Cum am scris primul roman

Era o seară târzie, la vreun 4 peme așa, dintr-o toamnă hâdă și jignitoare la adresa meteorologiei. De fapt era puţin după 15 septembrie, soarele se apropia de apus și vremea era o combinaţie de zapușeală cu ariditate, deși nu cred că există așa ceva. M-a așezat la o masă, aveam un pix alături și adusesem la masă și un top de foi, toate albe, toate gata să primească operaţia lexicală pe care avea s-o dea inspiraţia mea ghidată prin pix. Am stat, am stat, așteptam fluviul de inspiraţie, și așteptam, când, după vreo 5 minute m-am ridicat și m-am pus în pat că poate dacă sta întins vine mai bine fluviul. Dar am aţipit puţin, după cum am resimţit să fi fost vreo două minute, dar suficiente.

M-am pus iar la masă și am văzut ceasul, era tot 4, dar aiem acum, însă nu mi-am păsat de literele de după cifre, eu am învăţat că ceasul doar după cifre se citește. Dileme ordinare. Dar ce am visat în somn a fost ireal! Mă rog, oricum, orice aș fi visat ar fi fost ireal că de-aia e vis, da' sună bine. Așa, ce am visat. Se făcea că lumi multe, tehnologie și ăla venea, dar apoi mai stătea puţin și când să pleca nava. E.T. făcuse o vizită Pământului și spunea ceva printre dinţi ceva, dar n-am înţeles ce. Cam atât.

Am găsit o foaie cu ce a zis E.T. Cred că mi-a lăsat-o el telepatic, sau am scris-o eu pe moment. În fine, ea așa zice: "'tu-vă-n gură de boschetari - cred că ăsta e salut universal, și stră-bunicu' îl folosea - mi-aţi făcut 'tamai șoldurile și un cap așa dă mic în filmul vostru! Ștefane - aici cred că-l striga pe nen-tu Spielberg - treci încoa' 'tu-te-n cur de poponar astăzi și mâine!". Așa a grăit fiinţa. A, și acum romanul meu. Păi, nimic, n-am mai scris, dar am visat ceva frumos. E.T. și Ștefan, stau într-un copac... Love.

M-am dus a doua zi la școală mândru cu romanul meu de o foaie cu tot cu ștersături, că am văzut eu la TV că se vând bine manuscrisele și așteptam reacţia. Doa'na educatoare l-a citit, și ce-mi mai aduc aminte e că am ajuns în camera asta albă, capitonată cu burete și eu am o cămașă albă, dar sunt mânecile prea lungi și dragii de ei mi le-au legat la spate. Cred că romanul meu deja se vinde în draci!