28 aprilie 2011

Trilogia cuceritului–Despre fete populare

Aici se încheie ultima vorbă din aceste lecţii de cucerire, cu fetele populare din jur.


- Fetele populare: sunt cele pe care de regula le știe toată lumea, dar fără să fie curve, sunt frumoase, în sensul de aspect îngrijit și stil oarecum bine definit, au un cerc foarte mare de prieteni și mai mereu sunt invitate la petreceri pentru ca toată lumea să le admire. Tot acestea câștigă titlurile de miss, iau tot ce e bun în materie de băieţi, iar de la cei care vor să fie în preajma lor primesc chiar ofrande simbolice, aceștia oferindu-și serviciile doar pentru a intra în graţiile acestora. Aceste fete, de obicei, preferă să-și aleagă singure partenerul, dar nu pentru că pot, ca la rebele, ci pentru că vor ce e mai bun pentru ele, sunt ca animalele de împerechere selecte, vor cele mai bune gene. De regulă, după 25 de ani calitatea acestora scade, ajung niște anoste dornice de ce au avut în trecut. Dar până atunci să vedem cuceritul.


Dacă ești un geniu în corp silfid de fizician nu-i de tine niciuna din aceste fete, bagă sală vreo douăluni și revino, ele vor ceva brand, căci în viziunea lor masculul le oferă și o pseudo-protecţie. Bun, ai ceva fibră, urât nu ești, dar nu ești nici futabilul pe care o astfel de fată l-ar vrea. În primul rând începi prin a strânge informaţii. De unde e, ce prieteni are și întâi și-ntâi, caută punctul slab în cercul ei de prietene, apoi împrietenește-te cu asta. Fii mereu sigur de calităţile tale după ce ai intrat în grup.


Fii drăguţ, dar fără să fii lingău, oferă-te s-o ajuţi cu geanta, cu ceva de care are nevoie, dar apoi arată-ţi și colţii. Ea vrea un partener, nu un pupincurist ordinar de care oricum are parte zilnic. Dă-te pe ce muzică ascultă ea, dar doar cât să-i completezi cuvintele cu o melodie, astfel încât să te creadă și isteţ, încearcă să fii cât mai mult singur cu ea, iar atunci spune-i de vreun film semi-romantic, semi-serios p care îl place și zi-i că ţi se pare că scena voastră e rupt de acolo. Adu-i fără să se aștepte o floare, găsești tu un motiv, fie ca e Sfânta Curvă sau Ziua Mondială a Pupatului în Pzidă, astfel o vei impresiona că ești și atent cu gesturile la adresa fetelor. Dă-i dreptate chiar și când nu are, iar când începeţi o polemică fii sigur că ea are dreptate pentru ca într-un punct al disputei să spui "ah, da, într-adevăr ai dreptate!".


Sexul trebuie să fie și sălbatic și romantic, neapărat cu preludiu și cu "facem dragoste", iar ei dă-i ocazia să te admire la bustul gol, o înnebunește treaba asta, căci astfel îi crește moralul că a ales ce e mai bun, trufanda de trufanda. La final ţine-o și în braţe, nu mult, ci câteva minute, și soptește-i la ureche ceva drăguţ (par egzample: "ești adorabilă scumpa mea nimfă"), dar evită cu orice preţ să spui post-sex "te iubesc". Va crede că doar dacă o fuţi o iubești.


Cam asta este ce tre' să știi despre fetele din jur. Ia aminte, învăţăcelule, nu-i ușor, dar rezultatul merită pe deplin! Succes!


P.S.: Pentru fete revin cu un Bonus!


*Disclaimer: Cine nu s-a prins că ce e scris p-acilea e pamflet, să se ducă să râdă în altă parte. Deci, oficial: E pamflet, bă!

Niciun comentariu: