Interpelări

  Isa

 Niciodată n-am crezut că pot s-o întâlnesc. A apărut lângă mine când speranţele mele erau răvăşite în spaţiu şi gândurile criogenate în timp. A venit zâmbind, dar nu-mi emana nimic. Nimic din ce mi-aş fi dorit eu. Ducea cu ea o umbră fadă,veştedă şi-un chip senin, pal. Nu semăna deloc cu închipuirile mele fantasmagorice din nopţile albe în care somnul mă uitase, dar nu şi gândurile mele multe şi dure.  Nu semăna cu femeia neagră rătăcită seară de seară lângă patul meu. Parcă nici a demonul cu rânjet draconic din dimineţiile senine umbrite de existenţa lui nu aducea.

 Mereu am transpus imaginea ei într-un model sinistru, dar acum nu am simţit-o la fel.  Devenise  într-o epocă calvarul meu, teroarea ce-mi urmărea fiinţa şi se-aşeza constant pe pleoapele mele. Acum, spectrul ei era diametral opus cu cel pe care îl îfiinţasem eu.

Îmbia la o linişte de templu, la un calm indescriptibil. Era departe de imaginea satanică pe care o făurisem eu în timp. 

Mereu am crezut că va veni să-mi distrugă idealurile, dar n-a fost aşa. A venit acum, acum când viaţa a devenit o povară latentă şi sensul ei s-a evaport pe etajera lumii. Toată viaţă am trăit cu două temeri: apogeul vieţii şi epilogul ei. De ambele am fugit ca un naufragiat de rechini pana... 

Azi am întâlnit moartea  şi ...

[Frână] 
  
Bine, bine nu era nevoie să ajung în faţa tramvaiului, obligată, forţată. Sincer, mă opream din visare şi fără să-mi rup gâtul în avansul spontan de păşi până în uşa vatmanului. Aş fi preferat controlorul, cel puţin el nu-mi periclita sănătatea fizică şi as fi pus punct  usor.
 Povestea mea s-ar fi destramat inconstient şi..


... nu mi-a fost frică.