Extra-satana mi-a dat un imbold şi-am simţit nevoie de a mă frecă lasciv în colţuri. Profitând de slăbiciunile-mi de verigă instabilă, mi-a indus din nou dorinţă de-a cunoaşte mendrele universului şi certitudinile destinului. Condus de acerba dorinţă, m-am împuternicit cu navata tatei şi-am plecat să explorez culmile virgine alea galaxiei, frecând de zor taurii putere printre stele şi-ale extra-cucuvele.
Toate extra-bune şi extra-frumoase până când extra-phone-ul meu 300G , cu cameră de 52 mp a început să se bălăngăne şi să transmită glăsciorul comvulsionat al extra-mamei şi-al hoascei aleaia de extra-menajere. Perturbat extra-psihic, am pierdut controlul şi m-am lovit de-un ditai neextra-enormitatea de munte, GPS-ul spunându-mi că-i Mont Blanc.
Impactul mi-a răvăşit iq-ul ultra sensibil atât de rău, încât am coborât din navă m-am uitat că mâţă-n laptop. Mi-am frecat globii oculari şi am porni de zor buimac în speranţa că voi întâlni vreo urmă de compatriot , rugându-mă să n-ajung în a groazei arii a planetei blestemate, din poveştile mamulei (n.r. mamă de extraterestru) Terra denumite. Mamula, prevenit, frapată de-al meu comportament netrebnic, îmi povestise că pe-această planetă, locatarii denumiţi generic, oameni, sunt tare idioţi, limitaţi în iq, cu tehnologie modica, dar cu aspiraţii măreţe şi gânduri abolite. Protectiva, m-nvatase limbile lor şi-mi duduse şi-un port extrab, menit de a mă proteja, încorporat cu dialectele vorbite.
Rugându-mă să nu pic în mânile neextra-imbecililor din poveştile mamulei m-am învârtit în lung şi-n lat, până când, atunci când îmi pierdusem orice speranţa, loialul extra-phone îşi dăduse demisia şi-şi alese o soartă diferită de a mea, m-am pomenit proptit pe-o drăcie enormă, înconjurat de tot felul de chestii mergătoare, cu prelungiri, înveliţi în tot felul de ambalaje stranii, parcă rupte, butonând frenetic nişte animale enorme în extremităţi, făcând tot felul de gesturi şi-mpingand destoinic nişte dracii cu roţii, printre rânduri paralele. Fericit, am crezut c-am dat de planeta Hiperitilor, universul luminaţilor, căci ei aşa destepţi păreau. Convins, am încercat să comunic cu ei, să mă ajute cumva, dar nimic. Păreau nişte teleghidaţi, uitându-se buimăci la mine
Lovit de reacţie, am încercat să-i scanez, dar au început să mişte fricoşi. Dificil, am pus extra-mânuţă pe unul, l-am scanat şi m-am pomenit că e om, implicit am realizat că asta era Terra şi-am început să scot sunete.
Curând m-am pomenit luat pe sus, de raza absorbitoare a navetei mamulei. I-am mulţumit, am făcut şi-o extra-cruce, după cele două scatoalce dăruite cu extra-dor şi dragoste.
Orbită de revedere, m-a pedepsit şi mi-a spus că sunt un mare dobitoc, că oamenii-s mai destepţi decât par, decât mine clar şi că eu sunt idiotul, căci o puteam chema oricând. Mi-a spus că acela era comportamentul normal, iar eu sunt idiotul galaxiei pentru că i-am judecat aşa. M-a lămurit că tot ce-mi povestise era menit mă sperie, că oamenii nu- s probelamatici, nu pentru ea, ci eu sunt problemă ei.
De o săptămâna , stau închis, mă ţine răpit , nu mai rezist. Am luat-o razna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu