Ziua, așa cum se prezenta la începuturile ei, nu anunța nimic măreț, doar banalități ivite ca din senin și care își așteaptă tăcute rândul din coada evenimentelor lumești. Picol își începu ziua ca de obicei, cu micul său dejun în bucătărie, iar apoi urma să dispară în vacarmul străzii cu ceilalți ca el. Dar după micul dejun trebuia să se schimbe pentru a pleca, iar pentru asta urcă sus, în camera sa.
Ajuns în cameră groază îl pironi locului, monstrul pe care îl visa, care îl teroriza era acum în fața lui, netemător că-i zi sau că cineva l-ar putea vedea, sau cel puțin așa gândea Picol. Un amestec de furie cu teamă îl distrugeau intern pe omul prea slab în faţa tuturor temerilor sale. Fără premeditare, fără vreo normă de bun simț, luă primul obiect contondent care-i veni la mână și lovi cu el în neștire, dar mai ales în teama din faţa sa. Lovitură după lovitură sângele sărea și în Picol creștea furia, dar creștea și satisfacţia că vor dispărea și coșmarurile. Sângele, resturi de piele, oasele tremurau și se frângeau sub loviturile repetate. Picol stătea nemișcat, doar pieptul i se mișca sub ritmul respiraţiei, iar de pe chip, mână și pe pereții camerei se scurgea sângele sărit în stropi mari la contactul loviturilor sale cu acela care acum stătea mort în faţa sa. De atunci a dormit liniștit.
Iar în istorie acel moment a rămas ca momentul în care fiecare copil și-a înfrânt teama de Bau-Bau. Picol este oricare Copil care se uită sub pat fără teamă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu