Cum am ajuns bun la matematică

Sfântu’ Așteaptă

Titlul este atrăgător, iar articolul deja pare un tutorial. Aşa o şi fi, dar nu asta vreau să fac, adică să învăţ lumea matematică mai bine decât Matematicus însuşi (nenea nu există, dar cineva trebuie să fi inventat matematica, nu?), ci vreau să-mi spun povestea. Am ajuns la liceu prin clasa a noua, însă ducând cu mine o proastă experienţă la matematică, deşi mă recomanda o medie bunicică de la testele naţionale. Primele ore, "piciul" de unu nouăzeci de la tablă îşi făcea de cap cu creta predând o lecţie, iar eu eram încă nostalgic în legătură cu nota de la examen. A venit apoi prima scoatere la tablă. "Ia să vedem cine iese la tablă". Eu eram deja pe jos, căutam pixul dărâmat în prealabil, sperând că nu mă vede, şi ştiam că numele nu mi-l ştie. "Tu! Da, tu, te-am văzut, hai la tablă!". Ies, mă uit la exerciţiu - habar n-aveam că trei luni de pauză pot aduce un aşa gol în memorie - şi dau să rezolv. Dar îmi vine o idee. "Dom' profesor, da' aici nu mergea să aplicăm formula cutare?". Mă priveşte suspicios, dar muşcă momeala. "Nu, aia merge la următorul. Dă creta să-ţi arăt". I-am dat-o, şi numaidecât problema era gata.  

A venit apoi prima temă verificată de el. Eu fără temă, la baie nu puteam ieşi, tabla era ştearsă, telefon n-aveam să zic că mă sună cineva, iar el, da, el, era atât de aproape. Mă loveşte o idee, dar atât de tare că a făcut crater unde a picat. Modific titlul lecţiei cu "Temă". Schimb şi data, vine la mine, "dar vai, uite ce de-ai lucrat! Bravo! Aşa să tot fie elevii!". Episodul a fost încununat de succes, până când a treia oară nu a mai ţinut şi şi-a dat seama. Spre sfârşitul anului să verifice iarăşi tema. Ca să vezi, eu tot fără. Cred că e o conspiraţie! Vine, eu mâzgălisem repede un titlu pe foaie, iau cartea şi mă trezesc vorbind. "Dar aici cum se face? Am văzut că n-avea răspuns la sfârşit". Ia el cartea, se uită la exerciţiu, şi apoi îl văd plecând, cu cartea tot în mână, şi cu ochii tot în ea, către tablă. "Mă, chiar e dificil! Cine l-a făcut pe doişpe?". Nimeni nimic. "Bine, hai să-l rezolvăm!". Şi până la urmă l-a dat gata.  

Dar m-a dat gata şi pe mine, până la mijlocul primului semestru din a zecea îmi ştia tehnicile şi mă lua la sigur: "N-ai temă, iar! Şterge tabla şi rămâi acolo!". Dar un an de zile, primul de liceu, aproape că am fost crezut un geniu tăcut. Atât de tăcut că nici eu nu auzisem de mine.