Aceiași dragi cercetători britanici, că tare sunt buni în toate și dacă e vorba de vreun studiu penibil pe care niciun absolvent al vreunei universităţi serioase nu l-ar face, ei se bagă în faţă, au scos încă un iepure din jobenul cercetărilor. Ultima găselniţă în materie de citit oamenii al acestor cercetători este aceea că nervozitatea e noul calm. Deci, cum ar spune românul distrus de serialele americane proaste, calmul este sooo last year! Și chiar e, dar de fapt e de secolul trecut, așa afirmă somităţile numite mai sus. O dată cu această modernizare și accelerare a vieţii se pare că a fi morocănoși, iritaţi, nervoși, adică ne*utuţi mai pe românește ce s-om mai plimbăm prin termeni, este la modă și chiar modul nostru actual de a ne crede calmi.
Potrivit celor declarate mai sus ajung la concluzia că dacă vezi vreun om calm prin jur te închini, te apleci, iei pământ, bagi la piept, scuipi și peste umăr și te întrebi ce are de e așa liniștit. Studiul ăsta contrazice acele studii cu fericirea, unde chiar stăm bine (nu noi românii!), că nu prea înţeleg cum să fii și nervos, deci stresat, și fericit, dar doar nu putem contrazice marile minţi britanice. Dacă tot am aflat de această victorie a puterii de psihanaliză umană asupra stările noastre, realizez de ce am avut niște probleme în timp. Îmi dau seama de ce tanti aia de-am ajutat-o să treacă strada mi-a cârpit câta bastonul după ceafă de mi-au fluturat urechile. Ea de fapt nu era nervoasă că am dus-o pe trotuarul greșit, luând-o chiar din faţa magazinului unde voia să intre, ci era într-o stare de calm profundă, mai ceva ca un preot shaolin și cu bastonul ei agitat către capul meu voia de fapt să spună: "mulţumesc maică, tare de folos mi-ai fost". Devine evident și de ce mi-am luat zeci de înjurături în timp, de se simt morţii mei mai exploraţi decât Triunghiul Bermudelor, alea nu erau stări de iritare, nemulţumire sau nervozitate, ci pur și simplu atingerea unei aure de calm pe care ar fi invidios și Iisus.
"Băi, neisprăviţilor! Scoateţi o foaie de hârtie! Test că m-aţi supărat!", acestea sunt cuvintele unui impunător profesor de unușaizeci și 40 de kile cu tot cu ambalaj. M-am pripit să-i iau familia la vizitat cu ce am mai atârnat sub burtă, și acum realizez că e posibil să fi greșit. Omul era în zona lui de Zen și dorea să o împărtășească cu noi, sau măcar cu cine îi iese in cale, astfel că, ce metodă mai frumoasă de a-ţi arăta starea de pace interioară dacă nu ţipatul la alţii.
Ultima similaritate pe care o văd în România și ca să nu mai zică invidioșii că nu suntem sincronizaţi cu moda de afară este un caz public de atingere a calmului suprem. Nea Vadim, acest poet în cămăși albe, s-a simţit îndreptăţit să rage, arunce cuvinte grele sau pahare cu apă pline, numai pentru a-i demonstra unui executor judecătoresc că el de fapt nu e nervos că-l dau afară din sediu, ci doar îi tratează cu calmul adus de seriozitatea vârstei. Acesta da exemplu că cercetătorii britanici, oricât de pe lângă ar fi cu subiectele studiile lor uneori, alteori o mai și nimeresc. Dar totuși cred că nu ne-au dat niște bani meritaţi de poporul nostru pentru cobaii studiului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu