Voi i-ati creat, voi sa aveti grija de ei si sa-i suportati.
Chiar daca n-om fi mereu de acord, ceea ce e de-a dreptul o munca titanica avand in vedere ca voi cu psihicul vostru nu sunteti mereu de acord, femeia si barbatul trebuie sa existe. Iar voi sa admiteti ca subestimati crunt, dar asta nu e rau pentru noi, ne place sa fim intr-o stare de lancezeala cand voi sunteti atatea intr-una: mama, bucatareasa, menajera, asistent vestimentar etc. Pur si simplu ne place ca nu trebuie sa ne batem capul cu orice nimic pe care voi oricum l-ati despica mult mai bine.

Nu domniţă, nu război, am tehnologie!

Omul contemporan, ăl’ mai dezgheţat la minte din neamul său, ăl’ mai dezvoltat din orice punct de vedere, nu mai aleargă după domniţa X-ulescu s-o salveze de cine ştie ce conte afemeiat avid de o noutate în lista sa. Nici vreun război pentru 3 metri de pământ nu mai pofteşte, când el culege roadele tehnologiei, când nu poate trăi fără ele şi dacă poate, ori e irascibil, ori indiferent.

Azi, homo-sapiens-ul, ultima variantă din enşpe miile de demo-uri, nu concepe viaţa fără tv. Păi cum să afli tu cum a fost lovită Gigica pe trecerea de pietoni sau cum s-a sinucis nea Vasile după o sticlă neaoşă de băutură spirtoasă asezonată cu câteva fructe? ( nu fugii, modernule la martini, eu eram p’aci mai rustică, chiar rudimentară, la o vişinată ori ţuică de fructe.)

Dacă pentru tv găsim scuză în “dorința de cunoaştere/informare” sau nu simplu “vreau”, există alte umbre ale tehnologiei făr’ de care omul nu poate trăi. Păi cum să stai tu fără telefon? Concepi viaţă fără s-auzi glăsciorul iubiţicii ce-ţi spune că e în baie, dar se ocupă de alte acţiuni deloc împăcate cu cele sfinte? Dacă n-o suni, poţi măcar să supravieţuieşti fără s-o text-uieşti, să ai grijă nu care cumva  s-apară vreun armăsar feroce demn de a o zgudui!

No, bine, avem nevoie de tv, de telefon. Cel puţin azi, ai nevoie. Dar na, că ne-a venit PC-ul, laptopul sau smart phone-ul în mult invidiata listă de descoperiri indispensabile. Ce te faci tu, om modern, făr’de net? Păi zi-mi ce?! Dacă ai noroc, apelezi la vârful listei şi-alegi din paleta restrânsă ori te poţi ruga să fii fericitul posesor de telefonaş, dar mai deştept faţă de standard - înzestrat cu net sacru, jocuri imbecile şi chiar, tv. Eh, aşa, viaţă ta e de vis, dar c-o condiţie: mămica îşi permite sau tu, ajuns om mare, să primişti de la serviciu ceva cu care să te întreţii când termini nefasta muncă de-a organiza cele 3 dosare , ce zac oricum, numai lasciv ori tentant nu pe birou.

Apăi omule, tu,  modernule, o fi bine, o fi rău, dar mai mult rău fără, e clar că tu nu poţi supravieţui în termini optimi pentru liniştea mentală, sănătatea psihică şi uneori şi-aia fizică făr’ de net, tv ori telefon.

Na, riscurile dezvoltării. Ţi se flutură ţie de războaie dacă joci Counter, nu te interesează salvarea reginei X, dacă ai telenovelă.  Ce mai, viaţă ta e perfectă dacă incluzi tehnologia.

De ce femeile stau bosumflate şi bărbaţii se uită la meci?

Timpul trece, dragule, contorizat în zile, se scurge  fatidic printre degetele omului. Aşa frumos, c-ajungi la zilele libere, făr’ de corvoade, făr’ de muncă, denumite în peisajului citadin - weekend. Pentru D., soţie iubitoare, muncitoare şi plăcută briză în viaţa lui L., weekendul nu este decât motiv de muştruluit casa,  de umplut cratiţa şi platoul cu fel de fel de creaţii culinare demne de maeştrii în arta gastronomică. Totul pan’ într-o sâmbătă seară când vru şi ea, hotărâtă ca niciodată, să-i ceară iubirii sale ceva:

D: Dragule, mai ştii de când n-am mai ieşit?
L: Eu, de azi, de dimineaţă, de când m-ai trimis să-ţi car legumele de la piaţă şi-am dat peste baba care  n-a vrut să negocieze preţul la cartofi.
D: Nu, nu mă refeream la ieşiri solitare! Mă refeream, noi doi, ca pe vremuri când te puneai şi-n cap să-mi faci pe plac.
L: Atunci voiam una, alta, ceva ce îmi tot dai de câţiva ani buni.
D: Ah ,da?! Bine!
L: Ce ai? (Hai, fii monosilabică!)
D: NIMIC! (Profitor nesimţit, te urăsc! Numai la tine te gândeşti! Nu tu copil, nu te ieşiri, nu tu chef de mine! Te-ai lins pe bot!)
L: Bine,cum spui tu!

…

L: Iubito, îmi faci nişte floricele şi-mi aduci o bere rece? Începe meciul!
D: Mă doare-n .. ceva. Nu pot!
L: Bine, bine.

Dumnezeu a inventat dragul de bărbat, apoi, după o lungă siestă a conceput artistic femeia, iar în cele din urmă, cum bărbatul o ţinea una şi bună cu “femeia e proastă” (90% confirmă dogma masculină) şi nu se chinuia să înţeleagă subtilităţile ei (sau le înţelegea şi fugea de vreo propunere nedorită), a inventat băutură. De-asta când femeia e supărată şi bărbatul are chef numai de capriciile sale, se-ntrețin cu a treia creaţie.

Asta este explicaţia paradoxului “femeie bosumflată şi bărbat hipnotizat de meci” - dorinţa de-aş îmbiba neuronii  în  vreo licoare. Echitabil aş spune.

Cea mai cea cameră

În fuga omului către mai mult, mai frumos aranjat, mai împopoţonat, mai spaţios, am găsit camera perfectă. De fapt n-am găsit-o, ea există demult, dar nu am provit-o aşa niciodată. Ce să fie, ce să fie? Baia, unde este şi birou şi şezătoare pentru citit? Nu, prea înghesuită şi, uneori, cam mirositoare. Să fie dormitorul, unde patimile se împlinesc şi unde te răsfeţi dormind până la mijlocul zilei? Nu, nu ai suficiente utilităţi. Este ca peştera muierii, îl vizitezi doar când vrei sau ai nevoie. Gata. Sufrageria! Nu, nu prea nici asta, e frumoasă şi utilă, da' nu prea. 

Bucătăria! Ea este răspunsul suprem! Te scoli şi treci la bucătărie să bagi o cafea. Dacă mai şi fumezi, pac!, o oră minimum din viaţă s-a dus acolo. Vine micul dejun, să bagi ceva sub nas. Este o splendoare mâncatul, cel mai bun lucru dat vieţii după somn și înainte de sex. Mai stai 30 de minute. Apoi mai bei apă, te mai apuci şi asculţi radioul, citeşti ziarul şi te rogi să vină prânzul ca să bagi iar sub nas. Şi desigur, cina tot acolo, după ce mai bei nişte apă şi mai asculţi sau citeşti ceva.

Cele mai mari plăceri le avem în bucătărie. Se mai întreabă cineva de ce unii fac și sex acolo? E logic! A, și singurul motiv pentru care dormim în dormitor este pentru că nu avem loc în bucătărie pentru un pat mare și bun.

Iisus și pilele de la ta-su

Era o zi straşnic de caldă în ţara lui Israel, dar nu ca alte zile ar fi fost mai bune. Sub acoperişul casei, la o masă, stăteau vreo cinci oameni care pariau de zor la diferite jocuri de noroc ale vremii. Cu o mişcare de bivol înlănţuit unul dintre ei se ridică şi strigă violent: 
- Băi, mai las-o moartă că Iisus trişează!  
- Cum să trişeze, mă? A zis că n-o mai face! sare Petru în apărarea lui Iisus care acum strângea banii de pe masă. 
- Hai, bă Petru, las-o-n p... mea! Uite şi tu cum câştigă el tot. Iar i-ai zis lu' tac-tu să te ajute, bă Iisuse? 
- Mai, Iuda, fii calm, n-am trişat, dar aşa s-a nimerit, să câştig eu de două ore încontinuu. Ia mai bine o gură de vin, e din apă de azi dimineaţă.  
Iuda ieşi din cameră violent, vru să trântească uşa, dar şi-a dat seama că nu are ce, astfel că a preferat să mai arunce o ultimă înjurătură şi să-i lase cu jocurile lor cu tot.

Cu câteva ore înainte de apus, Iuda se regăsea pe uliţele localităţii când dădu peste un preot al vremii. 
- Ce ai, măi Iuda, căci tare mâhnit te văd? 
- Ce să am, părinte, Iisus iar a trişat, dar Petru i-a sărit în apărare. Măcar dacă ar recunoaşte! Vine cu pile de la ta-su şi vrea să pledeze nevinovat. Şi nu mai am bani. Ce-i zic nevesti-mii acum? Că iar i-am pierdut cu băieţii la masă, nu? 
- Şi câţi bani ţi-ar trebui? 
- Păi, azi am pierdut vreo 25 de arginţi. 
- Măi Iuda, ştii că ţin la tine, de-aia îţi zic. Vrea boss-ul de la Ierusalim să facă un happening, da' n-are până acum decât doi oameni. Oferă 30 de arginţi cui îi aduce un al treilea. Te bagi? 
- Părinte, mare eşti! Cred că ştiu omul perfect!

Tibi magno, homo-sapiens!

Omul, mândria scării evolutive, inventator desăvârşit al celor mai bizare chestiuţe, structură funcţională de vază a lanţului trofic, el, acest purtător de onoruri survenite din cine ştie ce complexe idioto-fantastice, dovedeşte constant că nu are capacitatea de a controla impulsurile nervoase, anume denumite - emoţii.

Bre, să-mi dau palme de nu e adevărat ceea ce aştern aci. Am întâlnit oameni şi oameni: unii, cu toate şurubelele puse la mansarda circumvoluţionară, capabili să susţină teze, să pună în aplicare planuri gândite profund; am întâlnit şi specii cu acelaşi şurubele nervoase, doar că pe punctul de a le scăpa la orice intervenţie ce implică mai mult de doi neuroni în gândire, dar toţi, chiar toţi!, la un moment dat nu au putut rezista în faţa barierelor impuse de societate ori propria conştiinţă, ei fiind proprii sclavi ai impulsurilor nervoase

La un moment dat, în care raţiunea intră într-un delir vacantiv, că deh, ce dracu’, dacă mamele nu pot controla copiii, nici ea nu mai poate fără un moment de respiro să-şi conducă odraslă neuronală, astfel că, nu împiedică creierul omului să acţioneze ca cel al unui schizofrenic fără doza de medicament, iar draga făptură umană încearcă să se evapore din propriul plan al cărui protagonist este, fără să-i pese c-ajunge în stadiul de maimuţă a lui Darwin sau câine a lui Pavlov.

Problema stă-n fracţiunea respirantă, când întâlneşte scăpare în tot felul de nebunii, se leagă de anumite persoane ori situaţii, încercă să ajungă în orice chip la o stare propice evitând-o pe ceea de scursură a societăţii.
Unii aleg drogurile, dar uită, deşteptele făpturi, căci inteligenţi sunt numai cei ce posedă raţiune, că drogul e ceva bun luat în cantităţi mici şi rare. Întrec măsura, stările euforice curg, dar cum corpul nu e indestructibil, căci creatorul de mii de ani creează în variantă demo, nu poate rezista unui astfel de efort şi-ncet se scurg într-o stare morbidă, în clișeul dependentului, fiind o fantasmă în plus într-un mediu izolat construit de societatea modernă, incapabilă să-i reprimească uşor.

Sunt şi cei care se refugiază în alcool, efect asemănător, dar infim comparativ cu cel al drogului, suficient de puternic în timp încât să facă din om o legume tălâmbă cu pretenţii de mare gânditor. Ultima categorie sunt cei care pierd raţiunea, acţionează fugitiv ca un fel de Genghis Khan, apoi cei mai buni dintre ei, aleg să părăsească viaţă în glorie, dar după ştirile PROTV de la ora 5 cu gloria de rigoare.

Ce ţi-e şi cu omu’, dom’le! Cică fiinţă raţională! Eu îmi iau seriozitatea în braţe, și la 1.60 nu-s cine ştie ce Statuie a Libertăţii, şi afirm jos, dar tare astfel: omul, oricât de stabil pare, subconştientul nu-l controlează, iar fiecare ţese propria plasă de salvare, dacă e pânză de păianjen, succes, dacă nu, experienţa relatată!