Există sporturi pe lume cum este tenisul unde doi băieţi, ori fete, își tot pasează o minge între ei (ele), dar (încă) cu o eleganţă aparte și fără huligani în tribune. S-ar zice că-i un sport curat, și fizic, dar și din punctul de vedere al mentalităţii. Mai este și gimnastica, acest sport uneori imposibil, dar cu mari performanţe. Fotbalul e un fel de sport pentru mase, niște unii "fuge" tare după minge și când o prind dau cu șutu' în ea ca să alerge iar. Ei, dar astea-s sporturile fizicului pur, al mușchiului și osului, dar mai există și sportul minţii.
Între susţinătorii șahului - da, acest sport al minţii - vreo 90% nici nu joacă frecvent, dar au o aroganţă a lor care nu are cum să nu pară, din exterior, cel puţin ciudată. Marii jucători de șah îi vezi ca fiind niște tocilari maturi, cu ochii înfundaţi în orbite și cu un brand făcut de la atâtea lovituri date în "ciăsucul" ăla de pe masă. Ajung ei să fie mari, câștigă niște bani din simplul fapt că lumea vrea să fie impresionată și să spună "uite, bă, ăla e șahist, ce creier are!", dar în definitv șahiștii sunt niște liniari. Nu au nicio aptitudine în viaţă, nu știu să facă altceva decât să-și folosească creierul pe post de hard-disk gelatinos și gras în care să bage cât mai multe lucruri de altfel inutile unui om cu dorinţă de a reuși ceva prin inventivitate. Ei învaţă zeci de combinaţii ale tablei de șah, învaţă, mecanic desigur, cam ce știe și "albăstrel adânc" (Deep Blue - nenea computer de l-a bătut pe Gasparov la șah), deci nu-s sportivi, doar tocilari în lumea mare. Dar nu de ei mă leg, că totuși o fi greu și memoratul ăla, ci problema sunt cei 90% care habar n-au la ce e bun șahul.
Cei 90% sunt fie moșii care joacă șah prin parcuri ori acasă, fie profesori care promovează ideea de joc șah, dar fără să joace mai mult de 50 de jocuri pe an, fie... dar s-a înţeles. Ei bine, aceștia rumegă aceeași veche prostie enervantă "sportul minţii e șahul și te ajută să nu îţi moară creierul". Mă, nu prea, creierul tot moare indiferent ce facem noi. Ideea e alta. Dacă joci constant, asta însumând circa și ceva înc-un pic de vreo 3 jocuri de șah pe zi, zilnic, te poate ajuta. Dar dacă tu joci șah doar până se duc juma' din piesele de pe tablă și apoi treci la o bere sau TV, clar mori legumă. Nu există sport al minţii, mintea nu are nevoie de sport, doar de activitate, care poate consta într-un un joc de logică sau în cărţi citite sau altele. Șahul ajută și el, dar este necesar în cantităţi industriale, căci altfel este doar un pansament pus peste găurile minţii făcute de minele plantate de TV, mediu, lene etc.
Să nu mai sufere nimeni că joacă șah, nu doar că nu dă dovadă de inteligenţă rasată și elitism, dar nici nu mai e trendy, cool, mișto etc. Era când omul își lua mâncarea cu praștia din aer sau cu mâna din pom, acum pur și simplu este ceva demodat printre zeci de jocuri logice și utile, iar cine îl practică, dacă nu tinde spre performanţă, are tot atâtea șanse de a scăpa de Alzheimer câte are un seropozitiv să scape de SIDA dacă face clismă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu