Stau şi mă gândesc cum până azi, când am rămas fără sursă de muzică-n urechi datorită scumpei mele baterii, care s-a gândit că a început vacanţa, nu cunoşteam valoarea oamenilor din metrou. Ciudat, având în vedere că de-un an mă perind în plan şi n-am avut tocmai eu, spirit atent, plăcerea de a observa darul mirific ce mi se oferea în fiecare zi.
Într-un scaun, bălăngănindu-se în stânga şi-n dreptata sub efectul vitezei, un domn, aparent dotat c-o inteligenţă nativă bine fructificată, îşi uimea interlocutoarea.
Am precizat că era doar un cadru fals în care această inteligenţă se dezvolta? Sper, căci domnu’ a dezbrăcat aceea inteligenţă de-a speriat-o şi-a fugit , biata de ea, goală.
Interlocutoarea zăcea uimită, mirată de izvorul de cunoaştere aşternut pe dinaintea ochilor Eu mă uităm crucişi şi mă-ntrebam dacă eu am amnezie sau vreo boală dezvoltată la vârstă fragedă îmi care, in timp imi afectează mintea
Locutorul : ..şi când a apărut “Pe aripile vantului” în anii 20’.. Să ştii că a fost primul film mut, în ciuda tehnologiei înapoiate, actorii erau desăvârşit atinşi de pala sublimă a talentului.
Domnu’, DEX-ul văd că l-aţi consultat, dar cartea de istorie contemporană nu prea. Nici măcar pe Wikipedia n-aţi frecat-o puţin.
Bre, filmu’ mut dispare în secolul XX, nenii aia s-au gândit că nu e aşa rău dacă îndruga şi ei acolo două-trei replici. Bietul film, în anii 20’ nici măcar în proces de gestaţie nu era, d-apăi să mai şi apară. Abia în 39’, nea regizor a pus mână pe actriţă şi-a urlat “Actiuneeee!!!”, dar văd că până la regizor, neuronii matale, au strigat “Actiuneee!!!” când au dat de doamnă dotată de alături.
L: Ştii că Rafael, pictor umanist, a trăit doar 27 de ani? Aşa artist de seamă, micul Da Vinci, cu opere atât de bune.. Mare păcat! Sunt sigur că ar fi inovat arta!
Umanist zici? Bre, eu ştiam că secolele XV- XVI au oferit numai renascentişti artei, iar în caz că şi matematică vă bate, domnul mare pictor, inspirit de Vassri, in nici un caz de Da Vinci, a trăit 37 de ani. Mie aşa mi-a dat la socoteală.
Uneori chiar simt nevoie de a mă auto-aprecia pentru proriile-mi acţiuni.Idee mai înţeleaptă decât a-mi înfige căştile în urechi, nu puteam avea, căci mare e grădina Creatorului şi mulţi îi sar gardul fără preaviz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu