Azi, mâine, dar poimâine?

 
Oamenii, aceste fiinţe de preţ, net indispensabile Terrei, vârfurile lanţului trofic, aceşti zei ai plantei, într-o formă mai deosebită, bipezi fără prea multă minte, se lasă ghidaţi de sentimente, idei ori fobii.. Constant sunt într-o permanenta luptă cu temerile lor, temeri care într-un final apoteotic devin fobii. Ce e fobia? Fobia e o nebunie latentă, o frenezie amiabila instalată în subconscient ce-atacă permanent. Observ o aprtenenta indirectă a oamenilor către ele. Fie că moartea, nebunia ori însăşi viaţă îţi devine fobie, ţi-e greu să trăieşti fără ea. 
Azi, fobia ta e viaţa. Te-mpiedici printre spiţele ei şi-ncerci să-ţi devi-n conştiinţă-un semi-zeu.După evoluţia timidă, încerci să devii zeu în ochii ălora, iar orgoliu ori libidoul atinge un punct suprem. Reuseti dup-un lung calvar  şi trăieşti constant cu teamă pierderii trofeelor câştigate.
Timpul se-nvarte ca un disc, iar mâine fobia ta e moartea. Ajungi să-ţi iubeşti viaţa, după lupte seculare cu morile de vânt şi piticii existenţi doar în perimetru restrâns. Fobia ta căpăta altă nuanţă şi speri să nu fii tu în lupta cu moartea. Visând  la viitor, te loveşte-un vis nou, ziua de după mâine.Poimâine!
  Poimâine ce se va impune în rol de muza pentru fobia ta? Cine-ţi va atacă fiinţa şi-ţi va perturba ciclul constrâns al vieţii? Poimâine ce va urma? Ce te va urmări şi-ţi va profana liniştea?