Cronică de pe Terra

-Terra cască de plictiseală întinsă pe divanul tatălui Univers, draga mea. Nimeni nu-i mai oferă vreo frântură de scenariu demn de a o înveseli sau uimi. 
-Dar cum de… Ia stai aşa! Taie filmul, dar cu milă să nu tai în mijlocul procesului şi altceva. Cum poate o planetă să casce în plină evoluţie? Am zis planetă?! De când dracu’ cască o planetă? 
-Draga  mea, ea, e  planetă întradevăr, una subjugată, una ce-a cunoscut gloria, dar azi îşi linge rănile, căci a ajuns pe mâna unor inculţi ce au lepădat inteligenţa primită în favoarea unui viciu febril, lenea. Nu cască,  poate nu cască, dar varsă o lacrimă din când în când în ploi grele…
-Şi lenea influenţează o masă aşa mare de oameni? Totuşi, eu văd că suntem mulţi, prea mulţi chiar, şi nu doar inculţi, sunt şi cei ce creează această evoluţie, sunt cei ce ridică nivelul.
-Eu sunt  un optimist informat, evoluţia nu va mai duce mult, prea multe s-au aflat abrupt. Cândva va stagna, ştiu asta,  iar ea se va întoarce la tatăl ei, ca o fiică docilă ce şi-a ratat viaţa alături de un soţ infidel.
-Eu sunt doar optimistă, Terra nu se va sufoca, oamenii destepti nu pot  muri, ignoranţa nu ne va acapara! Spune-mi că aşa va fi!!
-Aşa .. aşa va fii! Sau nu.