Regina neagră

Isa

Cuprinzând între mâinile veştede cheia, a intrat pe uşa din gratii groase, parcă teleportată  întru-una dintre închisorile tulburi. Intrase ca de obicei: cu zâmbet sumbru şi  ochii goi, ochi  care emanau o forţă stranie. Planurile le studiase , îşi cunoştea replicile. Petrecuse zile întregi luptându-se cu strategii ample, reuşind în final să facă  radiografiile membrilor publicului.

 Îi cunoştea pe toţi, se plafonase în intervalul plăcerilor lor, gândind lucrurile pentru a reuşi să se facă remarcată.  Iniţial, încercase să lupte cu opiniile, să se impună.  N-a reuşit. Dezamăgită a căutat un mod de a se alătura lor şi-a izbutit,  căci  forţa n-o aparenta.

 Cu ochii licărind, a decis să urmeze calea nou descoperită, doar era ceva bun A luat  un lacăt cu care şi-a izolat sufletul, apoi un văl cu care şi-a acoperit ochii şi mintea.  Scăpând de singurele obstacole palpabile ce se opuneau să fie inchizitionate, şi-a primit  comoara trivială ca un inestimabil dar - biletul  dus cu destinaţie fixă.

 Scopul odată  atins a împins-o să ridice cortina, să cuprindă între mâinile firave Cutia Pandorei  şi  să intre pe aceeaşi uşă mizerabilă. De această data, nu doar uşa îngâna  o profundă repulsie, ci şi persoana evoluata cu zâmbet plăsmuit.  Neglijând acest aspect şi-a deschis cutia şi-a acţionat după reguli impuse.  De atunci, îşi joacă rolul, instruieşte minţi obtuze şi evoluează în timp şi spaţiu.

 În zilele mele, este o artă,  iar cotidianul  sta sufocat sub tezaurul  operei sale.  Tipare,   idei preconcepute, opinii liniare, sclavi recrutaţi şi inchizitori fideli. Toti si toate ii apartin.

 Azi, ea,falsitatea, căci despre ea tratam, a distrus teatrul. Eu nu găsesc rolul lui, când viaţa a devenit scenă şi  oamenii actori. O singură întrebare mă macină: pentru ce mai există, când pseudo-actorii delirează peste tot şi  joacă  îndârjiţi  roluri definte în scop?