Sfântu’ Așteaptă
Pe vremea când omul încă se scula de după industrializare şi totodată îşi pregătea armele pentru niscavai două războaie, românu' dezvolta conceptul de socializare şi de happening împreună cu "pretinii". Popor credincios, acum 2000 de ani avându-l pe Zamolxes pavăză, iar în zilele noastre pe Zdamăsii, concentrăm socializarea într-un eveniment de mari complicaţii spirituale. Parastasul. La un aşa eveniment românii au dezvoltat o întreagă cultură a twitter-ului. Serverul, adică locul de concentrare a informaţiilor era casa răposatului, iar userii erau chiar vecinii, familia, hămesiţii satului şi vreo doi-trei foşti prieteni de pahar. Exemple de tweet-uri: "Maria a Chiorului iar a fost prinsă cu popa sub pat şi cu primarul în beci #curvă", sau chiar "Iar se puseră să-şi tragă pumni în cap ai lu' Bucea cu ai lu' Văcaru #bătută-pe-islaz". A venit războiul şi apoi comunismul şi morţi au fost tot mai mulţi, atât de mulţi încât peste ăia mai neînsemnaţi, mai săraci se trecea, că acolo nu se strângea lume.
Aparatul de fotografiat a fost o reală invenţie, acoperind dorinţa oamenilor de umor. Cum umor? Simplu. Era o vreme când nu toţi aveau oglindă prin casă, iar geamurile erau reprezentate de un plastic prins în patru pioneze băgate în perete, astfel că nu puteai să râzi când te recunoșteai într-un ciob. Dar puteai râde când te vedeai în poze. Dacă atunci când venea fotograful nu se făceau şezători unde fiecare să mai discute una alta, asta se rezolva când veneau rudele în vizită sau voiai să te lauzi. Scoteai pozele, le înşirai pe pat, şi erau privite. "Fir-ai al boalii, uite ce frumos e, mânca-l-aş!", auzeai câte o femeie căreia îi pica privirea pe vreo poză unde ai reuşit să îţi ascunzi mămăliga dintre dinţi, închizând gura, şi pentru că e mai mult bust, nu ţi se vedea nici pământul de răsad de roşii dintre degetele de la picioare. Acea afirmaţie era drept un like. Acum treaba cu relaţiile, pe vremea aia ideea de complicated era mai simplă: a lu' cutare e borţoasă. Asta da complicaţie, şi pentru ea, că de-acum clar nu mai poate poza în fata mare şi pentru el, că furca şi coasa încă erau folosite cu o dexteritate mai mare ca a Întâiului Cosaş al ţării, Boc. "Leana s-a hârjonit cu ăla şi acum e grea" sau chiar "o luă şi pe strâmba lu' Beleaznă cineva", erau modurile de a ţine evidenţa fetelor disponibile.
Marile evenimente se anunţau uşor, și deşi părea la ordinea zilei, o bătaie luată de soţie era mereu amuzantă şi de urmărit, pentru că show-ul se schimba. "Săriţi lume, că mă bate!" era chemarea la ajutor. Lumea de grabă venea, care pe la garduri, care pe la geamuri (după ce dădeau plasticul la o parte) şi în funcţie de cât dura, era şi satisfacţia exprimată: "'T-o-n gură de proastă, iar a prins-o beată" sau "Acum parcă a fugit mai repede că data trecută. E clar, căpăta experienţă".
Zuckerberg să nu se mai dea rotund, noi făceam asta înainte de net şi Facebook, ba chiar mai mult, aveam şi internet wireless. Cum nu?! A găsit cineva vreun cablu îngropat în România?
Pe vremea când omul încă se scula de după industrializare şi totodată îşi pregătea armele pentru niscavai două războaie, românu' dezvolta conceptul de socializare şi de happening împreună cu "pretinii". Popor credincios, acum 2000 de ani avându-l pe Zamolxes pavăză, iar în zilele noastre pe Zdamăsii, concentrăm socializarea într-un eveniment de mari complicaţii spirituale. Parastasul. La un aşa eveniment românii au dezvoltat o întreagă cultură a twitter-ului. Serverul, adică locul de concentrare a informaţiilor era casa răposatului, iar userii erau chiar vecinii, familia, hămesiţii satului şi vreo doi-trei foşti prieteni de pahar. Exemple de tweet-uri: "Maria a Chiorului iar a fost prinsă cu popa sub pat şi cu primarul în beci #curvă", sau chiar "Iar se puseră să-şi tragă pumni în cap ai lu' Bucea cu ai lu' Văcaru #bătută-pe-islaz". A venit războiul şi apoi comunismul şi morţi au fost tot mai mulţi, atât de mulţi încât peste ăia mai neînsemnaţi, mai săraci se trecea, că acolo nu se strângea lume.
Aparatul de fotografiat a fost o reală invenţie, acoperind dorinţa oamenilor de umor. Cum umor? Simplu. Era o vreme când nu toţi aveau oglindă prin casă, iar geamurile erau reprezentate de un plastic prins în patru pioneze băgate în perete, astfel că nu puteai să râzi când te recunoșteai într-un ciob. Dar puteai râde când te vedeai în poze. Dacă atunci când venea fotograful nu se făceau şezători unde fiecare să mai discute una alta, asta se rezolva când veneau rudele în vizită sau voiai să te lauzi. Scoteai pozele, le înşirai pe pat, şi erau privite. "Fir-ai al boalii, uite ce frumos e, mânca-l-aş!", auzeai câte o femeie căreia îi pica privirea pe vreo poză unde ai reuşit să îţi ascunzi mămăliga dintre dinţi, închizând gura, şi pentru că e mai mult bust, nu ţi se vedea nici pământul de răsad de roşii dintre degetele de la picioare. Acea afirmaţie era drept un like. Acum treaba cu relaţiile, pe vremea aia ideea de complicated era mai simplă: a lu' cutare e borţoasă. Asta da complicaţie, şi pentru ea, că de-acum clar nu mai poate poza în fata mare şi pentru el, că furca şi coasa încă erau folosite cu o dexteritate mai mare ca a Întâiului Cosaş al ţării, Boc. "Leana s-a hârjonit cu ăla şi acum e grea" sau chiar "o luă şi pe strâmba lu' Beleaznă cineva", erau modurile de a ţine evidenţa fetelor disponibile.
Marile evenimente se anunţau uşor, și deşi părea la ordinea zilei, o bătaie luată de soţie era mereu amuzantă şi de urmărit, pentru că show-ul se schimba. "Săriţi lume, că mă bate!" era chemarea la ajutor. Lumea de grabă venea, care pe la garduri, care pe la geamuri (după ce dădeau plasticul la o parte) şi în funcţie de cât dura, era şi satisfacţia exprimată: "'T-o-n gură de proastă, iar a prins-o beată" sau "Acum parcă a fugit mai repede că data trecută. E clar, căpăta experienţă".
Zuckerberg să nu se mai dea rotund, noi făceam asta înainte de net şi Facebook, ba chiar mai mult, aveam şi internet wireless. Cum nu?! A găsit cineva vreun cablu îngropat în România?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu