Trialogul caracterelor

Sfântu' Așteaptă


Pe buza dezastrului un semnal a anunţat că sfârșitul e aproape, iar speranţele dispar ca zilele dintr-un bolnav de cancer. Din exterior situaţia nu anunţa nimic, momentul zilei era unul întâmplător, dar dezastrul nu ţine cont de nimic. Totul s-a prăbușit, oamenii au murit prinși într-un joc ciudat al naturii, între cutremur și clădiri care căutau pământul cu aviditatea unui căutător de pepite de aur. Din cenușa arderii vieţii și din molozul sub care spiritele părăsesc trupurile sfârtecate spre a dispărea în cerul mare și albastru, peste câteva mări, mai multe ţări și prin ceva minţi scrutătoare de dezastre s-au născut trei personaje. Acestea sunt Cinicul, Moralista și Ipocritul, iar ei au apărut, s-au pus la masă și au discutat.
...
C: Acum că ăștia au murit, mă rog, nu toţi, dar mulţi, ce mă fac eu de hentai-uri?
M: Cum poţi spune așa ceva? Oamenii ăia suferă, mor pe capete și tu faci astfel de miștouri ieftine!
I: Așa e! Abţine-te și tu, te cred că ţi-o fi greu, dar mai taci uneori.
M: Crezi că e amuzant când vezi din exterior? Dacă tu ești bine nu înseamnă că totul e bine în lume.
C: E, ho! Că nu v-am f*tut și nu v-am plătit! Am zis și eu, ceva ce aţi gândit și voi, dar nu o spuneţi, închistaţilor.
I: Acum, dacă spui așa, ai și tu dreptate, că e real, dar totuși.
M: N-ai dreptate, dragul meu. E important să fim alături de oameni, să se simtă și ei încurajaţi.
C: Ei, da! La asta nu m-am gândit, eu aș pune și de o cauză pe Facebook, să simtă oamenii de sub dărâmături că sunt sprijiniţi. Moralicește vorbind.
I: Hai că am deschis pagina. Ce nume să-i dăm?
M: (cu un zâmbit din acela tâmp cum că ar rezolva ceva) Bravo! Așa! Acum vor fi și ei mai bine, se vor bucura când vor vedea valul stârnit de noi.
C: Sunteţi de coșmar. Oamenii ăia sunt sub ape, blocuri căzute și lăsaţi fără nimic și pe voi vă f*te grija mai ceva decât vă f*te o curvă pentru a face o Cauză pe Facebook.
I: Adică de ce nu e bine? Adică dacă pui problema așa într-adevăr nu are rost.
C: Nu e bine pentru că nu e. Uite, eu sunt muritor de foame, mă ameninţă o doză letală de radiaţii și sub două plăci de plafon mă-mprietenesc cu ficatul meu tot mai mult și tu crezi că mă ajută pe mine un like și un mesaj pe o reţea de socializare.
M: Ești un introvertit care nu vede dincolo de pura raţiune. Trebuie să simţi cu inima. Oamenii au nevoie de credinţă, de speranţă. Ah, aibă-i Dumnezeu în pace pe amărâţii ăia că tare au nevoie.
C: Dumnezeu din părţi! Ei nu cred în zeul tău trecut prin chin. Și la ce te-ar ajuta acum un prieten imaginar?
I: Păi, te ajută! Sau, de fapt, nu. Adică, păi...
C: Taci! Niciodată nu ești de o parte sau alta, curvă la două capete.
M: Nu contează în ce cred ei, Domnul îi ajută.
C: Da, domnul de la situaţii de urgenţă să le scoată corpul de pe unde n-ai crede. El da, un duh nu!
I: Aici îi dau dreptate lui C., cei de la situaţii de urgenţă chiar sunt de ajutor.
M: Taci, mă! Mă enervezi până și pe mine.
C: Rămâneţi cu prostiile voastre, eu plec!
...
Ușa s-a trântit în spatele lui, iar M. s-a dus până la altarul improvizat pe birou încă de când s-a anunţat sfârșitul lumii, adică de când a învăţat să citească și a început o sumedenie de incantaţii și rugăciuni. I. s-a proptit în scaunul PC-ului și prima dată a dat un like cauzei apoi a intrat cu un cont fals și a folosit ideile lui C. pentru a demonta utilitatea cauzei. Desigur, a revenit de pe un alt cont, prin care a susţinut cauza, dar cu ideile lui M.
Te întrebi tu unde ești? Probabil că te vezi ca fiind la mijloc, nici ipocrit, dar nici astfel de moralist. Ca să vezi, mie la mijloc îmi dă ca fiind ipocrizia.