La vremuri noi

 Isa

Se-ntâmpla demult. Ce se-ntâmpla? Poveastea, dragă, povestea din următoarele rânduri scrijelite pe scoarţa de copac. Bine, nu  tocmai scrijelită pe-o scoarţă, ce dracu' sunt şi eu în pas cu tehnologia, o mai trag de mâneca din când în când şi mă mai las şi eu coruptă de ea. Revenim, doar avem aici o poveste şi-o protagonistă, mai ales protagonista. Să zicem că se numeşte  Ana şi e simplă, de la ţară, învăţată de draga ei mamă dogmele vieţii unei fete cinstite, copilă învăţată cu greul, doar viaţa la ţară are şi ea beneficiile ei în structura pshică a creaturii umane. 
 Protagonista noastră respecta modelul de fată cuminte, ţinută sub papuc şi nu doar atât. A respectat şi cuvântul mamei şi-aşa a ajuns ea pe plaiul jegos al Bucureştilor, că doar aici auzise  că  sunt vârfurile. Probabil, dar n-a precizat nimeni ce fel de vârfuri.  
 Oricum nu mai contează. Important este că a ajuns departe de casă, la facultate, mândră de ea şi visând la un viitor strălucit, cam ca orice om supus lipsurilor doritor să ajungă sus.  
 Incipitul a fost dubios, căci încerca să-şi păstreze concepţiile, ideiile pe care le moştenise, dar cum timpul  schimbă şi cele mai trainice caractere, ea, n-a făcut excepţia. 
 La început nu-întorcea urechile în  toate părţile, mergând paralel cu haosul din jur, dar a dat de-un el. El! Evident, trebuia să apăra un el care să-i perturbe conceptiie şi filozofiile care-i alimentau personalitatea. Fata noastră era visătoare, dar visătoare la modul tragic, aşa a reuşit să pice în plasă tânărului răpitor, vânător de studente cu minte puţină şi aspect interesant. Ea, visa la acel Făt-Frumos pe care-l crease  din copilărie, băiatul nostru, visa şi el, dar categoric nu la basme, profitând astfel de naivitatea ei a luat ce-a căutat şi-a fugit spre alte flori şi tărâmuri nedescoperite, dormice de cutreierare. 
 Demnă de compătimit n-a clacat, cum multe o fac zăcând  printre spitele roţiilor, din contra. Distrusă parţial, dar rănită în orgoliu s-a hotărât să nu mai joace rolul fraierei. 
Azi, pe ea o vezi în cea care te conduce, în cea pe care ţi se pare mult prea încrezuta şi-ar avea şi de ce, doar viaţă e strâmbă, ea de ce să fie dreaptă ?!  Dacă vântul suflă cu putere, ea de ce doar să adie?