19 iulie 2011

Bestia și Frumosul

Femeile au o părere foarte proastă despre bărbaţi, dar atât de proastă încât ele au inventat cuvinte ca misogin, bădăran sau obsedat sexual. Bărbaţii, lăsaţi după propria judecată, nu ar fi acuzat femeile de misandrism, de nesimţire, ori că vor prea mult sex, de fapt la acest aspect din urmă nu ar fi manifestat nicio împotrivire. Ei bine, ca să arăt că bărbaţii nu sunt chiar aşa cum îi vede lumea, există acest articol. Nu suntem mereu obsedaţi de sex, nu suntem doar nişte bestii care nu pot să dea o palmă pe umăr fără să-l fisureze în vreo trei locuri, nici pe departe nu suntem aşa barbari. Bine, ne plac boxul şi sângele poate un pic prea mult, putem ucide un porc cu un cuţit şi împreună cu alţi trei-patru bărbaţi, dar aşa punem cârnatu' pe masă de Crăciun şi piftia în frigider. Poate că putem lovi între ochi o femeie fără să clipim şi fără să antrenăm mai mult de trei muşchi, dar pe bune, certificatul medico-legal mereu arată că s-a împiedicat şi s-a lovit de masă, scaun, pământ etc. Ştiu că ne putem lua la bătaie cu alţi bărbaţi fără să avem o bază solidă de argumentaţie şi apoi să bem cu fix ăia cu care ne-am bătut şi să spunem relaxaţi "hai că ţi-am dat-o, coae, da' şi tu mie", dar chiar nu suntem aşa brute.

Mai avem şi noi nevoie de sentimente, de afecţiune, de sensibilitate. Voi, femeile, ştiţi ce greu e să fraiereşti o femeie doar cu cuvinte şi replici? Trebuie să aibă şi ea o pasiune pentru noi pentru a o învârti după cum vrem. Iar averea lu' tăticu' nu se dă aşa, pe ochi frumoşi, ea trebuie să aibă sentimente, deci investiţi şi în noi sentimente. Ce, nu e ca şi cum le-aţi pierde, puteţi oricând să vă faceţi altele noi. Revin însă la alte apelative pe care le aveţi la adresa noastră. Misogin, acest cuvânt care ne doare sincer. Ce, acum dacă vă numim proaste, vite, idioate, cretine, muiste, petarde, jartele, curve, stoarfe, borfeturi etc., gata, vă urâm? Nu, doar că nu le avem prea bine cu cuvintele alese. Acum nu le luaţi şi voi prea în tragic, chiar nu ne deranjează că sunteţi proaste, curve sau doar proaste, ba deloc. Bine, recunosc, ne deranjează când sunteţi urâte, dar în rest chiar nu ne afectează. 


Vedeţi ce suflete gentile suntem? Vă rog reverificaţi-vă poziţia la adresa noastră, nu mai suntem aceleaşi brute care vă trăgeau de păr prin peşteri acum ceva mii de ani. Ştiţi bine că acum nu ne mai permitem să facem asta pentru că-i scump coafatul.

Niciun comentariu: