Oameni comuni tari

Sfântu’ Așteaptă

Posesorul de animal domestic pe care mulţi îl pun la rang de piesă de mobilier mişcătoare este un sclav ce-şi cumpără stăpân pentru că are o plăcere imensă de a avea o fiinţă lângă el de care să fie dependent, tot ceea ce face trebuie să facă în raport cu ea şi indiferent unde se duce nu o poate neglija. Bine, unii bărbaţi aleg să se însoare, dar se pare că alţii vor doar un animal. Avantajele ar fi că nu te poţi certa cu el, nu ţipă la tine dacă nu faci ceva bine, însă dacă dai în el s-ar putea să te muşte. Cu un antirabic se rezolvă. Dacă există câini comunitari de ce nu ar există şi oameni comunitari, adică oameni care trăiesc în comunităţi, dar sunt cu caractere aparte. Aceşti oameni comunitari nu trebuie castraţi, oricum dacă aleg să-şi ia ca partener de viaţă un animal nu au de gând să genereze urmaşi. Eutanasiaţi nici atât, că a fost interzisă pedeapsa cu moartea, deşi cu o rangă, o betonieră şi o fundaţie de clădire dezafectată putem rescrie legea.

Am început cu iubitorii de animale, dar nu se reduce totul la ei, astfel că, până la urmă, care-i treaba cu aceşti oameni comunitari? Ei bine, ei sunt atipici, deşi, crimă pentru societate, se cred normali şi fără problemele pe care li le scoţi în evidenţă pe cât de frecvent poţi. Aceşti oameni sunt cei la care te uiţi, scuipi în piept, te dai în spate trei paşi, faci zece cruci şi te rogi să n-ajungi ca ei. Aceştia sunt cei pe care îi vezi, te gândeşti că eşti mai deştept ca ei, ei nu se gândesc şi totuşi reuşesc mai multe lucruri în viaţă decât tine. Ce să mai, aceştia sunt cei care nu tratează filosofia ca parte importantă din viaţa lor. Nu văd ca fiind un Jung în coastă dacă nu li se pune Patapievici să-şi facă Critica raţiunii pure într-o seară.

Acesta nu e subiect de critică, în definitiv toţi trebuie şi avem dreptul să trăim pe Pământ, dar acum parcă unii am avea mai mult drept ca alţii. Nu poţi critica ce nu înţelegi sau nu cunoşti, dar aceşti oameni comunitari, fără scop precis în viaţă, reuşesc să dezvolte întregi ipoteze cum că totul ar fi mai bine în viziunea lor. Un câine comunitar vine la tine, vrea mâncare, dacă îi dai îţi va fi un bun prieten, dacă nu-i dai, nu-i nimic, încearcă la altul, sau vine şi te muşcă din start, dar nimic nu e complicat. Pe când omul comunitar nu cere mâncare (adică bani) că el are demnitate, dar rupe gardul la protest că i-a scăzut salariul(/pensia), nu te muşcă dacă nu-i dai ce-ţi cere, ci se duce la biserică şi depune suficient de multe blesteme ca şi generaţia E.T. a ta să tragă din greu. Acest om este drăguţ când câştigă tot ce poate, devenind mai posesiv pe măsură ce-i dai ocazia să ia mai mult.

Acum, cum te fereşti de aşa ceva? Simplu, faci cum descriu eu aici. Te duci la oglindă, te uiţi în ea şi spui "Salut!". Din momentul ăla l-ai întâlnit. Eu încă încerc să fug de-al meu, dar e mai ceva ca umbra care-mi stă în spate, asta îmi stă în lateral şi nu dispare.