Nea Sandu este un om, sau mai bine zis un frate, dintr-o familie de 7 copii, dintre care gemenii au murit la naștere, poate că nici nu se pun la socoteală și ceilalţi au murit pe rând, astfel că pe la 18 ani mai erau doar 3 fraţi. Nea Sandu, eroul acestei povestiri, nea Ion și Cocoșatu. Ultimul nu era cu "nea" pentru că din copilărie era mai cocoșat și atunci și porecla a venit natural. Fiind al doilea ca vârstă dintre cei 3 fraţi, cel mai mare fiind Cocoșatu, nea Sandu era mai mereu pus la muncă de mă-sa. Mama, draga de ea, era o femeie așa rea și atât de urâcioasă încât își băgase și soţul în pământ astfel că a ajuns să ducă singură o familie. Să ducă singură e mult spus, mai ales că nu făcea prea multe lucruri, doar stătea, iar copiii munceau.
Nea Sandu a crescut frumos, urând cu vehemenţă tipic ţărănească și cu o îndârjire de admirat munca la câmp. S-a însurat pe la 20 juma’ cu o fată din sat, ea avea doar 18, și au încropit și ei o familie. A luat-o mai tânără cu mult tocmai pentru că brațelor de muncă le stă bine să fie tinere. După vreo 15 ani de la căsnicie începe povestirea cu adevărat când, împreună cu familia la munca pământului putea fi admirat nea Sandu pe deplin. Aveau deja doi copii, iar nea Sandu avea cui comanda.
"Fă, du-te, fă, acolo și vezi cum e locul, dacă săpăm azi sau nu." "Bă, nu mai sta, hai că dă căldura acu’ și facem un drac cu pământul ăsta!" "Ne-a dat statu’ pământ și acu’ să se prepădească?". Cam așa începea fiecare mers la câmp. Apoi, după ce-i distribuia pe toţi pe la locurile lor, el revenea la calul său, îi scotea hamul, îl lega la căruţă și lua o pauză. Până și un comandant mai obosește. Se punea cu coatele pe marginea cealaltă (faţă de cal) a căruţei, aprindea o ţigară și se uita la animalul care mânca nestingherit în faţa sa. Juma’ de zi se scurgea așa, mai vorbind cu ceilalţi bărbaţi, adoptând aerul că știe ce face, mai odihnindu-se la umbra vreunui pom, că de, era istovit. Spre prânz lua sapa, se punea la capul locului și defrișa fără milă două-trei bălării de-acolo, apoi ridica pălăria de pe cap, și-i striga pe ceilalţi. "Hai, bă, la masă, că n-o fi foc. Mai dă-o dracu’ de treabă, n-om muri aici azi. Hai la masă!". Ceilalţi veneau, mama punea masa și astfel se încheia prima parte a zilei de muncă.
În a doua jumătate era la fel, doar că nea Sandu lua coasa și aduna de mâncare calului pentru acasă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu