Ai un milion? N-ai!

Primul mall din București a fost deschis în Vitan cândva prin copilăria mea, când un astfel de mamut arhitectural părea desprins din SF. Fiind doar la un pas de el, sau câți pași or încăpea în 5 minute, am ajuns și eu cu toată familia acolo într-o duminică. Îmbrăcaţi în hainele de slujbă sau nu, erau mulți oameni, toți care încotro și uimitoare era și imaginea pentru un puști ca mine. Toţi păreau că știu unde se duc, păreau că-și urmează traseul lor predestinat, dar după cum aveam să aflu mai târziu, niciunul nu știa exact ce să facă acolo, cu ce se mănâncă "molul" sau ce sunt alea magazine cu haine de fițe când mai toți erau îmbrăcați din mai cunoscutele Obor și Europa. Ne-am băgat și noi în această masă de oameni, ne-am plimbat cu căscatul gurii de la tarabă la tarabă, adică de la magazin la magazin, și parcă începusem să ne prindem de ideea de mall.

De fapt era totul un stup de oameni care bâzâia prin zgomotul de fond la care fiecare contribuia. Sus, la etajul doi, era raiul fast-food-ărilor, deși nimeni nu înţelegea prea bine ce sunt alea. Pe vremea aia nu existau decât câteva McDonald's-uri prin zone cheie, iar "puii prăjiți din Chentachi" erau mai rari ca aurul pe lanțurile maneliștilor de ocazie. Nu mai spun de "regele burger", ăla încă învăţa din SUA lui pe unde se regăsește România pe harta înfometaţilor estici. Și totuși erau oameni la cozi, parcă nostalgici față de comunism stăteau de bună voie așteptându-și produsele. În continuare eram absorbit de tot ce însemna acest loc, dar partea cea mai bună din acea zi este în paragraful următor și într-un dialog.
Adică aici. Tot în ziua aia de inaugurare a mall-ului am văzut lângă o coșmelie din plastic o fată împărțind niște hârtii. Le-am zis mamei și tatălui că se dă ceva gratis, dar ei nu și nu, că nimic nu e gratis. După un protest de vreo 10 minute în care mai că n-am zis "bă, acolo e ceva gratis. Mișcați-vă acolo!" i-am convins să mergem. A urmat, între tata și acea fată un discurs antologic.

- Bună ziua.
- Bună ziua.
- Fi-miu a zis că daţi ceva gratis aici, așa că am venit să vedem. Ce daţi?
- Da, dăm, dar trebuie mai întâi să extragă un bon de aici. Tata m-a privit, mi-a făcut semn să iau un bilet din bolul întins de cucoană și eu am luat. L-a desfăcut aia și și-a început discursul. Pe acest bilet spune că a câștigat unul dintre cadourile noastre.
- Și-l primește așa, gratis?
- A, nu, trebuie să cumpăraţi un parfum.
- Vezi, își mută tata privirea la mine, trebuie să cumperi. Ți-am zis că nimic nu e gratis. Apoi uitându-se la fata cu cadouri își începe ultimul tir de idei. Și cât e parfumul?
- Un milion.
- Na, vezi?! Ai un milion? N-ai, deci nu primești cadou, deci nimic nu e gratis. Mulțumesc, domnișoară.

Apoi m-a luat de mână și astfel mi-am învăţat prima lecţie despre bani. Ai un milion? N-ai, deci nu iei cadou.