De veghe, dar nu-n lan

L: Ştii ce cred eu, frumoaso?
P: Ia zi mă, gigolo înfierbântat, ai ajuns la concluzia că sunt bună şi perfectă?
L: Nu scumpo, tocmai mi-ai dovedit că numele ţi se potriveşte, Prostia e cel mai inspirit nume pe care ţi-l putea oferi mămica.
P: Mă, ipotent lenevos, ia ai grijă cum interpelezi o divinitate supremă, ce-şi asterna darurile asupra-ţi!
L: Bre, mai uşor cu narcisismul, Lenea din mine acţionează frenetic la ora asta, când toţi bipezii ăştia tatonaţi mă violează mai ceva că nişte pedofili în serie.
P: Eu cred că bipezii de care spui, îmi sunt mie sclavi fideli, că de’  în faţă unei aşa zeietati şi eu m-aş închină.
L: Ispirat a fost acela care a spus că prostia naşte demoni, ăştia-s în stare să mă lase gravid în orice moment!
P: Auzi, da’ nu mai bine încerci tu să mă laşi pe mine şi-aşa concepem efectul de subjucare şi-l aplicăm?
L: Ai vrea să naştem o epopee, mai densă decât cea făcută pe cont propriu?
P: Da, da!
L: Atunci, poţi sări pe mine! Mami, sunt doar al tău, te-aştept!

În urmă unificării  furtunoase a celor două forţe ce-acţionează în direcţia de mers a victimelor colaterale, cotidianul domneşte într-o stare latentă sub efectul conceput. Azi, rămâi frapat când îţi vezi fraţii, că doar Adam şi Eva n-îs strămoşi, jucând docili îndeplinind mendrele Prostiei şi-ale Lenii. Constat că cele două separate-s adieri pale, în timp ce compunerea acţiunilor  lor face ravagii mai ceva că El Nino. Grav e că-s mai rele decât holera şi devin letale în contactul cu sinapsele fragile ale dragilor tereştrii. Privind peisajul, rămân de veghe, dar nu prin vreun lan, şi-mi permit să-mi ofer ironicele condoleanţe, aşa prevenitiv, în caz de intoxicare cu virusul concentrat, c-observ că-n ultima vreme calamitatea umană o bate p-asta naturală.