Isa
Tare sucite-s căile oamenilor. Când crezi că ai răpit vreo două-trei detalii străpungător de importante din viaţă lor, realizezi că tot ce ai obţinut e un vid. Mă întreb dacă n-o fii mai uşor oare să stai, să admiri, eventual să-i utilizezi pe post de ..distinşi pacienţi demni de-o terapie, că tot am devenit psihologi peste noapte. Ce-ar fi o psihologie extremă cu terapie dubioasă ? Cică terapia face bine, şi-am o vagă impresie că mulţi apelează la ea sau cel puţin unii sigur.
Apropo de unii sau alţii, toţi posesori de minţi perturbate observ compuneri de personalităţi contrastate într-un plan îndoielnic. Într-un joc "dute-vino", unii-s actori subestimaţi, acţionând pe sistemul "Tace şi face", alţii, supraestimaţi, alergă printre idei, una mai expirată, ăla mai profundă, una mai stupidă,
nu contează cum, în ochii publicului mereu sunt zei.
Unii-s marionte docile, incapabile de vreo răzvrătire , alţii calai, demni de decorurile din vremea Inchiziţiei
Unii-s nebuni şi acţionează că atare, alţii pioni, mândri de supremul stătut
Unii-s dependenţi de moravuri uşoare şi profită de ele, alţii de cele grele şi nu reuşesc să se spele de ele
Unii-s luminaţi de natură, alţii de contexte.
Unii-s idioţi şi acceptă situaţia, alţii-s idioţi şi-o înfrunta
Unii sunt că tine, alţii că ei.
Până una alta, te identifici printre toţi aceşti "ei"?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu