După Revoluție oamenii de la ţară au vrut să profite din plin de pământul proaspăt dobândit, astfel că s-au reprofilat pe munca cu sapa, plugul și însămânţatul. Unii au rămas însă cu loc de muncă la oraș, cum a fost și cazul domnului F., muncitor la o fabrică de îmbuteliat diverse substanţe de uz casnic. La polul opus, cam de aceeași vârstă cu domnul F. este și domnul P., adică n-ar pământ, n-are loc de muncă, are o mare frustrare că alții au bani și are ocupaţia de "om cu ziua". Vara este anotimpul său preferat pentru că toți înstăriţii cu pământ n-au braţe de muncă, astfel că domnul P. mai câștigâ câte ceva. Trebuie să menționez că aceși doi distinși domni sunt sunt și buni prieteni, de cataramă, de pahar și, uneori, de femeie.
Domnul P. a început luna iulie cu o sapă-n mână ajutând o familie de două persoane cu îngrijit lotului acestora. Apoi a continuat acest început de lună cu o după-amiază la casa familiei pentru masa de după muncă. Bărbatul din familie a scos o sticlă generoasă de vin din butoiul propriu, iar femeia s-a dus după niște apă minerală. Acum să nu fie cu înţelegere greșită, domnul P. nu era vreun model care să bea doar apă cu lămâie, ci apa mergea de minune într-un șpriț. Toate au fost puse pe masă, iar cei doi bărbaţi au vrut să arate că nu-s niște alcoolici ordinari, astfel că, cu răbdarea aia caracteristică ţăranului, au dovedit cam într-o oră sticla de apă. Sticla aia și vreo două de vin.
Domnul P. a plecat la casa lui, dar întâmplarea a făcut ca pe drum să-l găsească pe domnul F. care era dispus să facă cinste. Tocmai luase salariul. Toate bune, ajung la cârciuma din sat și se pun, prietenește, pe măsurat timpul în beri. La un moment dat domnul P., cumpătat după cum se observă, se ridică și pleacă. A plecat, doar că nu-n casa lui a nimerit, ci la vecinul F., unde a dat de soţia acestuia. A, și de fi-su lu' domnu' F., dar i-a dat o palmă după ceafă și l-a trimis la plimbare. Puștiul a fugit la ta-su, iar acesta nu s-a pierdut cu firea, a pus mâna pe o lopată de la cârciumă și a pornit-o mai agale, mai grăbit, către casa sa.
Domnul P. tot trăgea de doamna lui F. care nu și nu. Domnul F. vine calm lângă ei și pe ton blajin întreabă: "Ce p*zda mă-tii faci aici, bă?!". Lopata a vâjâit prin aer, iar domnului P. nu i-a mai fost îngăduit răspunsul. Grijuliu de fel, domnul F. a așezat la căpătâiul domnului P. o sticlă de bere pe jumătate goală ca să aibă ce bea și pe lumea cealaltă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu