Adio, da' nu mă lasă!

“-Îmi pare rău! Îmi pare rău că te-am iubit că o nebună! Îţi doresc să fii nefericit, să-ţi plângi de milă, să-ţi pară rău că n-ai ştiut să ai grijă de mine!
-Dar, ce mă, tu eşti centrul universului, iar eu un satelit ostil ce-ţi pluteşte în jur? Ce rost mai are? Totul e-n van, e sufocant, vreau să fiu liber, să trăiesc, nu să-mi înec clipele în gelozii şi orgolii prosteşti
-Tu.. tu mi-a jurat altceva, ai promis altceva!
-Eh nu serios, şi acum ce?
-Te urăsc, eşti doar o pacoste, un defect în viitorul meu perfect
-Ştii ce?! Nu se mai poate! Nu m-am născut să fac pe psihologul pentru orice nebună în sevraj ce se-mpiedica şi-ndrăgosteşte de mine. Actul s-a terminat, aplaudă de vrei, dar lasă-mă să plec!
-Ne..  idi.. misoginule! N-ai pic de sentimente, nu pot să cred cu cine mi-am pierdut timpul!
-Eu zic să crezi, asta sunt! Adio!
-Dar te rog… “

Şi-aşa mai dispare din peisajul nocturn, un cuplu pare-se solid, în viziunea ei, insolubil şi-ameţitor din prismă lui.Totul condensand-se într-o scenă sirpoasa c-un Jose Armando turmentat şi-o Rosalinda bulversată, pe-un fundal asurzitor demn de a-mi zgâria creierul deja  fericit de-o durere de cap.  
Am observat că, în general, femeile-s structurate să dramatizeze scenă despărţirii, indiferent de durabilitatea ori stabilitatea relaţiei, dar n-am pricep scopul. Pot înţelege că pentru fiecare e important să aibă pe cineva pe care poate stresa permanent, o persoană folosită pe post de jucărie sexuală, dar să te legi de-o persoană şi să tragi cu dinţii de-o relaţie apusă e-o prostie. Serios, ce beneficiu ai să stresezi un om cu problemele tale, atunci când e sătul de tine? Ce câştig ai să te-ofileşti lângă o/un tanti/nene într-o relaţie anihilată? Cu ce te-ajută să-ţi pierzi timpul şi răbdarea chinuindu-te? Depui sentiment. Bine. Depui efort. Bine. Naşti o dependenţa! Asta nu mai e bine. Lumea nu se rezumă la un om, iar cum orice lucru are un final, e de preferat să  te mulţumeşti cu perioadă bună, indiferent de cât de scurtă ea. Dacă se termină, preferabil pentru oricine să se scurgă timpul mult şi bine, se poate termină civilizat, nu cu elogii aduse tutei care te-abandonează sau strângerii de inimă şi blesteme răpuse în karma celui ce-ţi da papucii.. 
Na acum, zic că e mai convenabil. Fără drame, fără telenovele, doar drum bun, fără căi bătute şi crize  rătăcite.