Engima feminina

“-Fată, ştii ce mi-a luat iubirel aseară?
- Ia zi, fată! Hai nu mă mai înfierbântă aici!
-Fată, a fost aşa  drăguţ şi serios. Of, am crezut că vrea să ne despărţim, dar nu, fată. A venit şi mi-a adus un cadou, în inel, fată!
-Fată, te-a cerut de nevastă, fată?!
-Da fată, dar nu cum visam eu şi-mi povestea mămica, totuşi, faţă, inelul arată wow şi pare foarte scump şi-are o piatră mare si..”
Eh nu, serios? Nu ştiu ce mi-a gâdilat mai bine simţurile, durerea faptului că, respectabilele dame  rupte din mahalalele obscure  al lui Caragiale, se trag din aceaşi rădăcină cu dragă mea persoană, adică Eva ori limbajul academic transpus într-o conversaţie transmisă la un nivel decibelic suprasaturat, conversaţie fără de care ştiu sigur că n-aş fi putut să supravieţuiesc.  Mă intrigă o sigură remarcă obţinută în urmă spectacolului trivial. Ştiam şi eu că femeile-s fiinţe habotinice, dar pentru bunăstarea  proprie, însă considerăm că ajunse într-un punct  important al vieţii, sunt în stare să-şi privească partenerul nu ca pe o sursă de venit, ci ca pe ceva mai amplu. O-i eu defectă, dar cred că alternarea celor două perspective e mai productivă, pentru ambele părţi supuse în reacţie.
Logic! Dacă ele se simt rănite când  bărbaţii din viaţă lor le folosesc că pe cârpe  de praf, atunci, pe sistemul ce ţie nu-ţi place, nu-ncerca pe altu’ , mai ales pe unu’ de care ai nevoie, nu-i mai simplu să modereze aviditatea? Zic şi eu. Am auzit eu că dacă eşti fătuca deşteaptă şi dai de unu bogat câştigi bine, iar dacă e tânăr, atunci merită să fii pe fază. Dacă eşti desteapata şi cauţi ceva altfel, nu-l iei pentru bani.  Ai două opţiuni depinde ce fel de femeie eşti. Oare orice tută e setată aşa, iar tantiile excepţii-s defecte sau toate-s la fel doar  că unele-s actriţe desăvârşite?